19 intrări

146 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Din sl. blato. Cf. alb. baltë.

baltă sf [At: PSALT. SCH. 336 / Pl: bălți, (înv) balte și (reg) belți / E: pbl vsl блато cf alb baltë] 1 Întindere (mai mare) de apă stătătoare, naturală geologic, cu adâncime mică, cu vegetație și faună acvatică specifică Cf băltoacă (1). 2 (Pex) Lac. 3 (Pfm; d. persoane; îe) Are ~ta pește Are de unde să dea (sau să plătească). 4 (Pop; îe) A râde vârșa de ~ A râde de cusururile altora, fără să le vadă pe ale sale. 5 (Pfm; îe) A da cu bâta (sau cu bățul) în ~ A face o muncă zadarnică, fără folos. 6-7 (Îae) A face un gest (sau a spune o vorbă) care deranjează prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 8 (Îae) A face o gafă. 9 (Pfm; îe) A sta (sau a rămâne, rar, a zăcea) ~ A lăsa ceva în părăsire. 10 (Pfm; îae) A stagna. 11 (Pfm; îae) A sta pe loc. 12-13 (Pfm; îe) A lăsa ~ (pe cineva sau ceva) A nu (se mai interesa sau a nu) se mai ocupa (de cineva sau ceva). 14 Zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa. 15 (Pop; îs) Ăl din ~ Diavolul. 16 (Pex) Lac. 17 (Bot; reg; îc) Iarba-bălții Iarba-vulpii (Alopecuruspratensis). 18 (Bot; reg; îae) Păiuș (Agostis tenius). 19 (Ent; reg; îc) Bou-de-~ sau boul bălții ori buhai-de-~ Insecta Bombinator igneus. 20 (Orn; reg; îc) Bou-de-~ Bâtlan de stuh (Botaurus stellaris). 21 (Orn; reg; îae) Bufniță (Bubo bubo). 22 Întindere de apă stătătoare, rămasă după revărsarea râurilor, în special a Dunării. 23 Apă de ploaie strânsă într-o adâncitură de pământ. 24-25 Groapă cu (apă sau cu) mocirlă. 26 (Prin exagerare) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos Si: băltoacă (3).

báltă s.f. 1 (hidrol.) Porțiune largă din luncă, în care apa din inundare stagnează mult, uneori tot anul, cu lacuri temporare sau permanente, cu gîrle, avînd o vegetație acvatică bogată și o faună specifică; ext. lac. ◇ Expr. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a nu fi dus pînă la capăt; a fi întrerupt; a fi nerezolvat; a stagna, a nu mai înainta. A da cu bîta în baltă = a face o gafă. A lăsa (ceva sau pe cineva) baltă = a abandona; a nu se mai ocupa, a nu se mai interesa de cineva sau de ceva. Voi să răspundă ceva, dar se răzgîndi, lăsă totul baltă (SADOV.). A o lăsa baltă = a renunța la... A arunca (sau a azvîrli, a zvîrli) (cu) banii în baltă = a) a cheltui fară socoteală, a fi risipitor; b) a cheltui banii pe lucruri nefolositoare și de proastă calitate. Cît papură în baltă v. papură. Cînd o cînta știuca în baltă v. știucă. Trosc cu bîta-n baltă! v. trosc. A vinde peștele din baltă v. vinde. 2 Întindere de apă stătătoare; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa. 3 Groapă cu apă sau cu mocirlă; apa (de ploaie) dintr-o groapă. Mașina a trecut printr-o baltă și l-a stropit pe haine. 4 Exager. Cantitate mare de lichid vărsat (pe jos). Baltă de sînge. • pl. bălți. /probabil sl. veche балта; cf. alb. baltë.

BALTĂ (pl. bălți) sf. 🌐 1 Întindere mai mare sau mai mică de apă stătătoare care prin vărsarea unui rîu se grămădește în basinuri, și care apoi, cînd seacă rîul, seacă și ea în parte sau de tot: pîraiele ce se scurg din dealuri o prefac într’o ~ plină de nomol și mocirlă (BĂLC.); friguri de ~ 2 🌐 Lac: Balta-Albă e un lac în județul Rîmnicu-Sărat 3 Îngrămădire de apă formată de ploaie 4 Pr. ext. Apă, sau alt lichid vărsat în mare cantitate pe jos: vinul amestecat cu sînge făcuse o ~ pe lespezile sălii (NEGR.); familiar: E sabie în țară! au năvălit Tătarii! Ș’acum în bălți de sînge își joacă armăsarii (ALECS.) 5 🔱 pop. Cel-din-baltă, una din numeroasele denumiri ale dracului 6 proverb: A rămînea ~, a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; – a lăsa ~, a lăsa în părăsire, neisprăvit, a lăsa pe loc; – are balta pește, știu că se află în mare număr, se va găsi. se va face neapărat; – nare balta pește (ZNN.), se zice cînd nu se află un lucru care trebuia neapărat să fie în belșug acolo unde-l căutăm; – a da cu bîta (sau cu măciuca) în ~ (ZNN.), a face o muncă zadarnică; – șade dracu ’n ~ și rîde de altul, se zice cînd cineva ține de rău pe altul pentru niște cusururi pe care le are singur [vsl. blato].

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, alimentată din izvoare proprii și prin revărsările unor rîuri sau fluvii învecinate, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. (Hiperbolic) Lacrămile-i curg pîrău. De face baltă și tău. BIBICESCU, P.P.93. ◊ Compus: bou-de-baltă v. bou.Expr. A da cu bîta-n baltă = a face o gafă. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = (despre un lucru)a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; a sta pe loc,a stagna,a nu maiînainta. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece... și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred;. dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, neterminat; a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Las-o baltă! ♦ Fig. Apă sau alt lichid vărsat în cantitate mare pe jos; băltoacă. Vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Întindere (mai mare sau mai mică) de apă stătătoare, rămasă în urma revărsării unui rîu; (mai ales la sg.) regiunea mlăștinoasă de la țărmul Dunării (cu deosebire cea din Muntenia de răsărit). Mirosul de humă trezită se înteți. Venea dinspre Dunăre, amestecat cu mirosul de baltă. DUMITRIU, B. F. 15. De la baltă pînă la munte = de la Dunăre pînă în Carpați. ♦ (Impropriu) Regiune care a fost inundată și care, după secarea apelor, se acoperă cu o vegetație îmbelșugată, devenind loc de pășune. Turmele de oi iernează pe baltă. 3. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură (mai mică) de teren; groapă (mică) cu apă sau cu mocirlă. V. băltoacă. Apa se adună în gropi, iar cînd calci într-o baltă ajungi cu adevărat paparudă. PAS, L. I 55. Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 33.

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bîta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune cînd ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui rîu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor rîuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.

BALTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetație și cu faună specifică. * A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârșit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălții] /<sl. blato

baltă f. 1. massă de apă stătătoare; a rămânea baltă, a sta locului, a stagna; 2. massă de apă formată de ploaie. [Slav. BLATO, rut. BALTA].

báltă f., pl. bălțĭ și (est) belțĭ, ĭar vechĭ balte (il. baltom, pl. balta, vsl. bg. blato, rut. rus. bolóto, rut. [d. rom.] și bálta. Tot de acĭ: ung. Balaton, germ. Pla’ten-see, lacu Balaton; dalm. balta, it. nord balta, alb. bálĭtă, ngr. báltos, mgr. bálti, bálta. V. bolătăŭ). Lac (maĭ mic saŭ chear format din ploaĭe), apă stătătoare în natură. Adv. A lăsa, a rămînea baltă (un lucru), a lăsa, a rămînea neterminat. Dun. de jos. Insulă băltoasă (ca în Ial., Br. și Tulcea): a duce vitele’n baltă. V. heleșteŭ, ĭaz.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus).Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene; buhai-de-baltă (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

CHIMION s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se folosesc în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de-apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: -mi-on] – Din tc. kimyon.

CRISTEI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstel, cârstel s. m.] – Din sl. krastĕlĭ.

FOARFECĂ, foarfeci, s. f. 1. Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unei foarfeci, practicată în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri. 3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-bălții = plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foarfece (pl. foarfece), s. n., foarfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

GĂINUȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-.Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus).Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

ORZOAICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis).Orz + suf. -oaică.

ORZOAICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis).Orz + suf. -oaică.

OTRĂȚEL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).Cf. magh. atracél.

OTRĂȚEL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).Cf. magh. atracél.

PĂLĂMI2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

PĂLĂMI2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

SCROAFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

SCROAFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

balt, ~ă a [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg; csnp) Turnat (în fier).

chimion sm [At: LB / P: ~mi-on / V: ~meon~ / Pl: ~i / E: tc kimion] (Bot) 1 Mică plantă erbacee, cu flori mici, albe-liliachii, cu semințe aromatice, care se întrebuințează în medicină, la bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). 2 (Îc) ~ul-capului Zmeoaică (Laserpitium latifolium). 3 (Îc) ~-de-apă sau ~-de-baltă Mărăraș (Anethum graveoleus). 4 (îc) ~-de-câmp~sălbatic Chimen (Carum Carvî). 5 (îc) ~-de-câmpuri Negrușcă (Nigella arvensis). 6 (Îc) ~- negru Negrilică (Nigella sativa).

cristei2 sm [At: LB / V: ~el / Pl: ~ / E: cf cârstei] 1 (Orn; reg) Cârstei. 2 (Îc) ~-de-baltă Pasăre migratoare acvatică, cu aripi scurte, cu cioc lung, ascuțit și cu penaj brun-măsliniu (Rallus aquaticus). 3 (Reg) Joc la priveghi nedefinit mai îndeaproape.

foarfece sn [At: (a. 1779) IORGA, S. D. VIII, 81 / V: foarfec sm, ~ecă, farfecă, farfică sf / Pl: ~ / E: ml forfex, -icis] 1 Unealtă sau mașină-unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. 2 (Pex) Clește. 3 (Reg; spc) Clește de foc. 4 (Pan) Picioarele de dinainte ale racului. 5 (Îf foarfecă) Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unui foarfece, practicată în unele sporturi. 6 (Ecn; îs) ~eca sau ~le prețurilor Decalaj între diferite prețuri. 7 Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 8 (Îc) ~eca-bălții Plantă erbacee acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides).

scorpion sm [At: EPISCUPESCU, PRACTICA 26/28 / P: ~pi-on / V: (reg) șc~ / Pl: ~i / E: fr scorpion cf lat scorpio, -onis] 1 Specii de arahnide cu glande veninoase care se deschid în vârful unui ac aflat în partea din spate a abdomenului și cu maxilarele dezvoltate ca niște clești Si: (îvp) scorpie (1). 2 (Îc) ~ul de cărți Specie de arahnid mic, asemănător cu scorpionul (1), dar lipsit de glandele veninoase, care trăiește prin filele cărților vechi, hrănindu-se cu insecte dăunătoare cărților Si: chelifer, (rar) scorpia cărților, scorpia de hârtie (Chelifer cancroides). 3 (Îc) ~-de-baltă Insectă heteropteră acvatică de culoarea mâlului, cu corpul turtit și cu picioarele anterioare în formă de clește (Nepa cinerea). 4 (art; și ca np) Constelație zodiacală din emisfera australă. corectat(ă)

scroa sf [At: MOXA, 354/29 / Pl: ~fe / E: ml scrofa] 1 Femela porcului (1) Si: purcea, (pop) poarcă1 (1), (reg) măscuroaică, măscuroaie. 2 (D. un parvenit; îe) A se sui (sau a se urca) ~ în copac (sau, reg, în salcie) A fi îngâmfat. 3 (Rar; îe) A fi născut în zodia ~fei A fi foarte norocos. 4 (Șîs ~ sălbatică, ~ mistreață, ~ de mistreț, ~ de gligan, ~ de pădure) Femela porcului mistreț. 5 (Fam; dep) Femeie fără caracter etc. Si: (fam) scrofiță (3). 6 (Orn; reg; îc) ~ de baltă Pasărea Ixobrychus minutus. 7 (Orn; reg; îac) Bâtlănaș (Ardetta minuta). 8 (Pop; îc) ~fa-cu-purcei Constelație din emisfera boreală. 9 (Muz; Trs) Contrabas (1). 10 (Muz, Trs) Tambură1. 11 (Reg; îcs) De-a ~fa (cu purcei) Joc de copii numit de-a poarca. 12 (Reg) Minge folosită în jocul de-a scroafa (11). 13 (Reg) Joc (de copii) nedefinit mai îndeaproape. 14 Lovitură executată rău la jocul de biliard, dar care, din întâmplare, nimerește bine Si: (înv) scrofărie (2).

balt, -ă adj. (înv.) Baltic. • pl. -ți, -te. /<fr. balte.

bou s.m. 1 (zool.) Mascul adult, din familia bovinelor, castrat, folosit ca animal de tracțiune și pentru carne (Bos taurus); bourean; ext. taur. Prin munții și pădurile bătrîne... trăia un bou sălbatic (AGÂR.). ◊ Bou sur = bour (Bos primigenius). Bou moscat v. moscat. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă = se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decît plecase (deși a încercat, a făcut eforturi). A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). A lăsa (pe cineva) în boii lui = a renunța să mai convingă pe cineva, să mai discute. A băga boii în cîrd cu cineva v. băga. A(-i) lua (cuiva) caii (sau boii) de la bicicletă v. bicicletă. A pus carul înaintea boilor v. car. Greu la deal cu boii mici v. greu. Bou încălțat v. încălțat. A băga sau a-și pune boii în plug cu cineva v. plug. A sta (sau a rămîne, a se uita) ca boul la poarta nouă v. poartă. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ Fig. (injur.) Om mărginit la minte; om prost. 2 Compuse: bou-vagon = vagon de cale ferată în care se transportă vitele mari; (iht.) bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu-închis, cu capul gros și lățit, cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); (zool.) bou-de-baltă = numele a două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); (ornit.) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); bou-de-noapte = bufniță (Bubo bubo); (entom.) bou-de-apă = gîndac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = rădașcă (Lucanus cervus); boul-popii = buburuză (Coccinella septempunctata). 3 (reg.) De-a boul =joc de copii care constă în aruncarea repetată a unui băț. • pl. boi. /lat. *bŏvus = bos, bovis.

buhai s.m., s.n. I s.m. 1 (zool.; reg.) Taur (Bos taurus). ◊ Compar. Își arunca țărna după cap, ca buhaiul (CR.). ◊ Expr. A fi buhaiul satului = a fi un bărbat iubit de multe femei. ♦ Sunetul scos de buhai. 2 (zool.) Berbec sau țap trecut de patru ani. 3 Compus: buhai-de-baltă = a) (zool.) numele a două specii de broaște (Bombina bombina și variegata); b) (entom.) insectă coleopteră acvatică, cu corpul negru, neted și lucios, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi, adaptate la înot (Hydrophilus piceus); c) (ornit.) pasăre de baltă cu ciocul ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și gîtul alb, cu glasul înfundat (Botaurus stellaris); bîtlan. 4 (entom.; și buhaiul-lui-Dumnezeu) Rădașcă (Lucanus cervus). 5 (iht.) Porcușor (Gobio gobio). 6 (bot.) Plantă erbacee, cu două sau trei frunze mari, ovale și cu florile verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). 7 (bot.) Porumb care nu rodește. II s.n. Analog, (prin apropiere de mugetul taurului) 1 (muz.) Instrument muzical popular românesc, folosit de colindători în ajunul Anului Nou sau în noaptea de Sfîntul Vasile, format dintr-un butoiaș cu fundul din piele, prin centrul căruia trece o șuviță de păr de cal, care se trage cu degetele umezite, producînd sunete asemănătoare cu mugetul taurului. 2 (muz.) Bucium. III s.n. (reg.) 1 (la moară) Piesă care servește la ridicarea și la coborîrea poliței, prîsnelului și a pietrelor morii. 2 Rindea mare mînuită de două persoane. 3 Cîrlig la coasă; greblă. 4 Stup care nu roiește într-o vară. • pl. m. -i, n. -uri, -ie. /<ucr., rus. бугай <tc. buga.

BĂLTICI (pl. -icele) sf. dim. BALTĂ.

BĂLTIȚĂ (pl. -ițe) sf. dim. BALTĂ: se aruncă... într’o ~ unde mierlele se scaldă (NEGR.).

BĂLTOIU (pl. -oaie) sn. augm. BALTĂ: Cu a sa jertfă se aruncă în băltoiul mucezit (ALECS.).

BĂLTUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. BALTĂ: doao broaște petrecea într’o ~ (ȚICH.).

GĂINUȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Găinușă de baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. Cărăbuș, corlă. 5. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: gă-i- Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

BUHAI1, buhai, s. m. (Mold.) 1. Taur. Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12. [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. 2. Compus: buhai-de-baltă = a) specie de broască, mică, cu pete roșii pe pîntece, care trăiește în bălțile mici (Bombina bombina). Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340; b) pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gîtul alb (Botaurus stellaris). Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410.

GĂINUȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. De vînzare-ți e găinușa ceea... măi băiete? – De vînzare, moșule. CREANGĂ, A. 56. 2. (Și în forma găinușă-de-alun sau găinușă-roșie sau găinușă-de-baltă) Nume purtat de mai multe păsări sălbatice de munte sau de baltă. V. ieruncă. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. Toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji, găinușe moțate, dumbrăvence cu aripi verzi... toate picau ca fermecate, cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. 3. Nume popular al constelației pleiadelor; cloșca-cu-pui. Găinușa clipea din mulțimea ei de lumini, în timp ce, la răsărit, verdele adînc al cerului abia prindea a se îngălbeni. CAMILAR, TEM. 146. Găinușa asfințise ori se scufundase în marea tălăzuită a cerului. DAN, U. 22. Găinușa-i spre asfințit, rarițile de asemine și luceafărul-de-ziuă de-acum trebuie să răsară. CREANGĂ, A. 126. 4. (Și în forma găinușă-de-seară) Cărăbuș. Găinușele bîzîiau zburînd greoaie și copilele alergau după ele să le prinză cu șorțul. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: gă-i-.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb.Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură.Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

OTRĂȚEL s. m. (Bot.) Roibă. Ia otrățel, o buruiană ce crește pe lîngă drumuri. ȘEZ. III 148. ◊ Compus: otrățel-de-apă (sau otrățelul-bălților) = plantă erbacee plutitoare, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).

PĂLĂMI2, pălămide, s. f. 1. Pește marin de forma unui fus gros, cu solzi mici, avînd numeroși dinți ( Sarda sarda ). 2. Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic, cu plăci, iar pe spinare cu spini (Pungitius platygaster); pește-țigănesc, osar.

SCORPION, scorpioni, s. m. 1. Animal din clasa arahnidelor, care trăiește în țările calde și a cărui înțepătură este foarte veninoasă (Buthus); specie mai mică, neveninoasă, a acestui animal, care trăiește în țara noastră (Euscorpius carpathicus). [Soția lui Nicola] a murit mușcată de un scorpion. BART, E. 281. ◊ Compuse: scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără otravă, cu patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților vechi (Chelifer cancroides); scorpion-de-baltă = insectă acvatică din neamul ploșniței, cu prima pereche de picioare conformată pentru apucat (Nepa cinerea). 2. Numele unei constelații din emisfera sudică.

SCROAFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului; purcea (cu purcei). Lupul sărise peste tohoarca lui și năzuise la scroafele din fundul șurii. SADOVEANU, B. 103. Puterea mea, zise... stă într-o scroafă care se tăvălește cît e ziulica într-o lăcoviște de lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Călușerii de pe Tîrnavă Cu ochii de scroafă neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. S-a urcat scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. Eu nu mai lucrez. Mi-ajunge de cînd tot pui potloage. Cu cît îmi trimite băiatul, pot să trăiesc.S-a urcat scroafa-n copac, fu încheierea țaței Niculina, gîndindu-se la norocul omului. PAS, Z. I 202. ◊ Compus: scroafă-mistreață = femela porcului mistreț. ♦ Fig. Proiectil de artilerie, bombă. Iaca, mă!... din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci ș-un godăcel, Toți cu rîtul de oțel. ALECSANDRI, P. III 458. 2. Compuse: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu penele de culoare roșcată și pe alocuri negre (Ardetta minuta); scrofiță; scroafa-cu-purcei = constelație din emisfera boreală. Steaua Aldebaran este numită luceafărul porcesc sau porcar, care are alături vierii, porcii sau scroafa-cu-purcei. PAMFILE, CER. 170. 3. Lovitură la jocul de biliard, jucată rău, dar izbutită din întîmplare.

TRIFOI, trifoi, s. m. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole în trei lobi și cu florile strînse în măciulii, dintre care unele se cultivă ca plante de nutreț (Trifolium). Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Se simțea stăpînul lor și-și făcea planurile cum va ara fîneața cutare, iar cutare porumbiște cum va semăna-o cu trifoi. REBREANU, I. 92. Foaie verde de trifoi, Vino, bădiță, la noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ◊ Compuse: trifoi-mare = sulfină; trifoi-mărunt = plantă cu tulpină ramificată, cu flori galbene-aurii (Trifolium strepens); trifoi-măcriș = măcrișul-iepurelui; trifoi-de-lac (-de-baltă sau -amar) = trifoiște (2); trifoiul-caprelor = sulițică; triîoi-galben = trifoiaș; trifoi-alb = trifoi cu tulpină tîrîtoare, cu flori albe sau trandafirii (Trifolium repens).

BALT, -Ă adj. Baltic. (< fr. balte)

GĂINUȘĂ1 ~e f. (diminutiv de la găină) 1) Pasăre sălbatică semiacvatică, migratoare, de talia unei prepelițe, cu cioc scurt și cu penaj cafeniu-verzui. * ~ de alun pasăre sedentară de talia unui porumbel, având penaj cenușiu cu puncte negre, apreciată pentru carnea ei gustoasă; ieruncă. ~ de baltă pasăre acvatică de talie medie, cu cioc scurt, roșu la bază, având picioare lungi, verzui, și penaj divers colorat; corlă. 2) Insectă de talie medie, cu elitre tari, de culoare brună-cafenie, care apare la începutul lunii mai și atacă culturile agricole; cărăbuș; gândac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui; Pleiada. /găină + suf. ~ușă

PĂLĂMI1 ~e f. Pește marin răpitor de talie medie, albastru-negru pe spinare, cu înotătoare spinoase și cu mulți dinți. ◊ ~-de- baltă pește dulcicol de talie mică, cu cap fusiform, de culoare verde-gălbuie, cu pete negre, având spini dorsali și plăci osoase laterale. /<ngr. palamídha

SCROAFĂ ~e f. 1) Femelă a porcului sau a mistrețului. ◊ ~-de-baltă pasăre acvatică, de talie medie, cu picioare lungi, cu pene roșietice și pe alocuri negre; scrofiță. ~a-cu-Purcei constelație în emisfera septentrională. 2) fig. depr. Femeie lipsită de bună-cuviință. /<lat. scrofa

Balta f. 1. V. Cetatea-de-Baltă; 2. insulă mare între Dunăre și brațul Borcea, străbătută de canaluri; 3. numele unei comune în Mehedinți și al unei plase în Doljiu, Romanați, Ialomița și Brăila.

Balta-Albă f. lac în județul Râmnicu-Sărat cu băi de ape minerale (iod, pucioasă), bune pentru răni și scrofule.

Balta-Liman n. cartier în Constantinopole unde se încheiă între Rusia și Turcia Convențiunea dela 1849, care regulă dreptul lor de intervențiune în Principatele Române.

bou-de-baltă m. 1. pasăre băltăreață care obișnuește a-și băga capul în apă și a sbiera ca un vițel (Ardea stellaris); 2. soiu de broască care, când e supărată, aruncă un suc alb spumos (Bombinator igneus).

găinúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ și e. Găină mică. Un fel de păturniche, brădișoară. Cărăbuș. Numele unor plante ranuculacee și liliacee (V. bălușcă). Constelațiunea pleĭadelor. Găinușă de baltă, un fel de pasăre băltăreață mare cît turturica, de coloare cam cenușie (gallénula chlóropus).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

baltă s. f., g.-d. art. bălții; pl. bălți

baltă s. f., g.-d. art. bălții; pl. bălți

baltă s. f., g.-d. art. bălții; pl. bălți

bou-de-baltă (bâtlan; gândac) s. m., art. boul-de-baltă; pl. boi-de-baltă, art. boii-de-baltă

buhai-de-baltă (bâtlan) s. m., pl. buhai-de-baltă, art. buhaii-de-baltă

chimion-de-a (plantă) (desp. -mi-on-) s. m., art. chimionul-de-a

chimion-de-baltă (plantă) (desp. -mi-on-) s. m., art. chimionul-de-baltă corectat(ă)

coada-mâței-de-baltă (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-mâței-de-baltă

cristei-de-baltă (pasăre) s. m., pl. cristei-de-baltă, art. cristeii-de-baltă

găinușă (desp. gă-i-) s. f., art. găinușa, g.-d. art. găinușei; pl. găinușe

găinușă-de-baltă (pasăre) (desp. gă-i-) s. f., art. găinușa-de-baltă, g.-d. art. găinușei-de-baltă; pl. găinușe-de-baltă

!lupul-bălții (pește) s. m. art., pl. lupii-bălții

orzoaică-de-baltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoaicei-de-baltă

otrățel-de-a (plantă) (desp. o-tră-) s. m., pl. otrăței-de-a, art. otrățeii-de-a

otrățelul-bălților (plantă) (desp. o-tră-) s. m. art., pl. otrățeii-bălților

pălămidă-de-baltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămidei-de-baltă; pl. pălămide-de-baltă

rugină-de-baltă (plantă) s. f., g.-d. art. ruginii-de-baltă

scorpion-de-baltă (specie de arahnide) (desp. -pi-on-) s. m., pl. scorpioni-de-baltă

scroafă-de-baltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroafei-de-baltă; pl. scroafe-de-baltă

bou-de-baltă (bâtlan, gândac) s. m. boul-de-baltă; pl. boi-de-baltă, art. boii-de-baltă

!buhai-de-baltă (bâtlan) s. m., pl. buhai-de-baltă, art. buhaii-de-baltă

!chimion-de-apă/chimion-de-baltă (plantă) (-mi-on) s. m., art. chimionul-de-apă/chimionul-de-baltă

coada-mâței-de-baltă (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-mâței-de-baltă

cristei-de-baltă (pasăre) s. m., art. cristeiul-de-baltă; pl. cristei-de-baltă, art. cristeii-de-baltă

găinușă-de-baltă (pasăre) (gă-i-) s. f., art. găinușa-de-baltă, g.-d. art. găinușei-de-baltă; pl. găinușe-de-baltă

!lupul-bălții (pește) s. m. art.

orzoaică-de-baltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoaicei-de-baltă

!otrățel-de-a (plantă) (o-tră-) s. m., pl. otrăței-de-apă, art. otrățeii-de-a

!otrățelul-bălților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățeii-bălților

!pălămi-de-baltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămidei-de-baltă; pl. pălămide-de-baltă

rugină-de-baltă (plantă) s. f., g.-d. art. ruginii-de-baltă

!scorpion-de-baltă (animal) (-pi-on-) s. m., pl. scorpioni-de-baltă

!scroafă-de-baltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroafei-de-baltă; pl. scroafe-de-baltă

bou-de-baltă s. m., pl. boi-de-baltă

chimion de baltă s. m. + prep. + s. f. (sil. -mi-on)

coada-mâței-de-baltă (bot.) s. f.

cristei-de-baltă s. m., art. cristeiul-de-baltă; pl. cristei-de-baltă

găinușă-de-baltă (pasăre migratoare) s. f., pl. găinușe-de-baltă

otrățel-de-a s. m. (sil. -tră-)

otrățelul-bălților s. m. (sil. -tră-)

scorpion-de-baltă s. m. (sil. -pi-on)

scroafă-de-baltă (pasăre) s. f.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BALTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tău, (reg.) rât, (înv.) paludă. (~ cu pește bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. v. apăraie.

BALTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tău, (reg.) rît, (înv.) paludă. (~ cu pește bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. apăraie, apărie, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)

BUHAI-DE-BALTĂ s. v. bou-de-baltă.

CHIMION-DE-A s. v. mărăraș.

CHIMION-DE-BALTĂ s. v. mărăraș.

GĂINUȘĂ s. 1. v. ieruncă. 2. (ORNIT.) găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus) = corlă. 3. v. păștiță. 4. (BOT.; Isopyrum thalictroides) (reg.) floarea-ciutei, turiță-albă.

LIMBA-BĂLȚILOR s. v. limbariță, pătlagină.

ORZOAICĂ s. (BOT.) 1. (Hordeum distichon) orzoaie. 2. orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis) = (reg.) sârmuliță.

PĂLĂMIDĂ-DE-BALTĂ s. (IHT.; Pungitius platygaster) (rar) osar, (reg.) ghelci, moș, pietroșel, zborș, peștele-dracului, pește-țigănesc.

SCROAFĂ-DE-BALTĂ s. v. bâtlănaș.

TRIFOI-AMAR s. v. plutică, trifoiște.

GĂINUȘĂ s. 1. (ORNIT.; Tetrastes bonasia) ieruncă, (reg.) alunar, brădioară, brădișoară, ierușcă, găinuță-roșie, gotcă-roșie, (Transilv.) pasăre-împărătească. 2. (ORNIT.) găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus) = corlă, (reg.) găinuță. 3. (BOT.; Anemone ranunculoides) gălbenele (pl.), păștiță, dediței-galbeni (pl.), floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vîntului-galbenă, (reg.) breabăn, păscuță, turculeț, zlac, muscerici-galbeni (pl.), pîinea-paștelui. 4. (BOT.; Isopyrum thalictroides) (reg.) floarea-ciutei, turiță-albă.

limba-bălților s. v. LIMBARIȚĂ. PĂTLAGINĂ.

ORZOAICĂ s. (BOT.) 1. (Hordeum distichon) orzoaie. 2. orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis) = (reg.) sîrmuliță.

PĂLĂMIDĂ-DE-BALTĂ s. (IHT.; Pungitius platygaster) (rar) osar, (reg.) ghelci, moș, pietroșel, zborș, peștele-dracului, pește-țigănesc.

scroafă-de-baltă s. v. BÎTLĂNAȘ.

trifoi-amar s. v. PLUTICĂ. TRIFOIȘTE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

baltă (bălți), s. f.1. Mlaștină. – 2. Luncă inundabilă a Dunării. – 3. Băltoacă. – Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germ. *pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. engl. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, pl. *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai rom. baltă, ci și alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, și βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din sl. blato, de unde provin și bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate și anume metateza blabal, puțin probabilă în rom.; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul rom. provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma sl. ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile sl. moderne; că singurele forme sl. cu metateză provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie și bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din alb., după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. băltac, s. n. (baltă); băltăcăi, băltăcări, vb. (a da din picioare); băltăceală, s. f. (bătăi din picior); băltăci, vb. (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreț, adj. (palustru); băltăreț, s. m. (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, s. f. (baltă, mlaștină); băltău, s. n. (băltoacă); bălți, vb. (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaștină); băltină, s. f. (luncă, teren inundabil); băltiș, s. n. (teren mlăștinos); băltoacă, s. f. (baltă mică; bulhac); băltoc, s. n. (băltoacă); băltos, adj. (mlăștinos).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.

balta, joc* popular românesc, mixt, răspândit în Câmpia Dunării. Este o variantă de horă (1) (pe bătaie) și se joacă în cerc, cu brațele îndoite prinse în lanț. Are ritm binar*, melodie proprie, mișcare vioaie, cu pași bătuți în contratimp* și încrucișați. În Oltenia poate fi întâlnit și în formație de linie, cu denumirea ca-la-baltă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALTĂ subst. 1. – b. (Ard II 38; Arh); Gr., mold. (Sd VI 116). 2. Bălti escu (Puc); -ești s. (Sd XVI); Baltiscu (sic) (ib.). 3. Băltin (16 A VI 234). 4. Baltac, VI. (RI VII 178); Isaac (Puc 67); Băltac, A. (AO XVII 314), cf. subst. băltac 1° „vînt violent”, 2° „baltag”. 5. Băltei, I. (Tel 58). 6. Cf. Bîlta și Bîltanele ss.; Bîltanul t. 7. V. și Balț, nume ce se poate explica din subst pl. bălți.

BALTA ALBĂ 1. Liman fluviatil cu apă sărată, slab sulfatată, sodică, slab magneziană, pe cursul inf. al Buzăului, în C. Rîmnicului; 10,1 km2. Ad. max.: 4 m. Rezerve de nămol sapropelic (2,45 mil. m3) din care se produce extractul „Pell-mar” ce stă la baza multor produse cosmetice și a unor medicamente antireumatice. 2. Com. în jud. Buzău; 3.402 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică permanentă, indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice, periferice, ginecologice, dermatologice. Stație de c. f.

BALTA BRĂILEI, luncă joasă (6-10 m alt.) hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Dunărea Veche la E și Brațul Cremenea (respectiv Pasca) la V, inițial o alternanță de mlaștini, gîrle, lacuri și grinduri ferite de inundații, pe alocuri cu stufăriș ori cu păduri de plop și salcie, cu unele canale navigabile (Filipoiu). După îndiguirea și scoaterea de sub inundații, acest ostrov de 60 km lungime, 20 km lățime și c. 96.000 ha se cultivă în cea mai mare parte cu cereale; a fost impropriu denumit „Insula Mare a Brăilei” (nefiind o insulă în înțelesul geografic).

BALTA DOAMNEI, com. în jud. Prahova; 2.865 loc. (1991).

BALTA IALOMIȚEI, luncă hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Brațele Dunărea Veche (la E) și Borcea (la V); 831,3 km2; 94 km lungime (între Călărași și Hîrșova); 4-12,5 km lățime. Alt. med.: 10-17 m. Reg. de bălți, mlaștini și grinduri, azi îndiguită și desecată. Porumb, grîu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr. Creșterea bovinelor și ovinelor. Cunoscută și sub numele de Balta Borcei.

CETATEA DE BALTĂ, com. în jud. Alba, pe Tîrnava Mică; 3.406 loc. (1991). Expl. de gaze naturale și argile. Prefabricate din beton. Stație de c. f. Veche cetate, menționată pentru prima oară în 1204; biserică reformată (sec. 13-15); castel construit în anii 1615-1624, refăcut în sec. 18. Împreună cu terit. înconjurător, a constituit, începînd din 1489, pînă în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, un apanaj al domnilor Moldovei.

CRISTEI DE BALTĂ (< sl.) s. m. Pasăre călătoare din ordinul gruiformelor, cu viață ascunsă, mai mult nocturnă, strîns legată de mediul acvatic, bună înotătoare, de c. 28 cm, cu penaj cenușiu-brun, pătat pe spate și cu dungi brune pe flancurile cenușii-deschise, avînd ciocul mai lung decît capul (Rallus aquaticus).

STRATIOTES L., STRATIOTES, FOARFECA BĂLȚII, fam. Hydrocharitaceae. Gen care are o singură specie: Stratiotes aloides L. Originară din Europa, Caucaz, Siberia de V, plantă erbacee, perenă, acvatică, pînă la 0,50 m înălțime. Frunze erecte, rigide, liniar-lanceolate, cu 3 muchii, dințat-spinoase pe margine, așezate în rozete bazilare, vîrfurile ies din apă. Înflorește vara. Flori dioice, albe, se deschid la suprafața apei. Plantele mascule au 2 sau mai multe flori pe un peduncul prelungit, 3 sepale lunguiețe, 3 petale mai mari, rotund-invers-ovate, 12 stamine înconjurate de cca 30 filamente galbene. Plantele femele au flori solitare, uneori cîte 2 scurt-stile crestate, înconjurate de cca 30 filamente, pedunculate, ovar lunguieț aproape sesil, 6 stile crestate, înconjurate de cca 30 filamente. Fruct, capsulă zemoasă, ovată, cu 4 muchii.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.

a lăsa (ceva) baltă expr. a abandona (ceva), a renunța (la ceva).

a lăsa baltă (pe cineva) expr. a retrage (cuiva) sprijinul, a refuza (cuiva) un ajutor.

a vinde peștele din baltă / pielea ursului din pădure expr. 1. a promite un lucru pe care nu-l ai. 2. a face planuri în legătură cu un lucru care încă nu-ți aparține.

are balta pește expr. folosită ca formulă de consolare a unui îndrăgostit abandonat de partener

baltă mare expr. (intl.) loc de unde se pot fura multe lucruri de valoare mare.

de baltă expr. 1. de calitate inferioară. 2. penibil.

husăn de baltă expr. (intl.) persoană naivă / credulă provenită din mediul rural.

Intrare: Baltă
Baltă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Baltă
Intrare: baltă
substantiv feminin (F61)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • baltă
  • balta
plural
  • bălți
  • bălțile
genitiv-dativ singular
  • bălți
  • bălții
plural
  • bălți
  • bălților
vocativ singular
plural
Intrare: balt
balt adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balt
  • baltul
  • baltu‑
  • baltă
  • balta
plural
  • balți
  • balții
  • balte
  • baltele
genitiv-dativ singular
  • balt
  • baltului
  • balte
  • baltei
plural
  • balți
  • balților
  • balte
  • baltelor
vocativ singular
plural
Intrare: bou-de-baltă
bou-de-baltă substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bou-de-baltă
  • boul-de-baltă
plural
  • boi-de-baltă
  • boii-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • bou-de-baltă
  • boului-de-baltă
plural
  • boi-de-baltă
  • boilor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: buhai-de-baltă
buhai-de-baltă substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai-de-baltă
  • buhaiul-de-baltă
plural
  • buhai-de-baltă
  • buhaii-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • buhai-de-baltă
  • buhaiului-de-baltă
plural
  • buhai-de-baltă
  • buhailor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: chimion-de-apă / -de-baltă
  • silabație: chi-mi-on- info
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chimion-de-a
  • chimionul-de-a
plural
genitiv-dativ singular
  • chimion-de-a
  • chimionului-de-a
plural
vocativ singular
plural
  • silabație: chi-mi-on- info
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chimion-de-baltă
  • chimionul-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • chimion-de-baltă
  • chimionului-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
Intrare: coada-mâței-de-baltă
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coada-mâței-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • cozii-mâței-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cristei-de-baltă
cristei-de-baltă substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cristei-de-baltă
  • cristeiul-de-baltă
plural
  • cristei-de-baltă
  • cristeii-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • cristei-de-baltă
  • cristeiului-de-baltă
plural
  • cristei-de-baltă
  • cristeilor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: foarfeca-bălții
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • foarfeca-bălții
plural
genitiv-dativ singular
  • foarfecii-bălții
plural
vocativ singular
plural
Intrare: găinușă-de-baltă
găinușă-de-baltă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găinușă-de-baltă
  • găinușa-de-baltă
plural
  • găinușe-de-baltă
  • găinușele-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • găinușe-de-baltă
  • găinușei-de-baltă
plural
  • găinușe-de-baltă
  • găinușelor-de-baltă
vocativ singular
plural
găinușă-de-alun substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găinușă-de-alun
  • găinușa-de-alun
plural
  • găinușe-de-alun
  • găinușele-de-alun
genitiv-dativ singular
  • găinușe-de-alun
  • găinușei-de-alun
plural
  • găinușe-de-alun
  • găinușelor-de-alun
vocativ singular
plural
găinușă-roșie substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găinușă-roșie
  • găinușa-roșie
plural
  • găinușe-roșii
  • găinușele-roșii
genitiv-dativ singular
  • găinușe-roșii
  • găinușei-roșii
plural
  • găinușe-roșii
  • găinușelor-roșii
vocativ singular
plural
Intrare: limba-bălților
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limba-bălților
plural
genitiv-dativ singular
  • limbii-bălților
plural
vocativ singular
plural
Intrare: lupul-bălții
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lupul-bălții
plural
genitiv-dativ singular
  • lupului-bălții
plural
vocativ singular
plural
Intrare: orzoaică-de-baltă
orzoaică-de-baltă substantiv feminin (numai) singular
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orzoaică-de-baltă
  • orzoaica-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • orzoaice-de-baltă
  • orzoaicei-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
Intrare: otrățel-de-apă / otrățelul-bălților
otrățel-de-apă substantiv masculin
  • silabație: o-tră- info
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • otrățel-de-a
  • otrățelul-de-a
plural
  • otrăței-de-a
  • otrățeii-de-a
genitiv-dativ singular
  • otrățel-de-a
  • otrățelului-de-a
plural
  • otrăței-de-a
  • otrățeilor-de-a
vocativ singular
plural
otrățelul-bălților substantiv masculin articulat
  • silabație: o-tră- info
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • otrățelul-bălților
plural
  • otrățeii-bălților
genitiv-dativ singular
  • otrățelului-bălților
plural
  • otrățeilor-bălților
vocativ singular
plural
Intrare: pălămidă-de-baltă
pălămidă-de-baltă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălămidă-de-baltă
  • pălămida-de-baltă
plural
  • pălămide-de-baltă
  • pălămidele-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • pălămide-de-baltă
  • pălămidei-de-baltă
plural
  • pălămide-de-baltă
  • pălămidelor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: rugină-de-baltă
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rugină-de-baltă
  • rugina-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • rugini-de-baltă
  • ruginii-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
Intrare: scorpion-de-baltă
scorpion-de-baltă substantiv masculin
  • silabație: scor-pi-on- info
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scorpion-de-baltă
  • scorpionul-de-baltă
plural
  • scorpioni-de-baltă
  • scorpionii-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • scorpion-de-baltă
  • scorpionului-de-baltă
plural
  • scorpioni-de-baltă
  • scorpionilor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: scroafă-de-baltă
scroafă-de-baltă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scroafă-de-baltă
  • scroafa-de-baltă
plural
  • scroafe-de-baltă
  • scroafele-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • scroafe-de-baltă
  • scroafei-de-baltă
plural
  • scroafe-de-baltă
  • scroafelor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: trifoi-de-lac
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-de-lac
  • trifoiul-de-lac
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-de-lac
  • trifoiului-de-lac
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-de-baltă
  • trifoiul-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-de-baltă
  • trifoiului-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifoi-amar
  • trifoiul-amar
plural
genitiv-dativ singular
  • trifoi-amar
  • trifoiului-amar
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

baltă, bălțisubstantiv feminin

  • 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: băltiță augmentative: băltău
    • format_quote Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. DLRLC
    • format_quote hiperbolic Lacrămile-i curg pîrău. De face baltă și tău. BIBICESCU, P.P.93. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Lac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: lac
      • format_quote Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. DLRLC
      • format_quote Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. DLRLC
    • chat_bubble A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: stagna
      • format_quote Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece... și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. DLRLC
      • format_quote Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred;. dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. DLRLC
    • chat_bubble A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Las-o baltă! DLRLC
    • chat_bubble A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. DEX '09 DLRLC
  • 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: băltoacă
    • format_quote Vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. DLRLC
    • format_quote Apa se adună în gropi, iar cînd calci într-o baltă ajungi cu adevărat paparudă. PAS, L. I 55. DLRLC
    • format_quote Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 33. DLRLC
  • 3. Întindere (mai mare sau mai mică) de apă stătătoare, rămasă în urma revărsării unui râu. DLRLC
    • 3.1. mai ales (la) singular Regiunea mlăștinoasă de la țărmul Dunării (cu deosebire cea din Muntenia de răsărit). DLRLC
      • format_quote Mirosul de humă trezită se înteți. Venea dinspre Dunăre, amestecat cu mirosul de baltă. DUMITRIU, B. F. 15. DLRLC
      • 3.1.1. De la baltă până la munte = de la Dunăre până în Carpați. DLRLC
    • 3.2. impropriu Regiune care a fost inundată și care, după secarea apelor, se acoperă cu o vegetație îmbelșugată, devenind loc de pășune. DLRLC
      • format_quote Turmele de oi iernează pe baltă. DLRLC
etimologie:

balt, baltăadjectiv

etimologie:

bou-de-baltă, boi-de-baltăsubstantiv masculin

  • 1. Nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus). DEX '09
  • 2. Pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb (Botaurus stellaris). DEX '09
  • 3. Gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus). DEX '09
    sinonime: bou-de-apă

buhai-de-baltă, buhai-de-baltăsubstantiv masculin

  • 1. Specie de broască, mică, cu pete roșii pe pântec, care trăiește în bălțile mici (Bombina bombina). DEX '09 DLRLC
    sinonime: bou-de-baltă
    • format_quote Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340. DLRLC
  • 2. Pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gâtul alb (Botaurus stellaris). DLRLC
    • format_quote Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410. DLRLC

chimion-de-apă / chimion-de-baltăsubstantiv masculin

coada-mâței-de-baltăsubstantiv feminin articulat

  • 1. Nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum). DEX '09

cristei-de-baltă, cristei-de-baltăsubstantiv masculin

  • 1. Pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). DEX '09

foarfeca-bălțiisubstantiv feminin articulat

  • 1. Plantă acvatică (submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei (Stratiotes aloides). DEX '09

găinușă-de-baltă, găinușe-de-baltăsubstantiv feminin

  • 1. Pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). DEX '09 DLRLC

limba-bălțilorsubstantiv feminin articulat

lupul-bălțiisubstantiv masculin articulat

orzoaică-de-baltăsubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). DEX '09
    sinonime: sârmuliță

otrățel-de-apă, otrăței-de-asubstantiv masculin
otrățelul-bălțilorsubstantiv masculin articulat

  • 1. Plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). DEX '09 DLRLC

pălămidă-de-baltă, pălămide-de-baltăsubstantiv feminin

scorpion-de-baltă, scorpioni-de-baltăsubstantiv masculin

  • 1. Insectă acvatică din neamul ploșniței, cu prima pereche de picioare conformată pentru apucat (Nepa cinerea). DLRLC

scroafă-de-baltă, scroafe-de-baltăsubstantiv feminin

  • 1. Pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). DEX '09 DLRLC

trifoi-de-lacsubstantiv masculin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic