bleandă³ sf [At: (sec XVII), CUV. D. BĂTR. 270 / V: (înv) ~endău^[1] sm / Pl: blende / E: nct] (Orn) Vindereu. modificată

bleandă¹ s.f. 1 (ornit.) Specie de șoim de talie mică (Falco aesalon). 2 (pop.) Sperietoare de păsări. 3 (Epitet pentru o) persoană fără energie, molîie, bleagă. Era bleandă și urîtă. ◊ Compar. Ce stai ca o bleandă? (PRED.). • pl. -ende. /etimol. nec.

BLEANDĂ¹ (pl. blende) sf. 1 🐦 – VINDEREU ¶ 2 Momîie, sperietoare: rămase ca o ~ cu mîinile în vînt (D.-ZAMF.).

BLEANDĂ blende f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. * A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.

bleandă f. 1. cea mai mică specie de șoim (Falco aesalon): se stârcise ca o bleandă ISP.; 2. sperietoare de păsări (în chip de bleandă). [Origină necunoscută].

bleándă f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecărie, rus. bleadĭ, fleoarță și germ. blid, orb, blende, ochelari la caĭ. Cp. cu tiflă). Palmă, izbitură (Mold.): a da cuĭva o bleandă. Femeĭe proastă, om prost: a căzut jos ca o bleandă (V. fleandură). Sperietoare de păsărĭ. Un fel de șoĭm foarte mic numit și blendăŭ (falco áesalon).