BLENDĂ, blende, s. f. 1. Sulfură naturală de zinc de culoare gălbuie, principal minereu de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.

bleancă sf vz bleandă¹

bleandă³ sf [At: (sec XVII), CUV. D. BĂTR. 270 / V: (înv) ~endău^[1] sm / Pl: blende / E: nct] (Orn) Vindereu. modificată

bleandă¹ sf [At: ISPIRESCU, U. 119 / V: -ncă / Pl: ~ende / E: nct] (Pop) 1 Sperietoare de păsări. 2 Om molâu și cam prost.

bleandă² sf [At: ALECSANDRI, T. 1750 / Pl: blende / E: blendi] (Mol) 1 Lovitură. 2 Brânci. 3 Tiflă.

blendă sf [At: PONI, CH. 211/ Pl: ~de / E: fr blende, ger Blende] 1 Minereu de sulfură de zinc, galben, brun sau negru, lucios. 2 (Cin) Suprafață metalizată pentru reflectarea și difuziunea luminii. 3 (Fot) Diafragmă.

bleandă² s.f. (reg.) Lovitură, îmbrînceală, brînci. I-am tras într-o zi o bleandă (CR.). ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam (ALECS.). • pl. -e. /etimol. nec.

bleandă¹ s.f. 1 (ornit.) Specie de șoim de talie mică (Falco aesalon). 2 (pop.) Sperietoare de păsări. 3 (Epitet pentru o) persoană fără energie, molîie, bleagă. Era bleandă și urîtă. ◊ Compar. Ce stai ca o bleandă? (PRED.). • pl. -ende. /etimol. nec.

blendă s.f. 1 (chim.) Sulfură naturală de zinc, care cristalizează în sistemul cubic, insolubilă în apă, solubilă în acizi tari, de culoare gălbuie, brună sau neagră, cînd este impurificată cu alte sulfuri, fiind principalul minereu de zinc (utilizat la obținerea acestuia); sfalerit. 2 (fotogr.) Diafragmă. 3 (cinemat.) Panou metalizat pentru reflectarea luminii în locul dorit din cadru. • pl. -e. /<germ. Blende, fr. blende.

BLEANDĂ¹ (pl. blende) sf. 1 🐦 – VINDEREU ¶ 2 Momîie, sperietoare: rămase ca o ~ cu mîinile în vînt (D.-ZAMF.).

BLEANDĂ² (pl. blende) sf. Mold. Izbitură, brînci, îmbrînceală: dă o ~ lespezii de la gura cuptorului (CRG.) [blendi].

BLENDĂ (pl. -de) sf. 💎 Sulfură de zinc naturală [fr. < germ.].

BLENDĂ s. f. 1. Rocă lucioasă, de culoare gălbuie, brună sau neagră, reprezentând sulfura naturală de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.

BLEANDĂ¹ s. f. (Munt.) Termen de comparație pentru oameni molii, lipsiți de energie; bleg, nătîng. Du-te și te spală, răspunse bătrînul cu asprime. Ce stai așa ca o bleandă? PREDA, Î. 32. Se urcă în barcă moleșit ca o bleandă. D. ZAMFIRESCU, R. 120. Dete peste dînsul într-un colț de înfundătură, unde se stîrcise ca o bleandă. ISPIRESCU, U. 119.

BLEANDĂ², blende, s. f. (Mold.) Palmă, lovitură, îmbrînceală. I-am tras într-o zi o bleandă [Smărăndiței], pentru că nu-mi da pace să prind muște. CREANGĂ, A. 5. [Cocoșul] dă o bleandă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr și de-acolo și fuga la fereastra boierului. CREANGĂ, P. 66. ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam, fără să te fi îngrijit mai întîi a-mi plăti măcar ce-mi ești dator! ALECSANDRI, T. I 374.

BLENDĂ s. f. Minereu de zinc.

BLEANDĂ¹, blende, s. f. (Reg.) Momîie, sperietoare. ♦ Termen injurios pentru oamenii lipsiți de energie; bleg, nătîng.

BLEANDĂ², blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrînceală. ♦ Tiflă. – Postverbal al lui blendi (puțin folosit).

BLENDĂ s. f. Minereu care conține sulfură de zinc. – Germ. Blende (fr. blende).

BLENDĂ s.f. 1. Sulfură naturală de zinc. 2. (Fot.) Deschidere a obiectivului; diafragmă. [Pl. -de. / < germ. Blende].

BLENDĂ s. f. 1. sulfură naturală de zinc; sfalerit. 2. (fot.) diafragmă. 3. (cinem.) panou metalizat pentru reflectarea luminii în locul dorit din cadru. (< germ. Blende, fr. blende)

BLEANDĂ blende f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. * A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.

BLENDĂ f. Sulfură de zinc în stare naturală. /<germ. Blende, fr. blende

bleandă f. Mold. 1. brânciu: i-am tras o bleandă, pentrucă nu-mi dă pace CR.; 2. lovitură: dă o bleandă lespezei dela gura cuptorului CR. [Origină necunoscută].

bleandă f. 1. cea mai mică specie de șoim (Falco aesalon): se stârcise ca o bleandă ISP.; 2. sperietoare de păsări (în chip de bleandă). [Origină necunoscută].

blendă f. zinc sulfuros.

bleándă f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecărie, rus. bleadĭ, fleoarță și germ. blid, orb, blende, ochelari la caĭ. Cp. cu tiflă). Palmă, izbitură (Mold.): a da cuĭva o bleandă. Femeĭe proastă, om prost: a căzut jos ca o bleandă (V. fleandură). Sperietoare de păsărĭ. Un fel de șoĭm foarte mic numit și blendăŭ (falco áesalon).

*bléndă f., pl. e (fr. blende, germ. blende). Min. O peatră care seamănă cu diamantu și care e o sulfură de zinc (SZn).

bleandă (sperietoare; brânci) (pop.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

blendă (rocă; diafragmă la aparatele foto) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (sperietoare, brânci) (pop., reg.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

blendă (rocă, element foto) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (sperietoare, brânci) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

blendă s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (blende), s. f. – 1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s. n. (masă informă); bleancă, s. f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele).

Blende v. Bleandă 2.

bleandă, blende s. f. (pop.) lovitură cu palma

BLEANDĂ s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, tiflă.

BLENDĂ s. I. (MIN.) sfalerit, sulfură de zinc. (~ este folosită ca minereu de zinc.) II. v. diafragmă.

bleandă s. v. BRÎNCI. GHIONT. IZBITURĂ. ÎMBRÎNCEALĂ. ÎMBRÎNCITURĂ. ÎMPINSĂTURĂ. TIFLĂ.

BLENDĂ s. 1. (MIN.) sfalerit, sulfură de zinc. (~ este folosită ca minereu de zinc.) 2. (FIZ.) diafragmă. (~ la obiectivul aparatelor fotografice.)