2 intrări
15 definiții

Explicative DEX

balamut1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.

balamút, -ă adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.

BALAMUT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.

Ortografice DOOM

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamut s. m., adj. m., pl. balamuți; f. sg. balamută, pl. balamute.

Etimologice

balamut (balamuți), adj. – 1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.

Sinonime

BALAMUT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BALAMUT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.

BALAMUT adj. v. măsluit.

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.

balamut adj. v. MĂSLUIT.

Arhaisme și regionalisme

BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).

Intrare: balamută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamută
  • balamuta
plural
  • balamute
  • balamutele
genitiv-dativ singular
  • balamute
  • balamutei
plural
  • balamute
  • balamutelor
vocativ singular
  • balamută
  • balamuto
plural
  • balamutelor
Intrare: balamut (adj.)
balamut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
  • balamută
  • balamuta
plural
  • balamuți
  • balamuții
  • balamute
  • balamutele
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
  • balamute
  • balamutei
plural
  • balamuți
  • balamuților
  • balamute
  • balamutelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

balamut, balamutăadjectiv

etimologie:

balamut, balamuțisubstantiv masculin
balamută, balamutesubstantiv feminin

  • 1. învechit Om seducător. MDA2 DEXI
  • 2. Om mincinos. MDA2 DEXI
  • 3. învechit Om bârfitor. MDA2 DEXI
  • 4. Om mut din naștere. MDA2 DEXI
  • 5. Om bâlbâit. MDA2 DEXI
  • 6. regional Flecar. DLRM
    sinonime: flecar
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.