becisnic, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 450 / V: -ces-, ~ceșn-, bic-, bicișn~, -izn~ / E: vsl бестинкъ] 1-2 smf, a (Om) necinstit. 3-4 smf, a (Om) ticălos. 5-6 smf, a (Om) vrednic de compătimire. 7-8 smf, a (Om) lipsit de personalitate, de inteligență și de energie Si: ticăit². 9-10 smf, a (Om) debil. 11 a (Reg, d. plante și animale, îf beceșnic) Care a suferit de multe boli.

becisnic, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) 1 (Om) lipsit de personalitate, de inteligență; (om) nepriceput, incapabil; (om) vrednic de compătimire. 2 (Om) debil, neputincios, bolnăvicios. ♦ (Bărbat) impotent. 3 (Om) nemernic, ticălos, netrebnic. • pl. -ci, -ce. și bicisnic, -ă adj., s.m., s.f. /<sl. veche безчьстьникъ „fără cinste”.

BECISNIC, Mold. BICISNIC, -ICĂ adj. și sm. f. 1 Netrebnic, nemernic, ticălos: îl deteră afară ca pe un marțafoiu și becisnic (ISP.) ¶ 2 Necredincios, necinstit: știindu-l bicisnic cu femeile (GN.) ¶ 3 Slăbănog, prăpădit, nevoiaș: unele de-o mărime urieșă, iar altele mici și bicisnice (CRG.) [vsl. bezŭčĭstĭnikŭ].

BECISNIC, -Ă, becisnici, -e, adj. 1. Slăbănog, neputincios. Din acești trei zmei... cel mai mare... era și cel mai becisnic. SBIERA, P. 102. 2. Nepriceput, incapabil. (Substantivat) Rîdeau ca de un becisnic ce nu știe două paie a-ncurca. SEVASTOS, N. 58. 3. Nemernic, ticălos, netrebnic, necinstit, păcătos, prăpădit. Ai gîndit să-ți prăpădești fata... femeie becisnică ce ești? RETEGANUL, P. IV 5. – Variante: bicisnic,-ă (HOGAȘ, M. N. 219), biciznic, -ă. (CREANGĂ, P. 141) adj.

BECISNIC, -Ă, becisnici, -e, adj., s. m. și f. 1. Slăbănog, neputincios. ♦ Nepriceput, incapabil. 2. Nemernic, ticălos. [Var.: bicisnic, -ă adj.] – Slav (v. sl. bečistĩnikŭ).

BECISNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate și de inteligență; cu capacități intelectuale reduse. /<sl. bețistiniku

becisnic a. care nu-i bun de nimica: 1. nevoiaș, slăbănog; 2. păcătos, mișel. [Slav. BEČĬSTĬNIKŬ, fără cinste].

becísnic, -ă adj. (vsl. bečistĭnikŭ, d. bezŭ, fără și čĭstĭ, cinste). Slab, fără energie saŭ fără putere trupească orĭ și sufletească. În est bi-.

BICISNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic.

becesnic, ~ă a vz becisnic

beceșnic, ~ă a vz becisnic

beciznic, ~ă a vz becisnic

bezcisnec, ~ă a vz becisnic

bicisnic, ~ă smf, a, av vz becisnic corectat(ă)

bicisnic, -ă adj., s.m., s.f. v. becisnic.

BICISNIC 👉 BECISNIC.

BICISNIC, -Ă, adj., s. m. și f. v. becisnic.

BICISNIC, -Ă adj. v. becisnic.

BICIZNIC, -Ă adj. v. becisnic.

BICISNIC, -Ă, adj. v. becisnic.

bicísnic- v. becisnic-.

becisnic / bicisnic (înv.) adj. m., s. m., pl. becisnici / bicisnici; adj. f., s. f. becisnică / bicisnică, pl. becisnice / bicisnice

becisnic adj. m., s. m., pl. becisnici; f. sg. becisnică, pl. becisnice

becisnic

becisnic.

!bicisnic (înv.) adj. m., s. m., pl. bicisnici; adj. f., s. f. bicisnică, pl. bicisnice

bicisnic v. becisnic

BECISNIC adj., s. v. abject, incapabil, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, necapabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, neputincios, netrebnic, prăpădit, slăbănog, ticălos.

BECISNIC adj. v. bolnăvicios.

becisnic adj., s. v. ABJECT. INCAPABIL. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NECAPABIL. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NEPUTINCIOS. NETREBNIC. PRĂPĂDIT. SLĂBĂNOG. TICĂLOS.

Becisnic ≠ viguros, vânjos, vânos, voinic, zdravăn

becisnic (becisnică), adj. – 1. Necinstit, nelegiuit, infam. – 2. Lamentabil, detestabil. – 3. Slăbănog, neputincios. Sl. bečĭstĭnŭ „necinstit”, bečĭstĭnĭkŭ „nemilos” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 21; Skok, Slavia, VI (1929), 786), cf. bg. bezčesten. Cf. cinste. Der. becisnicește, adv. (mizerabil); becisnici, vb. înv. (a decădea, a se pierde); becisnicie, s. f. (ticăloșie, josnicie).

becisnic, -ă, becisnici, -e, (beciznic), adj. Necinstit, nelegiuit: „Cânepa, fiind considerată becisnică (aducătoare de nenorociri), nu se lucra cu ea vinerea” (Faiciuc, 2008: 280). – Din sl. bečistíníkú „nemilos” (DLRM, DEX); din vsl. bezŭčistĭnikŭ, slavon. be(zŭ)čistĭnikŭ (DELR).

becisnic, -ă, becisnici, -e, (beciznic), adj. – Necinstit, nelegiuit: „Cu omuțu’ care-i lotru, / Trăi-ai și-n verde codru; / Da’ cu care-i beciznic, / Da’-i muri și-n biușâg” (Bilțiu, 2006: 93). – Din sl. bečistíníkú „nemilos” < bezǔ „fără” și čǐstǐ „cinste” (Miklosich, cf. DER; DLRM, DEX, Scriban); din vsl. bezŭčistĭnikŭ, slavon. be(zŭ)čistĭnikŭ (DELR).