bît, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. Bătrîn. 2 s.m., s.f. art. Bunic sau bunică. - Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie! (STANCU). • /probabil de la bătrîn.

BÎT, -A substantive: bît scurtare familiară din „bătrînul, bunicul”, și subst. bîlă (măciucă). 1. Bît b. (Drj 29). 2. Bîtă, Gh. mold. 3. Bîte fam. act., ard., în f. s. Gîrba (r. Oradea).