buci vt [At: H IV, 280 / V: bocși, bucși, buti / Pzi: bucesc / E: bucea] A pune o bucea la butucul roții.

BUCI s. m. pl. (Mold., Bucov., Transilv.) Fire scurte, de calitate inferioară, rămase de Ia melițarea inului și cînepii. V. canură. Așa e tineretul ista, bată-l să-l bată, zise moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci. CREANGĂ, A. 97.

BUC¹ s. m. (Reg.; în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. Et. nec.

BUC², s. n. (2) buci, s. m., (Reg.) 1. S. n. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. S. m. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk.

buc² sm [At: TDRG / Pl: buci / E: vsl бокъ] (Reg) Fag bătrân.

buc¹ sm [At: CREANGĂ, GL. / Pl: nct / E: nct] 1 (Pop; îlav) Într-un ~ Într-o clipă. 2 (Pop; îe) A fi ~ de foame A fi lihnit.

bucă sf [At: TETRAEV. (1574), 207 / Pl: buci / E: ml bucca] (Pop) 1 Obraz. 2 (Pan) Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale șezutului Si: fesă, cur, fund.

bucși¹ vt vz buci

buc² s.m. (reg.) 1 Pleavă rămasă după vînturarea semințelor de cînepă sau de in, după măcinarea boabelor de cereale (porumb, grîu etc.). Pisa mălaiul și-l vîntura de buc (CR.). 2 (la pl.) Fire scurte rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cînepii. Buci pentru făcut saci (CR.). • pl. -ci. /cf. alb. byk.

buc¹ s.n. Loc.adv. (reg.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. Într-un buc (furnicile) au și ales nisipul. (CR.). • /cf. îmbuca.

bucă s.f. (pop.) 1 Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului de la tîmplă în jos. ◊ Expr. A face buci = a se îngrășa. ♦ Ext. Botul animalelor. ♦ Fig. (reg.) Mîncare, îmbucare. Negăsind ursul nimic de bucă. (Pann). 2 Fiecare dintre cele două părți cărnoase din partea posterioară a corpului omenesc sau al vitelor; fesă. Să nu te superi că iau cureaua... și te ard peste buci (G. M. ZAMF.). • pl. -ci. /lat. bucca, ae „gură”.

❍BUC² sm. Trans. 🌿 Fag bătrîn [vsl.].

BUC³ sbst. numai în loc.: într’un ~, într’o clipă, cît ai clipi din ochi, într’un suflet, cît ai bate în palme: într’un ~ ne astupă calea, de nu știai încotro să mergi (CRG.).

BUCĂ (pl. -ci) sf. 🫀 1 Fie-care din cele două părți ale obrazului de la tîmplă pînă la bărbie: suge cu sete, umflîndu-și bucile (DLVR.) ¶ 2 Fie-care din cele două părți cărnoase ale șezutului (la om), ale regiunii posterioare (la animale): cincizeci de boate pe bucile altora, ce e aceea? (ȚICH.) [lat. bucca].

BUC¹ subst. (Reg., în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. – Et. nec.

BUC², (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk.

BUC³, buci, s. m. (Rar, Mold., Transilv.) Fag bătrîn. ◊ Expr. (A fi) de cînd bucii = (a fi) foarte bătrîn. Se încinse... o luptă, dar luptă ca de doi lupi turbați iar nu ca de două babe de cînd bucii. RETEGANUL, P. V 43.

BUC² s. m. (Numai în expr.) Într-un buc = într-o clipă, în scurt timp, foarte repede. Și într-un buc [furnicile] au și ales năsipul de-o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, P. 264. Într-un buc o droaie de porci sălbatici se strînseră acolo și erau să sfîrtice pe lup, dacă n-ar fi șters-o la papuc. ȘEZ. VI 155.

BUCĂ, buci, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (mai rar, ale botului vitelor) de la tîmplă în jos. În lături, buci grase, sătule! TOMA, C. V. 218. ◊ Expr. A face buci = a se îngrășa. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase din regiunea posterioară a corpului omului și a vitelor. Să nu mă superi, că iau cureaua... și te ard peste buci. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 207.

BUC², buci, s. m. (Reg.) Fag bătrîn. – Slav (v. sl. buku).

BUC¹ subst. (Reg., în expr.) Într-un buc = într-o clipă, foarte repede.

BUC³, (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă de cereale. 2. (La pl.) Firișoare de calitate inferioară rămase de la melițarea inului și a cînepii. – Comp. alb. buk „pleavă”.

BUCĂ, buci, s. f. 1. Fesă. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tîmplă în jos. – Lat. bucca „gură”.

BUCĂ ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (sau ale botului animalelor) de la tâmplă în jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale; fesă. /<lat. bucca

buc m. Mold. 1. pleava ce rămâne după baterea grânelor, cânepei, inului, câlților: aci sunt niște buci, pentru făcut saci CR.; 2. caier pe sfârșite: stau să sfârșesc și bucul ăsta; într’un buc, foarte de grabă, într’o clipă. [Origină necunoscută].

bucă f. 1. una din cele două părți în care se împarte fața prin nas dela gură până la tâmplă; 2. îmbucare: negăsind ursul nimic de bucă PANN; 3. pl. bucile șezutului. [Lat. BUCCA].

2) buc n., fără pl. (var. din buf) Nord. Într’un buc, îndată, imediat.

búcă f., pl. ĭ (lat. bŭcca, obraz; it. bocca, pv. sp. boca, fr. bouche, gură. V. bucal, bucată, îmbuc). Vest. Obraz. Ceva pentru bucă, ceva de îmbucat, de mîncare. Est ș.a. Fiecare din cele doŭă părțĭ ale șezutuluĭ.

!buci (scame) (reg.) s. m. pl.

buc (fag; pleavă) (reg.) s. m., (fagi; scame) pl. buci

bucă (pop.) s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci

!buc² (fag) (reg.) s. m., pl. buci

bucă (pop.) s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci

buc (în expr.) s. n.

bucă s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci

bucă, -ci.

buc (buci), s. m. 1. Scamă, cîlți. – 2. Coajă, cocoloș. Origine necunoscută. Cihac crede că expresia într-un buc „într-o clipă” se bazează pe un cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu pol. buch, rus. buch „zgomot”, cf. buh; însă pare a se potrivi mai bine cu sensul 1, de „scamă”, înțeles ca „pic, strop, cantitate neînsemnată”. Se folosește în Mold. și Trans. – Der. bucos, adj. (cu părul încîlcit).

bucă (buci), s. f. – 1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (< bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fată › fătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat.

a da la buci expr. (obs. – d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie sau cu un bărbat.

a o lua în buci expr. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat

măciuci în buci! expr. (obs. – în propoziții afirmative) nimic

BUCI s. pl. (Olt.) zgrebeni (pl.). (Buci de cânepă.)

*BUCI s. pl. (Olt.) zgrebeni (pl.). (~ de cînepă.)

BUCĂ s. v. fesă.

BUCĂ s. (ANAT.) fesă.