opțiuni

3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂJENĂRÍT s. n. (Înv.) Băjenie. [Var.: bejănărít s. n.] – V. băjenări.

BĂJENĂRÍT s. n. (Înv.) Băjenie. [Var.: bejănărít s. n.] – V. băjenări.

băjenărit1 sn [At: NEGRUZZI, S. I, 119 / V: (rar) bejin~, (înv) bej~, (reg) bejăn~ / E: bejenări] 1-3 (Înv) Băjenie (1-3). 4 (Rar) Emigrare. 5-8 Băjenărie1 (5-8).

BĂJENĂRÍT1 s. n. (Învechit și arhaizant) Băjenie. (Atestat în forma bejănărit) Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia, Hroiot, aflînd pustii sate, a-nțelege nu putea Care poate fi pricina acelui bejănărit. NEGRUZZI, S. I 119. – Variantă: bejănărít s. n.

BĂJENĂRÍT2, -Ă, băjenăriți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Care fugea, pribegea, părăsindu-și casa, ținutul, țara, din cauza unei invazii dușmane, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; refugiat, pribeag. Țărani băjenăriți.

BĂJENĂRÍT s. n. (Înv. și arh.) Băjenie. [Var.: bejănărit s. n.] – V. băjenări.

BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.

BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.

BEJĂNĂRÍ vb. IV v. băjenări.

BEJĂNĂRÍ vb. IV v. băjenări.

BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.

BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.

BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.

BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.

băjenări vi [At: NEGRUZZI, S. I, 217 / V: băjin~, (rar) bejin~, (înv) beji~[1], (reg) bejăn~ / Pzi: ~resc / E: băjenar + -i] 1-3 (Îrg; d. oameni sau colectivități umane) A-și părăsi, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din cauza (invaziilor dușmanilor sau a) persecuției politice ori a oprimării fiscale Si: (înv) a se băjeni (1-3). 4 (Rar) A emigra.

  1. varianta bejinări nu are intrare separată, probabil bejineri — Ladislau Strifler

bejănări vi vz băjenări

bejănărit sn vz băjenărit

BĂJENĂRÍ, băjenîresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și arhaizant) A băjeni. Vezi, d-aia nu s-a mai pomenit d-atunci să fie oameni cu șederea pe locurile acestea! Au băjenărit toți rumînii de spaimă [pe vremea Chiajnei]. ODOBESCU, S. I 163. (în forma bejănări) După stricarea eteriștilor la Drăgășani și la Sculeni... Iașul se pustii. Orîșeanii bejănăriră în Bucovina... unde găsiră azil. NEGRUZZI, S. I 217. – Variantă: bejănări vb. IV.

BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv. și arh.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.

BEJĂNĂRÍ vb. IV. v. băjenări.

bejenărésc (est) și bă- (vest.) v. intr. (d. bejenar). Mă aflu în bejenie. Vechĭ și refl.

bejenărít (est) și băjenărít (vest) n., pl. urĭ (d. bejenăresc). Vechĭ. Bejenie, bejenărire. – În est. pop. bejă-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

băjenărít (înv.) s. n.

băjenărít s. n.

băjenărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenărésc, imperf. 3 sg. băjenăreá; conj. prez. 3 să băjenăreáscă

băjenărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenărésc, imperf. 3 sg. băjenăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. băjenăreáscă

arată toate definițiile

Intrare: băjenărit (adj.)
băjenărit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băjenărit
  • băjenăritul
  • băjenăritu‑
  • băjenărită
  • băjenărita
plural
  • băjenăriți
  • băjenăriții
  • băjenărite
  • băjenăritele
genitiv-dativ singular
  • băjenărit
  • băjenăritului
  • băjenărite
  • băjenăritei
plural
  • băjenăriți
  • băjenăriților
  • băjenărite
  • băjenăritelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: băjenărit (s.n.)
băjenărit1 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băjenărit
  • băjenăritul
  • băjenăritu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • băjenărit
  • băjenăritului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM, DLRLC, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bejănărit
  • bejănăritul
  • bejănăritu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • bejănărit
  • bejănăritului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: băjenări
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • băjenări
  • băjenărire
  • băjenărit
  • băjenăritu‑
  • băjenărind
  • băjenărindu‑
 singular plural
  • băjenărește
  • băjenăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • băjenăresc
 (să)
  • băjenăresc
  • băjenăream
  • băjenării
  • băjenărisem
a II-a (tu)
  • băjenărești
 (să)
  • băjenărești
  • băjenăreai
  • băjenăriși
  • băjenăriseși
a III-a (el, ea)
  • băjenărește
 (să)
  • băjenărească
  • băjenărea
  • băjenări
  • băjenărise
plural I (noi)
  • băjenărim
 (să)
  • băjenărim
  • băjenăream
  • băjenărirăm
  • băjenăriserăm
  • băjenărisem
a II-a (voi)
  • băjenăriți
 (să)
  • băjenăriți
  • băjenăreați
  • băjenărirăți
  • băjenăriserăți
  • băjenăriseți
a III-a (ei, ele)
  • băjenăresc
 (să)
  • băjenărească
  • băjenăreau
  • băjenăriră
  • băjenăriseră
verb (V401)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM, DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bejănări
  • bejănărire
  • bejănărit
  • bejănăritu‑
  • bejănărind
  • bejănărindu‑
 singular plural
  • bejănărește
  • bejănăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bejănăresc
 (să)
  • bejănăresc
  • bejănăream
  • bejănării
  • bejănărisem
a II-a (tu)
  • bejănărești
 (să)
  • bejănărești
  • bejănăreai
  • bejănăriși
  • bejănăriseși
a III-a (el, ea)
  • bejănărește
 (să)
  • bejănărească
  • bejănărea
  • bejănări
  • bejănărise
plural I (noi)
  • bejănărim
 (să)
  • bejănărim
  • bejănăream
  • bejănărirăm
  • bejănăriserăm
  • bejănărisem
a II-a (voi)
  • bejănăriți
 (să)
  • bejănăriți
  • bejănăreați
  • bejănărirăți
  • bejănăriserăți
  • bejănăriseți
a III-a (ei, ele)
  • bejănăresc
 (să)
  • bejănărească
  • bejănăreau
  • bejănăriră
  • bejănăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

băjenărit (adj.)

  • 1. învechit arhaizant Care fugea, pribegea, părăsindu-și casa, ținutul, țara, din cauza unei invazii dușmane, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești.
    surse: DLRLC sinonime: pribeag refugiat un exemplu
    exemple
    • Țărani băjenăriți.
      surse: DLRLC

etimologie:

băjenărit (s.n.) bejănărit

etimologie:

  • vezi băjenări
    surse: DEX '98 DEX '09

băjenări bejănări

  • exemple
    • Vezi, d-aia nu s-a mai pomenit d-atunci să fie oameni cu șederea pe locurile acestea! Au băjenărit toți rumînii de spaimă [pe vremea Chiajnei]. ODOBESCU, S. I 163.
      surse: DLRLC
    • După stricarea eteriștilor la Drăgășani și la Sculeni... Iașul se pustii. Orășeanii bejănăriră în Bucovina... unde găsiră azil. NEGRUZZI, S. I 217.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • băjenar
    surse: DEX '09 DEX '98