BĂDIȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: biță s. m.] – Bade + suf.-iță.

bădiț sm vz bădiță

bădiță sm [At: HEM 2866 / V: -iț / Pl: ~ți / E: bade + -iță] 1-14 (Șhp) Bădică (1- 14).

băța sms vz bădiță

biță² sm vz bădiță

biță¹ i [At: CHEST. V, 76/45 / E: nct] (Pop) Cuvânt cu care se strigă după oi.

bădíț s.m. v. bădiță.

bădiță s.m. (pop.; fam.; mai ales la vocat.) I 1 Dim. al lui bade; (pop.) bădică. Dumneata, bădiță Haralambie, vii la noi ca din întîmplare (SADOV.). 2 Termen de dezmierdare adresat de femei bărbatului iubit. Măi bădiță, omule, Sămăna-ți-aș numele Prin toate grădinile (POP.). ◆ Iubit, ibovnic. II Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare: I-auzi, bădiță! (CR.). • pl. -i. și bíță, bădiț s.m. /bade + -iță.

biță s.m. v. bădiță.

bît, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. Bătrîn. 2 s.m., s.f. art. Bunic sau bunică. - Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie! (STANCU). • /probabil de la bătrîn.

BĂDIȚ, BĂDIȚĂ sm. dim. BADE.

BIȚĂ sm. Mold. = BĂDIȚĂ: să trăești, ~ Ioane (SAD.).

BÎT (pl. -te) sn. Băn. Trans. = BÎTĂ.

BÎTĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Ciomag gros, noduros (🖼 497): un cioban stă răzemat în ~ pe o muche de deal (VLAH.) ¶ 2 pr. ext. Lovitură dată cu ciomagul, ciomăgeală, bătaie: știe numai de ~ (PAMF.).

BÎTĂ² sf. Mold. (PAMF.) Vorbă cu care se adresează cineva unei bunice sau ori-cărei femei bătrîne: bîta Irina.

BÎTICUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. dim. BÎTĂ1 după ce-și făcură fie-care cîte o ~, plecară la cale (RET.).

BÎTUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. 1 dim. BÎTĂ: Am o ~ învărgată, Pe cîmp aruncată (ghicitoare despre „șarpe”) (GOR.) ¶ 2 (Bețișor de) chibrit (FR.-CDR.).

BĂDIȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: biță s. m.] – Bade + suf.-iță.

BĂDIȚ s. m. v. bădiță.

BĂDIȚĂ s. m. (Familiar, Mold., Bucov., Transilv.) I. Diminutiv al lui bade. 1. v. bade (1). Iar dumneata, bădiță Haralambie, vii la noi ca din întîmplare. SADOVEANU, N. F. 176. Ș-apoi să fi văzut pe neobositul părinte, cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic. CREANGĂ, A. 2. Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar dumnezeu! – Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu! ALECSANDRI, P. P. 5. 2. v. bade (2). Măi bădiță, omule, Sîmăna-ți-aș numele Prin toate grădinele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ♦ Iubit, ibovnic, drăguț. Cîte cară cu povară. Toate suie și coboară, Numai carul bădiții Șede-n dealul Bistriții. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 127. II. Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. Scoase două cărți poștale. Erau scrisori de la Ana Roșea, sora lui «bădița Neonil», cum îl numea ea în cărțile poștale. SADOVEANU, P. M. 38. Și ajungînd în sat, se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. – Bine v-am găsit, bădiță! – Bine-ai venit, frate Dănilă! CREANGĂ, P. 44. Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare: l-auzi, bădiță! Doamne, cum sînt unii de năpăstuiesc omul chiar pe sfînta dreptate! CREANGĂ, A. 59. – Formă gramaticală: pl. (neobișnuit, I 2) bădiți (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277). – Variantă: bădiț (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278) s. m.

BĂDIȚĂ s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui bade. 2. Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene.

BIȚĂ s. m. (Reg.) Bădiță. – Prescurtare din bădiță.

BĂDIȚĂ m. (diminutiv de la bade) 1) Termen de adresare, la țară, pentru un frate mai mare. 2) Termen dezmierdător (de adresare) pentru bărbatul iubit. /bade + suf. ~iță

bădiță m. nume ce țăranca îl dă iubitului ei [V. bade].

bădíța V. bădica.

bădiță (reg.) s. m., g.-d. art. bădiței/lui bădița

bădiță (pop.) s. m., art. bădița, g.-d. art. lui bădița/bădiței

bădiță s. m., g.-d. art. lui bădița/bădiței

BÎT, -A substantive: bît scurtare familiară din „bătrînul, bunicul”, și subst. bîlă (măciucă). 1. Bît b. (Drj 29). 2. Bîtă, Gh. mold. 3. Bîte fam. act., ard., în f. s. Gîrba (r. Oradea).

biță, biți s. n. agent de circulație.

BĂDIȚĂ s. (pop.) bădică, bădișor, (reg.) bădicuță, bădieș, bădilucă, bădițel, bădițică, bădiuc, bădiuliță, bădiuluț.

BĂDIȚĂ s. (pop.) bădică, bădișor, (reg.) bădicuță, bădieș, bădilucă, bădițel, bădițică, bădiuc, bădiuliță, bădiuluț.

biță, bițe, (biliță, bdiliță), adj. (Oaie) cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare. – Posibil der. din albiță.

biță, bițe, (biliță, bdiliță), adj. – (ref. la oi) Cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare (Georgeoni, 1936; Precup, 1926; Latiș, 1993). – Posibil der. din albiță (< alb) sau din biț „suviță de lână”.

biță, (biliță, bdiliță), adj. – (ref. la oi) Cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare (Georgeoni 1936; Precup 1926; Latiș 1993). – Posibil din albiță.