11 definiții pentru cercuit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cercuit1 sn [At: (a. 1773) URICARIUL XXI, 363/30 / P: ~cu-it / Pl: ~uri / E: cercui] 1-3 Cercuire (1-3). 4 Încercuire (4). 5-6 Cercuire (5-6). 7 Încercuire (5). 8 înconjurare. 9-11 Încercuire (7-9). 12 Însemnare. 13 Asediu.

cercuit2, ~ă a [At: GORUN, F. 103 / P: ~cu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cercui] 1-2 (D. butoaie) Prins în cercuri Si: încercuit2 (1-2). 3 (D. butucul roții) întărit cu cercuri Si: încercuit2 (3). 4 (D. pereții casei de lemn) Întărit cu nuiele, pentru a susține tencuiala. 5 (D. vie) Legat de araci. 6 Arcuit2. 7 (Fig) Îngrădit2. 8 (Fig) Mărginit2. 9 (Fig) Ocolit2. 10 (Fig) Înconjurat2. 11 (Fig) Asediat2.

CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui.V. cercui.

CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui.V. cercui.

CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui.

cercuit n. legatul cu cercuri al viței de vie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERCUÍT adj. legat. (Butoi ~.)

CERCUIT s. cercuială, cercuire, legare, legat. (~ unui butoi.)

Intrare: cercuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercuit
  • cercuitul
  • cercuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cercuit
  • cercuitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cercuit (s.n.)

etimologie:

  • vezi cercui
    surse: DEX '98 DEX '09