7 definiții pentru cercuire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

cercuire sf [At: VASICI, ap. HEM / P: ~cu-i~ / Pl: ~iri / E: cercui] 1-2 (Fixare de cercuri sau) strângere a unui vas din doage Si: cercuială (1-2), cercuit1 (1-2), cercuitură (1-2), încercuire (1-2), încercuit1 (1-2). 3 Legare a butucului roții cu cercuri metalice, ca să nu crape Si: cercuială (3), cercuit1 (3), cercuitură (3), încercuire (3), încercuit1 (3). 4 Încercuire (4). 5 Fixare a nuielelor de alun în pereții casei, înainte de lipirea cu lut Si: cercuială (5), cercuit1 (5), cercuitură (5). 6 Legare a viței de vie de araci Si: cercuială (6), cercuit1 (6), cercuitură (6). 7 Încercuire (5). 8 Înconjurare. 9-11 Încercuire (7-9). 12 Însemnare. 13 Asediu. 14 (Îvr) Circulație sangvină.

CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERCUÍRE s. cercuială, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)

CERCUIRE s. cercuială, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)

Intrare: cercuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercuire
  • cercuirea
plural
  • cercuiri
  • cercuirile
genitiv-dativ singular
  • cercuiri
  • cercuirii
plural
  • cercuiri
  • cercuirilor
vocativ singular
plural

cercuire

etimologie:

  • vezi cercui
    surse: DEX '98 DEX '09