18 definiții pentru belaliu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BELALIU, -IE, belalii, adj. (Reg.) 1. Dificil, greu. 2. Mofturos, năzuros, capricios. – Din tc. belâlı.

belaliu, ~ie a [At: CARAGIALE, N. S. 83 / V: ~lâu, ~lelâu, ~lălâu, ~lel~ / E: tc belal] (Trm; Mun; fam) 1 (D. lucruri) Care cere multă grijă Si: delicat. 2 (D. lucruri) Care cere o îngrijire minuțioasă. 3 (D. meserii) Care cere o atenție desăvârșită. 4-5 (D. persoane) Dificil (în gusturi). 6 (D. oameni) Nebun. 7 (D. îmbrăcăminte) Nepotrivit. 8 (D. acțiuni, îe) ~âe treabă Dificil. 9 (Prt; d. culoarea unei cămăși sau a unei basmale, îf beleliu) Spălăcit.

belaliu, -ie adj. (reg.) 1 Dificil, anevoios. Aplicația doftoriilor externe e mai belalie (CAR.). 2 (despre oameni) Mofturos, capricios. Sînt un om cu tabieturi și belaliu la drum (CAR.). • pl. -ii. /<tc. belâlı.

BELALIU adj. Care aduce necazuri, belele, nenorociri: de cînd știm noi, n’am mai pomenit așa iarnă grea și belalie (TKT.) [tc. belaly].

BELALIU, -IE, belalii, adj. (Reg.) 1. Dificil, greu. 2. Mofturos, năzuros, capricios. – Din tc. belâli.

BELALIU, -IE, beldii, adj. (Munt.) 1. Anevoios, dificil, greu. Aplicația doftoriilor externe e mai belalie și cere prea mult timp. CARAGIALE, N. S. 83. 2. (Despre oameni) Greu de mulțumit; mofturos, năzuros. Sînt un om cu tabieturi și belaliu la drum. CARAGIALE, O. VII 162. ◊ (Substantivat) Pe ce te sprijinești dumneata, cucoane? a răcnit belaliul. PAS, L. I 113.

BELALIU, -IE, belalii, adj. (Reg.) 1. Anevoios, greu. 2. Mofturos, năzuros. – Tc. belîli.

belaliu a. 1. care aduce nenorocire: păsările sunt belalii; 2. fig. funest: iarnă grea și belalie. [Turc. BELALY].

belalíŭ, -íe adj. (turc. belaly, d. bela, nenorocire, belea; bg. belealiĭa). Fam. Dificil, plin de greutățĭ, care te expune belelelor: om, lucru belaliŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

belaliu (reg., fam.) adj. m., f. belalie; pl. m. și f. belalii

belaliu (fam.) adj. m., f. belalie; pl. m. și f. belalii

belaliu adj. m., f. belalie; pl. m. și f. belalii

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

belaliu (belalie), adj. – Năzuros, mofturos. Tc. belal (Șeineanu, II, 46; Lokotsch 194; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπελαλής. V. și belea.

Intrare: belaliu
belaliu adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belaliu
  • belaliul
  • belaliu‑
  • belalie
  • belalia
plural
  • belalii
  • belaliii
  • belalii
  • belaliile
genitiv-dativ singular
  • belaliu
  • belaliului
  • belalii
  • belaliei
plural
  • belalii
  • belaliilor
  • belalii
  • belaliilor
vocativ singular
plural
belalios
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
belalâu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
beleliu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
beleleu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
belelâu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

belaliu, belalieadjectiv

regional
  • 1. Anevoios, dificil, greu. DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aplicația doftoriilor externe e mai belalie și cere prea mult timp. CARAGIALE, N. S. 83. DLRLC
  • 2. Capricios, mofturos, năzuros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Sînt un om cu tabieturi și belaliu la drum. CARAGIALE, O. VII 162. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Pe ce te sprijinești dumneata, cucoane? a răcnit belaliul. PAS, L. I 113. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.