AVAR², -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul Evului Mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.

AVARIE, avarii, s. f. Stricăciune, deteriorare (însemnată) suferită de o navă, de o mașină, de o construcție etc.- Din fr. avarie.

avar², ~ă [At: CANTEMIR, HR. 329 / Pl: ~i, ~e / E: lat Avarus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul Evului Mediu. 3 a Care aparține avarilor (1). 4 a Referitor la avari (1).

avar¹, ~ă smf, a [At: EMINESCU, P. 91 / Pl: ~i, ~e / E: fr avare, lat avarus, -a] 1-2 (Persoană) care e lacomă de a câștiga bani numai pentru a-i avea. 3-6 (Persoană) care refuză (să cheltuiască sau) să dăruiască ceva. 7-8 (Rar) Econom. 9 a (Îs) ~ la vorbă Care vorbește puțin.

avarie sf [At: I- PANȚU, C. 290 / A și: ~rie / Pl: ~ii / E: fr avarie] 1 Defecțiune (gravă) suferită de o navă, de o construcție, de o mașină. 2 (Înv) Pagubă suferită prin deprecierea unor mărfuri. 3 (Înv; îs) ~ totală Naufragiu.

*AVAR, -ARĂ adj. sm. f. Sgîrcit(ă) [fr. < lat.].

*AVARIE sf. ⛵ Stricăciune suferită de un vapor sau de mărfurile încărcate într’însul [fr.].

AVAR², -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.

AVARIE, avarii, s. f. Stricăciune, deteriorare (însemnată) suferită de o navă, de o mașină, de o construcție etc. – Din fr. avarie.

AVAR¹, -Ă, avari, -e, adj. (Despre oameni) Care nu dă din al său, lipsit de generozitate, zgîrcit. Și multe sute de ani, copiii se vor ruga de părinții lor să le spună basmul cu împăratul avar. LIT. ANTIMONARHICĂ 127. ◊ Fig. Nu orișicui avara viață dat-a Fiorul sfînt al florilor de mai. TOMA, C. V. 137. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tînărul. O lampă-ntinde limbă-avară și subțire. EMINESCU, O. I 52. ♦ (Substantivat) Persoană care strînge cu lăcomie bani, care nu se îndură să cheltuiască, care, din zgîrcenie, se lipsește de cele necesare; zgîrcit.

AVAR², -Ă, avari, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o populație mongolă care s-a așezat în Europa în timpul marilor migrațiuni de la începutul evului mediu. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici... E-ntinsă-n haine albe cu fața spre altar Logodnica lui Arald, stăpîn peste avari. EMINESCU, O. I 88.

AVARIE, avarii, s. f. Stricăciune suferită de un vas de navigație, de mărfurile de pe vas sau de orice marfă (transportată sau aflată într-un depozit), de o construcție etc. Bombardamentele au pricinuit avarii clădirilor.

AVAR², -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o populație mongolă care s-a așezat în Europa în timpul marilor migrațiuni de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Fr. Avares (lat. lit. Avarus).

AVAR¹, -Ă, avari, -e adj., (Adesea substantivat) Care nu dă din al său; lipsit de generozitate; zgîrcit. – Fr. avare (lat. lit. avarus).

AVARIE, avarii, s. f. Stricăciune însemnată suferită de o navă, de o mașină, de o construcție, de o marfă etc. – Fr. avarie.

AVAR, -Ă s.m. și f. Zgîrcit. [< fr. avare, it. avaro, lat. avarus – lacom].

AVARIE s.f. Stricăciune suferită de o navă, de un avion, de o construcție etc. [Gen. -iei. / < fr. avarie, it. avaria].

AVAR, -Ă adj., s. m. f. (om) zgârcit, calic. (< fr. avare, lat. avarus)

AVARIE s. f. deteriorare suferită de o navă, de un avion, de o construcție etc. (< fr. avarie, it. avaria)

AVAR ~ă (~i, ~e) și substantival Care face economii exagerate; zgârcit; calic. /<fr. avare, lat. avarus

AVARIE ~i f. Deteriorare suferită de o navă, de un vehicul sau de o construcție. [G.-D. avariei] /<fr. avarie, it. avaria

avar m. și a. 1. sgârcit, iubitor de bani; 2. care nu risipește, econom: avar de timp, de vorbe; 3. fig. o lampă ’ntinde limb’avară și subțire EM.

Avari pl. 1. popor turco-tătar care se așeză în Ungaria (567) și de aci pustii Europa (în sec. VI) până fu nimicit de Carol Magnu (796); 2. un popor în Caucaz din neamul Lesghilor.

avarie f. 1. pagubă suferită de o corabie sau de o marfă; 2. orice pagubă sau stricăciune prin transport.

*avár, -ă adj. și s. (lat. avarus). Zgîrcit, care adună banĭ și nu se îndură să-ĭ cheltuĭască chear dacă are nevoĭe.

*avaríe f. (fr. avarie, d. it. avaria). Stricăcĭune orĭ pagubă suferită de o corabie saŭ de un tren și de încărcătura luĭ.

avar adj. m., s. m., pl. avari; adj. f., s. f. avară, pl. avare

avarie (desp. -ri-e) s. f., art. avaria (desp. -ri-a), g.-d. art. avariei; pl. avarii, art. avariile (desp. -ri-i-)

avar adj. m., s. m., pl. avari; adj. f., s. f. avară, pl. avare

!avarie s. f., art. avaria, g.-d. art. avariei; pl. avarii, art. avariile (-ri-i-)

avar adj. m., s. m., pl. avari; f. sg. avară, pl. avare

avarie s. f., art. avaria, g.-d. art. avariei; pl. avarii, art. avariile

avarie

REZERVĂ DE AVARIE cantitate de alimente și apă obligatorie la bordul aeronavelor care efectuează zboruri de lungă durată pentru situații neprevăzute (aterizări forțate în zone deșertice, regiuni polare, regiuni nepopulate etc.)Există rezervă de avarie: păstrată la bordul aeronavei și individuală.

SUPRAVIEȚUIRE LA AVARIE totalitatea măsurilor luate pentru salvarea echipajelor și a pasagerilor în situații de avarie (la start, în zbor sau la aterizare) fiecăreia fiindu-i specifice mijloacele și procedeele. În cazul aterizării forțate în regiuni îndepărtate și nelocuite, în cabina echipajului se asigură: rezerve de apă și hrană, o ministație radio, o busolă, îmbrăcăminte călduroasă, veste de plutire, undițe, medicamente etc.

AVÁR², -Ă, (< fr. {i}) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație turcică din stepele Asiei Centrale așezată în timpul marii migrațiuni a popoarelor în Cîmpia Panonică, unde a creat un stat (568-796), distrus de franci și bulgari; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține a. (1), privitor la a. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită de avari.

AVAR s., adj. v. zgârcit.

AVARIE s. deteriorare, stricăciune. (Mașina a suferit o ~.)

AVAR s., adj. calic, zgîrcit, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strîngător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hîrsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalîș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgîrciob, frige-linte, zgîrie-brînză. (E un ~ fără pereche, nu scoate un ban din pungă.)

AVARIE s. deteriorare, stricăciune. (~ la un sistem tehnic.)

Avar ≠ cheltuitor, darnic, galant, galantom, generos, mărinimos, risipitor, prodig