ASTÂMPĂR s. n. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).

astâmpăr sms [At: POP, ap. HEM 1899 / E: astâmpăra] 1 (Înv) Odihnă. 2 (Îe) A nu (mai) avea ~ A fi în mișcare continuă. 3 (Îae) A fi neliniștit. 4 (Îe) A nu-și (mai) găsi (sau afla) – A nu avea liniște. 5 (Îe) A nu da (cuiva) ~ A nu da (cuiva) pace. 6 (Îlav) Fără – Neobosit. 7 (Îal) Întruna.

ASTÂMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).

ASTÂMPĂR n. (folosit de obicei în construcții negative cu verbele a avea, a găsi etc.) Liniște sufletească; odihnă; tihnă; pace. ◊ Fără ~ a) neastâmpărat; b) neîncetat; necontenit. Ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astâmpăra

astâmpăr n. odihnă, pace: n’are astâmpăr.

ASTÂMPĂRA, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var: (pop.) stâmpăra vb. I] – Lat. *ex-temperare.

astâmpăra [At: (a. 1756) URICARIUL XXI, 166 / V: (reg) ~tim~ / Pzi: astâmpăr / E: ml *ex-temperare] 1 vt (Înv; d. apă sau aer foarte fierbinte sau foarte rece) A face suportabil Si: a tempera. 2 vt (D. pasiuni, sentimente) A potoli. 3-4 vtr (D. pasiuni, sentimente) A nu (se) manifesta Si: a (se) abține. 5 vi A nu se mai mișca. 6-7 vtr (D. oameni) A (se) liniști. 8 vr (Pex; d. evenimente agitate) A se domoli.

astimpăra v vz astâmpăra

stâmpăr v vz astâmpăr

stâmpăra v vz astâmpăra

ASTÎMPĂR sbst. 1 Liniște, potolire, alinare: umbla de colo pînă colo și ~ nu mai avea (ISP.) ¶¶ contr. NEASTÎMPĂR ¶ 2 Fără ~, necurmat, fără încetare [astîmpăra].

ASTÎMPĂRA (-păr) I. vb. tr. 1 A slăbi temperatura unui lucru, a face mai blînd: nici un pic de adiere nu astîmpără arsura (DLVR.) ¶ 2 A liniști, a potoli: vrînd ca să astîmpere înfricoșata mînie a dumnezeoaii (GAST.); nu-și astîmpăra gura cătră mai marii săi (CRG.). II. vb. refl. 1 A se liniști, a se potoli: se tînguiau și se boceau de nu se mai puteau astîmpăra (ISP.) ¶ 2 A sta liniștit, a se cuminți: astîmpără-te, nu mai umbla încoace și încolo [👉 STÎMPĂRA].

ASTÎMPĂRARE sf. 1 Faptul de a (se) astîmpăra ¶ 2 = ASTÎMPĂR ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRARE.

ASTÎMPĂRAT adj. 1 p. ASTÎMPĂRA ¶ 2 Liniștit, cuminte ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRAT.

ASTÂMPĂRA, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var.: (pop.) stâmpăra, vb. I.] – Din lat. *ex-temperare.

ASTÎMPĂR s. n. sg. (De obicei în construcții negative cu verbele «a avea», «a afla», «a găsi») Odihnă, pace, liniște. Nu-și mai găsea astîmpăr în scaun. SADOVEANU, N. F. 18. [Mînzul] se făcuse un cîrlănaș zburdalnic, de n-avea astîmpăr. ISPIRESCU, L. 161. Am o casă mică... Ziua cîntă, Noaptea cîntă, N-are nicidecum astîmpăr (Ceasornicul). GOROVEI, C. 70. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, fără odihnă, într-una. Copilul se mișcă fără astîmpăr; b) (loc. adj.) neastîmpărat, în mișcare continuă. Cîteodată parcă-i o căpriță fără astîmpăr și fără hodină. SADOVEANU, O. VII 56. Zaharia Duhu înălță privirea la zborul și goana fără astîmpăr a altor gîze. C. PETRESCU, R. DR. 26. ◊ Expr. (Rar) A nu da (cuiva) astîmpăr = a nu lăsa (pe cineva) în pace. Dragostea mea cătră maică-mea nu-mi dă nici un astîmpăr. SBIERA, P. 25.

ASTÎMPĂRA, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți; a nu mai necăji pe cineva, a-l lăsa în pace. Spuneți Șuțuleștilor să se astîmpere! a trimis vorbă Cuza. PAS, L. I 107. Doamne, Davide, cum nu te mai astîmperi! De ce-ai scos băietul din casă pe vremea asta? CREANGĂ, A. 24. De nu te-i astîmpăra, strig foc! ALECSANDRI, T. 203. 2. Refl. A se calma, a se ogoi. Andrei Șchiopul.., se astîmpărase sub șandramaua morii, în chilia lui. SADOVEANU, N. F. 118. Ducîndu-se oaspeții nuntași pe acasă și astîmpărîndu-se toate, s-au dus tinerii la somnul cel de cununie. SBIERA, P. 21. Se boceau de nu se mai puteau astîmpăra. ISPIRESCU, L. 329. 3. Tranz. A domoli. Soarele zăpușește firea... aerul joacă, fierbe și mei un pic de adiere nu astîmpăra arsura. DELAVRANCEA, S. 221. De ce-ți astîmperi pasul? COȘBUC, P. I 168. ♦ (Învechit și regional; cu privire la lichide prea calde sau prea reci) A tempera, a stîmpăra. (Refl. pas.) Să se astîmpere [apa cea fierbinte] cu altă apă rece. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ (Cu privire la o necesitate fiziologică sau psihică) A face să înceteze, a tempera, a potoli. Să mai stăm cu rîsul și să astîmpărăm altora plînsul! PAS, L. I 138. M-am dus pînă la șipot, ca să-mi astîmpăr arșița. SADOVEANU, N. F. 119. Pe furiș să cat la ea, Să-mi astîmpăr dragostea. PĂUN-PINCIO, P. 55. ♦ (Cu privire la o națiune, un popor, o mulțime) A reduce la inacțiune, a face inofensiv, a supune. Chinurile și ucisurile de care vorbești n-au astîmpărat poporul. SADOVEANU, N. F. 108.

ASTÎMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, pace. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, într-una; b) (loc. adj.) neastîmpărat. – Postverbal al lui astîmpăra.

ASTÎMPĂRA, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți. ♦ A se calma. 2. Tranz. A face să înceteze; a domoli. [Var.: stîmpăra, vb. I.] – Lat. *ex-temperare.

A ASTÂMPĂRA astâmpăr tranz. A face să se astâmpere. /<lat. ex-temperare

A SE ASTÂMPĂRA mă astâmpăr intranz. 1) A avea astâmpăr; a ajunge în stare de liniște; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se cuminți. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. Vântul s-a astâmpărat. /<lat. ex-temperare

astâmpărà v. a potoli, a domoli. [Lat. EXTEMPERARE].

1) astîmpăr n., pl. inuz. ere. Liniște. A nu avea astîmpăr, a nu fi liniștit. Fără astîmpăr, neîncetat: a umbla fără astîmpăr.

2) astîmpăr, a -á v. tr. (lat. extémpero, -temperáre. – Se conj. ca stîmpăr). Liniștesc, potolesc, domolesc: astîmpăr valurile, poporu, durerea. V. refl. Mă liniștesc, șed bine: astîmpără-te (cuv. adresat des copiilor).

astâmpăr s. n.

astâmpăr s. n.

astâmpăr s. n.

astâmpăr, -stâmperi 2, -stâmpere 3 conj.

astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi, 3 astâmpără; conj. prez. 1 sg. să astâmpăr, 3 să astâmpere

astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 3 astâmpără; conj. prez. 3 să astâmpere

astâmpăra vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi; 3 sg. și pl. astâmpără; conj. prez. 3 sg. și pl. astâmpere

stâmpăr, -peri 2.

ASTÂMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezământ, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai afla ~.)

Astâmpăr ≠ frământ, neastâmpăr, zbucium, frământare

ASTÂMPĂRA vb. 1. v. potoli. 2. v. cuminți.

ASTÎMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.)

ASTÎMPĂRA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) slăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

A se astâmpăra ≠ a se agita

astîmpăra (astîmpăr, astîmpărat), vb. – 1. A liniști, a potoli. – 2. A împăca, a calma. – Var. stîmpăra. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simplă lat. (cf. totuși fr. attremper). Der. astîmpăr, s. n. (liniște, odihnă, pace); astîmpărător, adj. (liniștitor, calmant); neastîmpăr, s. n. (neliniște, agitație); neastîmpărat, adj. (agitat, zvăpăiat).

astâmpăra, v.t.r. v. stâmpăra.