bleandă² sf [At: ALECSANDRI, T. 1750 / Pl: blende / E: blendi] (Mol) 1 Lovitură. 2 Brânci. 3 Tiflă.

bleandă² s.f. (reg.) Lovitură, îmbrînceală, brînci. I-am tras într-o zi o bleandă (CR.). ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam (ALECS.). • pl. -e. /etimol. nec.

bleandă¹ s.f. 1 (ornit.) Specie de șoim de talie mică (Falco aesalon). 2 (pop.) Sperietoare de păsări. 3 (Epitet pentru o) persoană fără energie, molîie, bleagă. Era bleandă și urîtă. ◊ Compar. Ce stai ca o bleandă? (PRED.). • pl. -ende. /etimol. nec.

BLEANDĂ² (pl. blende) sf. Mold. Izbitură, brînci, îmbrînceală: dă o ~ lespezii de la gura cuptorului (CRG.) [blendi].

BLEANDĂ², blende, s. f. (Mold.) Palmă, lovitură, îmbrînceală. I-am tras într-o zi o bleandă [Smărăndiței], pentru că nu-mi da pace să prind muște. CREANGĂ, A. 5. [Cocoșul] dă o bleandă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr și de-acolo și fuga la fereastra boierului. CREANGĂ, P. 66. ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam, fără să te fi îngrijit mai întîi a-mi plăti măcar ce-mi ești dator! ALECSANDRI, T. I 374.

BLEANDĂ², blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrînceală. ♦ Tiflă. – Postverbal al lui blendi (puțin folosit).

BLEANDĂ blende f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. * A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.

bleandă f. Mold. 1. brânciu: i-am tras o bleandă, pentrucă nu-mi dă pace CR.; 2. lovitură: dă o bleandă lespezei dela gura cuptorului CR. [Origină necunoscută].

bleandă (sperietoare; brânci) (pop.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (sperietoare, brânci) (pop., reg.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (sperietoare, brânci) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (blende), s. f. – 1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s. n. (masă informă); bleancă, s. f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele).

bleandă, blende s. f. (pop.) lovitură cu palma

BLEANDĂ s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, tiflă.

bleandă s. v. BRÎNCI. GHIONT. IZBITURĂ. ÎMBRÎNCEALĂ. ÎMBRÎNCITURĂ. ÎMPINSĂTURĂ. TIFLĂ.