BĂIAT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ♦ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu demult din vârsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, slugă. Băiat la vite. ◊ Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin; p. ext. vânzător comercial. [Var.: (reg.) băiet s. m.] – Et. nec.

băiat sm [At: PSALT. SCH. 277/8 / V: (reg) ~iet, băet / Pl: ~ieți, (reg) ~iați / E: nct] 1 Copil de sex masculin Si: (pop) fecior 2 (Reg; lpl) Copil. 3 (Reg; îe) De-a ~ieții (sau de-a păpușile) Joc de copii cu marionete (un băiat și o fată) făcute din draniță și îmbrăcate ca păpuși. 4 (Îs) ~ din flori Copil nelegitim Si: bastard. 5 (Îs) ~ de familie Descendent al unei familii deosebite (ca poziție socială, intelectuală sau prin ereditate). 6 (Reg; îe) ~ cu colinda (sau cu bună dimineața) Colindător. 7-8 (Pop; îe) (A fi) odată ~ (sau un ~ și jumătate) (A fi) voinic, isteț, iscusit etc. 9 (Îrpt) Fiu (al cuiva). 10 Persoană de sex masculin abia trecută de vârsta copilăriei Si: băietan, fecior, flăcăiandru, flăcău. 11 (Pex) Adolescent. 12 (Cu nuanță afectivă, mai ales însoțit de un atribut) Bărbat tânăr. 13 (Fam; dov) Om (mai tânăr sau) inferior celui ce i se adresează. 14 (Fam; pex) Apelativ pentru un animal de sex masculin (iubit). 15 (Rar) Tânăr lucrător angajat la un patron Si: servitor, slugă. 16 (Îs) ~ de prăvălie Ucenic într-un magazin (particular). 17 (Pex; îae) Vânzător comercial. 18 (Iuz; îe) ~ de (sau în) casă Valet. 19 (Îrg) Copil înțărcat.

băiát s.m. 1 Copil de sex bărbătesc. ◇ Băiat din flori = copil nelegitim; bastard. ◆ (pop.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2 Persoană de sex bărbătesc care a depășit nu de mult timp vîrstă copilăriei; ext. tînăr; adolescent. Băieții de la școală au făcut o echipă de fotbal. ◇ (cu nuanță afectivă; cu referire la persoane mai în vîrstă; de obicei la vocat.) Bun băiat! ◇ Băiat de familie = descendent al unei familii deosebite (ca poziție socială, intelectuală sau prin ereditate). Băiat de bani gata v. ban. ◇ Expr. A-i sfîrîi tîrtița după băieți v. tîrtiță. 3 Fiu, fecior (în raport cu părinții săi). Băiatul ei este acum student. 4 Tînăr angajat la un stăpîn, la un patron. Băiete, să speli bine vasele. ◇ (în trecut) Băiat de prăvălie = a) adolescent care învață comerțul, lucrînd într-un magazin; b) ext. vînzător comercial. Băiat de (sau în) casă = valet. 5 (în regimul comunist din România; și băiat cu ochi albaștri; de obicei la pl.) Securist. 6 (fam.) Coleg. După program am fost cu băieții la o bere. 7 (arg.) Băiat de băiat sau băiat, băiat = persoană care se bucură de aprecierea, de admirația membrilor unor bande, a unor găști, ca urmare a unor însușiri sau abilități deosebite ori datorită respectării regulilor lumii interlope. • pl. -ieți. și (reg.) băiét s.m. /etimol. nec.

BĂIAT Mold. BĂIET sm. 1 Copil de sex bărbătesc: are cinci copii, doi băieți și trei fete; școală de băieți ¶ 2 familiar Om tînăr (cînd vorbește despre el un om mai în vîrstă): e un ~ de treabă; bietul ~ nu mai știa ce să facă ¶ 3 Flăcău: Chirică, după obiceiul lui, se ia cu băieții, iară Ipate se prinde în joc lîngă o fată (CRG.) ¶ 4 ⚚ Slugă la un birt, la o cafenea: ~ul intră cu semi-bateria comandată de cei trei confrați (CAR.) ¶ 5 ⚚ ~ de păvălie, vînzător la o prăvălie [probabil part. trecut de la băia].

BĂIAT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ◊ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vârsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, slugă. Băiat la vite. ◊ Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin; p. ext. vânzător comercial. [Var.: (reg.) băiet s. m.] – Et. nec.

BĂIAT, băieți, s. m. 1. (De obicei în opoziție cu fată) Copil de sex bărbătesc. Se uită în toate părțile să vadă dacă băiatul nu și-a mai uitat ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. 96. Eu oi sta deoparte cu băieții, iar dumneata să te prinzi în joc lîngă o fată. CREANGĂ, P. 163. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! – Cum te cheamă, măi copile? – Ca pe tată-meu, Călin. EMINESCU, O. I 84. 2. (Spre deosebire de copil și în opoziție cu bărbat) Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vîrsta copilăriei; p. ext. (om) tînăr; adolescent, flăcău. Vezi, așa te vreau, băiete! Fetelor, săriți și voi! Uite-l, mă, -ntre patru fete! COȘBUC, P. II 66. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Cînd de-acasă am plecat, Eram tinerel băiat, Tinerel fără mustață, Și acum: barbă stufoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ (Sport, numai la pl.) 100 m plat băieți. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vîrstă; adesea la vocativ) Bun băiat! Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape Și va țîșni din ea șuvoi de ape! Băieți, aceasta este arta! BENIUC, V. 7. Aleodor... era băiat viteaz și de treabă și îi legă [corbului rănit] aripa. ISPIRESCU, L. 43. Să știi, Purice, băiete, că nu-i mai fi moșinoi, Ci spre vrednică răsplată, movil-a te face vroi. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ (La vocativ sg., raportîndu-se la subiectul vorbitor sau chiar fără a se adresa unei anumite persoane, mai ales după imperative ca «du-te», «tule-o» etc. sau după interjecții ca «tiva» etc.) Apoi lasă-ți, băiete, satul, cu tot farmecul frumu sețelor lui, și pasă de te du în loc străin și așa depărtat, dacă te lasă pîrdalnica de inimă! CREANGĂ, A. 118. Își ia cojocul între umere și biciul în mînă și tiva, băiete! CREANGĂ, P. 114. (Adesea determinat printr-un genitiv) Fiu, fecior (al cuiva). Băiatul domnului notar A spart un geam, BENIUC, V. 37. Merg catanele tot rînd, Merg mumînile (= mamele) gemînd... Și din grai așa grăind: Vai de mine, rău mă tem... C-am un băiat tinerel Ș-oi rămînea fără el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ♦ (Rar, la pl.) Copii; (fără deosebire de sex). Lelea Sofe începu a urî copiii... Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau nici țiț (= nu suflau nici o vorbă), știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă. RETEGANUL, P. I 43. 4. Tînăr angajat la un stăpîn sau la un patron. Un țăran viind o dată cu treabă la București Și trecînd pe dinaintea bolților bogăserești, Băieții ce stau la ușă și unii pe alți se-ntrec Ca să cheme și să-ndemne pe cîți pe uliță, trec, începură... a-l striga. PANN, P. V. II 55. Băiat (de sau în prăvălie) = tînăr angajat în prăvălia unui patron. Băiat de casă = valet, fecior. Băieți de casă le dau grăbiți ocoale. MACEDONSKI, O. I 24. ♦ (Ieșit din uz) Ospătar. Vinee! răspundeau băieții cu fote verzi, trecînd printre mese cu tăvi și cu clondire. PAS, L. I 43. – Variantă: (Mold.) băiet (SADOVEANU, N. F. 81, ALECSANDRI, T. I 49) s. m.

BĂIAT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vîrsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vîrstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. Tînăr angajat la un stăpîn sau la un patron. ◊ Băiat de casă = valet, fecior. ♦ (Ieșit din uz) Chelner. [Var.: (reg.) băiet s. m.] – Din [îm] băia.

băiat s. m. Securist (în regimul comunist al țării noastre) ◊ „Apeluri [la radio] cu vorbe colorate, înjurături, mă rog, limbajul cunoscut al «băieților».” Lupta 212/93 p. 5. ◊ „Ne-am întrebat, în schimb, de ce acești soldați ai răului fratricid, oprimant și inutil, pe care poporul îi numea «securiști», puteau fi denumiți și cu un termen atât de neutru-mângâietor: «băieți» (plural). Dacă cel dintâi a mai dispărut din circulație după decembrie 1989, cel de-al doilea a rămas. Băieții a devenit «băieții cu ochi albaștri» sau chiar cu «ochi cenușii» [...] Dar de ce băieții? De ce, mai ales, la plural are acest substantiv sensul cadre ale Securității’? Întrebarea are un răspuns. Este, foarte probabil, un nume «binevoitor» dat din interiorul Securității de către ofițeri mai în vârstă, de bună seamă comandanți ai tinerilor angajați. [...] Băieții de pe Calea Victoriei.” Ap. 8/95 p. 15; v. și R.l. 41/95 p. 3

BĂIAT băieți m. 1) Copil de sex masculin. * Bun ~, ~ de treabă se spune, cu o nuanță afectivă, despre o persoană, indiferent de vârstă. 2) mai ales la pl. Persoană de sex masculin neajunsă încă la maturitate; tânăr. 3) Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinții săi; fecior; fiu. 4) înv. Tânăr angajat ca servitor la o casă boierească; valet. /Orig. nec.

băiat m. 1. copil de parte bărbătească; 2. om tânăr (când vorbește altul mai în vârstă): bun băiat; 3. slugă de prăvălie, ucenic, argat. [Participiu dela băia, a îmbăia: lit. copil îmbăiat].

băĭát m., pl. ĭețĭ (part. d. băĭez, adică „scăldat, dezmierdat”). Copil înțărcat (Vechĭ). Copil masculin (în opoz. cu fată). Om tînăr: haĭ, măĭ băĭețĭ! Fecĭor, fiŭ: acesta e băĭatu cutăruĭa. Servitor, chelner: o cafea, băĭete! Băĭat de prăvălie, vînzător salariat în prăvălia altuĭa. În est băĭet (din pl. ĭețĭ).

băet sm vz băiat

băi¹ vtr [At: CONTEMPORANUL I, 205 / V: băia / P: bă-i / Pzi: ~esc / E: baie¹ + -i] (Rar) A (se) scălda. corectat(ă)

băia² v vz băi¹

băia¹ vt [At: LB / P: bă-ia / V: (reg) bă-, (înv) băi / Pzi: ~iez și bai / E: nct] 1-2 (Îrg) A alăpta și a îngriji un copil (mic). 3 (Trs; Ban) A mângâia un copil, pe obraz. 4 (Sst) A naște.

băiet sm vz băiat

bâia² v vz băia¹

bâia¹ [At: MARIAN, ap. DA / V: bia / E: ns cf bâja] (Reg) 1 i Cuvânt pentru atragerea atenției copiilor să se păzească de foc Si: bâjă (1). 2 sf (Îljc) Foc.

bia² i vz bâia¹

biji¹ i vz bâia

băi¹ vb. IV. refl. (înv., reg.) A face baie; a se scălda. prez.ind. -iesc. /baie¹ + -i.

băiét s.m. v. băiat.

bîia interj. (reg.) Cuvînt prin care se atrage atenția copiilor să se păzească de foc; (reg.) bîja. Bîia, că te-i frige! (POP.). • /form. expr.; cf. bîja.

†BĂIA (băiez) vb. tr. 1 ÎMBĂIA...: fiul tău ce l-ai băiat și l-ai înfășat și l-ai aplecat (VARL.) ¶ 2 Băn. A mîngîia, a desmierda [baie].

BĂIET 👉 BĂIAT.

BĂI, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie; a se îmbăia, a se scălda. (Fig.) [Burghezii] trîndavi, lacomi, mîndri se scald și se băiesc în lacrimi de-a mulțimii. CONTEMPORANUL, I 205.

BĂI¹, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie. – Din baie¹.

băiat cu ochi albaștri / cenușii s. m. Securist ◊ „Acest om, care a crescut 7 copii, deși timp de 8 ani a fost scos de pe lista cu cotă de zahăr și ulei din ordinul «băieților cu ochi albaștri», este un monument viu al suferinței și mizeriei extreme [...]” R.l. 8 VI 93 p. 9. ◊ „Băieții cu ochii cenușii, metalici, inexpresivi, sunt capabili de orice.” Al. Niculescu în Ap. 8/95 p. 15. ◊ „Ziariștii sunt supravegheați la fiecare mișcare de băieții cu ochii albaștri.” R.l. 16 XI 96 p. 9; v. și 23 IV 93 p. 3, 13 VIII 93 p.10, 6 IX 96 p.3; v. și băiat

băĭá V. băĭez.

băĭéz v. tr. (d. baĭe. V. băĭat). Vechĭ. Îmbăĭez. Ban. Mîngîi, dezmierd.

!băiat s. m., voc. băiete, art. băiatule; pl. băieți

băiat s. m., pl. băieți

băiat s. m., pl. băieți

băiat, pl. băieți

băiat, -ieți pl., -iete voc. sg.

băi¹ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băiesc, 3 sg. băiește, imperf. 1 băiam; conj. prez. 1 sg. să băiesc, 3 să băiască

băi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băiesc, imperf. 3 sg. băia; conj. prez. 3 să băiască

băi (a face baie, a lucra într-o mină) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băiesc, imperf. 3 sg. băia; conj. prez. 3 sg. și pl. băiască

băiat (băieți), s. m. – 1. Băiat de serviciu; vînzător; servitor. – 2. Tînăr, flăcău. – 3. Bărbat. Cuvînt obscur. Sensul primitiv pare a fi fost acela de „hamal”; cf. băiat „picolo”, băiat de prăvălie: intrase ca băiat într-o prăvălie (Basarabescu). Dacă este într-adevăr așa, ar putea să se identifice cu vreun cuvînt lat. de tipul baiulator „hamal”; pentru aceasta ar trebui să se presupună că verbul baiulare a suferit o schimbare de tipul *bailare (certificată de it. baila) › *bailiare › bailliare (confirmată de Niermeyer 76; cf. it. balia, care este totuși modificare internă a it., Meyer-Lübke, Ital., 54). Plecînd de la *balliator, der. lui băiat este normală (cf. împărat < imperator). Este de asemenea posibil să fie vorba de un *ba(i)liatus, cum par să indice calabr. vajazzu „slugă, țăran”, bajazza „servitoare; femeie ușoară”, lat. med. bailetus „servitor”, probabil rezultat al unei contaminări cu va(r)let și lat. med. baietus „paj”, atestat într-o glosă irlandeză (Plummer, Bull. Du Cange, I, 225); cf. și lat. baiulus, de unde a provenit ngr. βαϊουλος › ngr. βαιλας „servitor”. Pe de altă parte, este posibil să avem dovada existenței în rom. a lui *ba(i)liare „a duce”, datorită prezenței în bg., sb. a lui bajat „(pîine) greu de mestecat”, care se poate explica numai printr-un sens primitiv, „dus cu sine, transportat”, provenind din rom. Confuzia semantică între „servitor” și „tînăr, flăcău” este pe cît de generală pe atît de ușor de explicat, cf. sp. mozo, muchacho, fr. garçon. În orice caz, pare mai puțin probabilă soluția admisă în general (Diez; Koerting 1163; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; REW 887; Pușcariu, Dacor., IV, 808 și Lr., 546; Rosetti, I, 163), și care pleacă de la același etimon, dar urmînd o evoluție semantică diferită. Această explicație pleacă de la prezența în rom. a vb. a băia „a crește”, slab reprezentat în regiunea Banatului și în Hațeg (cf. ALR, 235), și pe care autorii menționați îl derivă din lat. baiulare „a duce, a purta, a crește” (cf. balia „doică”, de unde ngr. βαγία, βαϊα, prov. baila „doică”, fr. bailler „a da”, port. baiular „ a mîngîia”), prin intermediul acelorași modificări fonetice. Dacă se admite acest punct de vedere, am avea în băiat un semantism paralel sp. crío < criar. Totuși, această ipoteză pare inacceptabilă, pentru că a băia „a crește” se explică perfect în cadrul limbii rom., plecîndu-se de la a băia „a îmbăia”, fără a fi nevoie să se recurgă la etimoane îndoielnice; și, de asemenea, pentru că băiat este cuvînt de uz cu totul general, cu excepția regiunii Crișanei și a Banatului (ALR 184): adică este necunoscut numai în acea regiune în care se păstreză a băia „a crește”, ceea ce pare împotriva logicii. În sfîrșit, trebuie arătat că Hasdeu 2894, urmat de Tiktin (cf. REW 913) și de Candrea, îl explică pe băiat prin vb. a (îm)băia, a cărui dificultate a fost indicată de DAR. Der. băiată, s. f. (Trans., fată); băietan, s. m. (băiat, flăcău); băiețandru, s. m. (băiat, flăcău); băiețaș, s. m. (băiat, copil); băiețea, s. f. (Trans., fată); băiețel, s. m. (băiețaș); băiețesc, adj. (de băiat); băiețește, adv. (ca băieții); băiețică, s. f. (Trans., fată); băiețică, s. m. (Mold., băiat); băiețime, s. f. (mulțime de băieți); băiețoi, s. m. (vlăjgan); băiețos, adj. (de băiat).

BĂIAT subst. 1. Băiatu (Puc); -l (Am; Hur 128). 2. Băetul fam., buc. Băețescu, C. (AO XVI 353). 3. Băețică fam. (Buftea).

băiat cu ochi albaștri expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI.

băiat de băiat expr. 1. om credul / naiv. 2. șmecher.

băiat de ghindă expr. tip simpatic / cumsecade.

băiat de traseu expr. (deț.) tip cumsecade, om de treabă.

băiat deștept expr. (deț.) 1. deținut care își procură în permanență țigări, alimente, obiecte de uz personal. 2. deținut protejat de gardieni.

băiat salon / solvabil expr. persoană dispusă să dea mită pentru a-și rezolva problemele.

BĂIAT s. 1. (înv. și pop.) făt, (reg.) prunc. (A născut un ~ și o fată.) 2. v. fiu.

BĂIAT s. 1. (înv. și pop.) făt, (reg.) prunc. (A născut un ~ și o fată.) 2. copil, fecior, fiu, (înv. și pop.) făt, (Ban.) cocon. (Are tata trei ~.)

BĂI vb. v. îmbăia, scălda.

BĂIA vb. v. alăpta, alinta, dezmierda, mângâia.

băi vb. v. ÎMBĂIA. SCĂLDA.

băia vb. v. ALĂPTA. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

băia, băiez, vb. I (reg.) 1. a hrăni, a alăpta. 2. a mângâia cu mâna, a alinta. 3. a naște. 4. a face baie.