opțiuni
  • info

12 definiții pentru cercuit (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERCUIT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

CERCUIT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

cercuit1 sn [At: (a. 1773) URICARIUL XXI, 363/30 / P: ~cu-it / Pl: ~uri / E: cercui] 1-3 Cercuire (1-3). 4 Încercuire (4). 5-6 Cercuire (5-6). 7 Încercuire (5). 8 înconjurare. 9-11 Încercuire (7-9). 12 Însemnare. 13 Asediu.

cercuit2, ~ă a [At: GORUN, F. 103 / P: ~cu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cercui] 1-2 (D. butoaie) Prins în cercuri Si: încercuit2 (1-2). 3 (D. butucul roții) întărit cu cercuri Si: încercuit2 (3). 4 (D. pereții casei de lemn) Întărit cu nuiele, pentru a susține tencuiala. 5 (D. vie) Legat de araci. 6 Arcuit2. 7 (Fig) Îngrădit2. 8 (Fig) Mărginit2. 9 (Fig) Ocolit2. 10 (Fig) Înconjurat2. 11 (Fig) Asediat2.

CERCUIT s. n. Faptul de a cercui.

cercuit n. legatul cu cercuri al viței de vie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cercuit (înv.) s. n.

cercuit s. n.

cercuit s. n.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CERCUIT adj. legat. (Butoi ~.)

CERCUIT s. v. cercuire.

CERCUIT adj. legat. (Butoi ~.)

CERCUIT s. cercuială, cercuire, legare, legat. (~ unui butoi.)

Intrare: cercuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercuit
  • cercuitul
  • cercuitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • cercuit
  • cercuitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cercuitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi cercui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.