9 definiții pentru emigrare

EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.

EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.

EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere. Din cauza situației rele, are loc, către 1900, o masivă emigrare din Transilvania, mai ales din rîndurile țărănimii sărace. IST. R.P.R. 436.

emigráre (expatriere) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. emigrắrii; pl. emigrắri

emigráre s. f. → migrare

EMIGRÁRE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv. și livr.) desțărare, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)

EMIGRÁRE s.f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei. [< emigra].

*emigrațiúne f. (lat. emigrátio, -ónis). Acțiunea de a emigra. Migrațiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia în timpu mariĭ revoluțiunĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EMIGRÁRE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv.) înstrăináre. (~ unui militant politic.)

Intrare: emigrare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emigrare emigrarea
plural emigrări emigrările
genitiv-dativ singular emigrări emigrării
plural emigrări emigrărilor
vocativ singular
plural