báltă s.f. 1 (hidrol.) Porțiune largă din luncă, în care apa din inundare stagnează mult, uneori tot anul, cu lacuri temporare sau permanente, cu gîrle, avînd o vegetație acvatică bogată și o faună specifică; ext. lac. ◇ Expr. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a nu fi dus pînă la capăt; a fi întrerupt; a fi nerezolvat; a stagna, a nu mai înainta. A da cu bîta în baltă = a face o gafă. A lăsa (ceva sau pe cineva) baltă = a abandona; a nu se mai ocupa, a nu se mai interesa de cineva sau de ceva. Voi să răspundă ceva, dar se răzgîndi, lăsă totul baltă (SADOV.). A o lăsa baltă = a renunța la... A arunca (sau a azvîrli, a zvîrli) (cu) banii în baltă = a) a cheltui fară socoteală, a fi risipitor; b) a cheltui banii pe lucruri nefolositoare și de proastă calitate. Cît papură în baltă v. papură. Cînd o cînta știuca în baltă v. știucă. Trosc cu bîta-n baltă! v. trosc. A vinde peștele din baltă v. vinde. 2 Întindere de apă stătătoare; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa. 3 Groapă cu apă sau cu mocirlă; apa (de ploaie) dintr-o groapă. Mașina a trecut printr-o baltă și l-a stropit pe haine. 4 Exager. Cantitate mare de lichid vărsat (pe jos). Baltă de sînge. • pl. bălți. /probabil sl. veche балта; cf. alb. baltë.