2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cercuire sf [At: VASICI, ap. HEM / P: ~cu-i~ / Pl: ~iri / E: cercui] 1-2 (Fixare de cercuri sau) strângere a unui vas din doage Si: cercuială (1-2), cercuit1 (1-2), cercuitură (1-2), încercuire (1-2), încercuit1 (1-2). 3 Legare a butucului roții cu cercuri metalice, ca să nu crape Si: cercuială (3), cercuit1 (3), cercuitură (3), încercuire (3), încercuit1 (3). 4 Încercuire (4). 5 Fixare a nuielelor de alun în pereții casei, înainte de lipirea cu lut Si: cercuială (5), cercuit1 (5), cercuitură (5). 6 Legare a viței de vie de araci Si: cercuială (6), cercuit1 (6), cercuitură (6). 7 Încercuire (5). 8 Înconjurare. 9-11 Încercuire (7-9). 12 Însemnare. 13 Asediu. 14 (Îvr) Circulație sangvină.

CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui.

cercui vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~ésc / E: cerc + -ui] (Înv) 1-2 (Apune cercuri sau) a strânge în cercuri un vas cu doage Si: a încercui (1-2). 3 (Spc) A lega butucul roții de lemn cu cercuri, ca să nu crape Si: a încercui (3). 4-5 (Subiectul e cercul, brățara) A cuprinde. 6 A fixa nuiele de alun în pereții casei, înainte de a-i lipi cu lut. 7-8 (C.i. vița de vie) A tăia și lega de araci primăvara. 9-14 A încercui (5-10). 15 A asedia.

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la un vas de doage, la o roată de car etc.) A pune cercuri, a lega, a strînge cu (sau în) cercuri. Așezai pe căpătîie, lîngă ușa pivniței, singur un butoi, în rotunzimea lui cercuită, părea vesel știind poate că, oricît de întunecat e afară pe ziua aceea ploioasă, tot mai întunecat trebuie să fie înăuntru, în întunecimile hrubei. ANGHEL, PR. 94. Au făcut îndată polobocul... și l-au cercuit bine, cerc lîngă cerc. SBIERA, P. 78. 2. Fig. A cuprinde ca într-un cerc, a înconjura. Pe împăratul... îl cercuiră, cu mîngîieri și dezmierdări, odrasla lui de trei fete. DELAVRANCEA, S. 83. 3. Fig. A mărgini, a limita, a circumscrie. Cercuind lumea întreagă în poienița înflorită... voinicul năpustise codrii, urîse izbînzile vieței sale de mai nainte. ODOBESCU S.III 203. 4. Intranz. A se așeza în formă de cerc, a face roată în jurul cuiva. Oamenii... cercuiesc în jurul tăciunilor și povestesc. DELAVRANCEA, S. 81. 5. Fig. A însemna în formă de cerc. Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă Ca anii cercuiți în trunchiul stejarului. BENIUC, V. 24.

CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc. ♦ Fig. A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. Îl cercuiră cu mângâieri și dezmierdări (DELAVRANCEA). 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Din cerc.

A CERCUÍ ~iésc 1. tranz. (butoaie, roți etc.) A strânge cu cercul. 2. intranz. A se așeza în formă de cerc; a face roată. /cerc + suf. ~ui

cercuì v. 1. a pune cercuri la o butie; 2. a lega cu cercuri: a cercui vița; 3. a înconjura, a cantona.

cercuĭésc v. tr. (d. cerc 1). Pun cercurĭ la butoaĭe. Pun un cerc la capătu unuĭ lemn ca să nu roadă, ca la butucu roateĭ. Leg vița de vie. Fig. Lit. Circumscriŭ, îngrădesc, limitez. V. încercuĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. cercuiáscă

cercui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiesc, conj. cercuiască)

cercuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERCUÍRE s. cercuială, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)

CERCUIRE s. cercuială, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)

CERCUÍ vb. 1. a lega. (~ un butoi.) 2. v. freta.

CERCUI vb. 1. a lega. (~ un butoi.) 2. (TEHN.) a freta. (~ două piese metalice.)

Intrare: cercuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercuire
  • cercuirea
plural
  • cercuiri
  • cercuirile
genitiv-dativ singular
  • cercuiri
  • cercuirii
plural
  • cercuiri
  • cercuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cercui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cercui
  • cercuire
  • cercuit
  • cercuitu‑
  • cercuind
  • cercuindu‑
singular plural
  • cercuiește
  • cercuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cercuiesc
(să)
  • cercuiesc
  • cercuiam
  • cercuii
  • cercuisem
a II-a (tu)
  • cercuiești
(să)
  • cercuiești
  • cercuiai
  • cercuiși
  • cercuiseși
a III-a (el, ea)
  • cercuiește
(să)
  • cercuiască
  • cercuia
  • cercui
  • cercuise
plural I (noi)
  • cercuim
(să)
  • cercuim
  • cercuiam
  • cercuirăm
  • cercuiserăm
  • cercuisem
a II-a (voi)
  • cercuiți
(să)
  • cercuiți
  • cercuiați
  • cercuirăți
  • cercuiserăți
  • cercuiseți
a III-a (ei, ele)
  • cercuiesc
(să)
  • cercuiască
  • cercuiau
  • cercui
  • cercuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cercuire

etimologie:

  • vezi cercui
    surse: DEX '98 DEX '09

cercui

  • 1. tranzitiv A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: freta lega (uni; leg) 2 exemple
    exemple
    • Așezat pe căpătîie, lîngă ușa pivniței, singur un butoi, în rotunzimea lui cercuită, părea vesel știind poate că, oricît de întunecat e afară pe ziua aceea ploioasă, tot mai întunecat trebuie să fie înăuntru, în întunecimile hrubei. ANGHEL, PR. 94.
      surse: DLRLC
    • Au făcut îndată polobocul... și l-au cercuit bine, cerc lîngă cerc. SBIERA, P. 78.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înconjura un exemplu
      exemple
      • Pe împăratul... îl cercuiră, cu mîngîieri și dezmierdări, odrasla lui de trei fete. DELAVRANCEA, S. 83.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Cercuind lumea întreagă în poienița înflorită... voinicul năpustise codrii, urîse izbînzile vieței sale de mai nainte. ODOBESCU S. III 203.
      surse: DLRLC
  • 3. intranzitiv A se așeza în formă de cerc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Oamenii... cercuiesc în jurul tăciunilor și povestesc. DELAVRANCEA, S. 81.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A însemna în formă de cerc.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă Ca anii cercuiți în trunchiul stejarului. BENIUC, V. 24.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cerc + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09