2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

asfințit1 sn [At: ALECSANDRI, P. I, 237 / V: ~a sf / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: asfinți] 1 Apus1. 2 Timpul când apune soarele. 3 (Îlav) Pe ~e Pe la asfințit (2). 4 Locul unde asfințește (1) soarele Si: apus, vest, occident, (pop) soare-apune. 5 (Fig; d. viață) Declin. 6 (Fig; d. viață) Sfârșit.

asfințit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: asfinți] Care a apus.

ASFINȚÍT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune Soarele. 3. Locul unde asfințește Soarele. – V. asfinți.

ASFINȚÍT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune soarele. 3. Locul unde asfințește soarele. – V. asfinți.

ASFINȚÍT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. ◊ Fig. Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scindările mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest. Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. II 115.

ASFINȚÍT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul când apune soarele. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest.

ASFINȚÍT n. 1) v. A ASFINȚI. 2) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei când apune Soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termină sau se încheie ceva; declin; sfârșit. 5) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; apus; vest; occident. 6) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinți

asfințit n. 1. apus: soarele acum cu mărire se pleacă cătr’ asfințit NEGR.; 2. fig. disparițiune treptată: privește fără spaimă l’al vieții asfințit AL.

asfințít și (maĭ rar) sfințít n., pl. urĭ. Apus.

asfințí [At: CONACHI, P. 103 / V: (îvp) asân~ / Pzi: ~țește, (reg) -nte / E: a3 + sfinți] 1 vi (D. soare și astre) A apune. 2 vim (Rar) A se face noapte. 3 vt (Pfm; fig; îe) A-i ~ (cuiva) ochii A i se închide ochii de somn. 4 vt (Fig; complementul este „ochii”) A întuneca.

asfințíta sf vz asfințit1

ASFINȚÍ, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. (Despre aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. – A3 + sfânt.

SFINȚÍT1 s. n. v. asfințit.

SFINȚÍT1 s. n. v. asfințit.

ASFINȚÍ, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. (Despre aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. – A3 + sfânt.

ASFINȚÍ, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare și, în general, despre aștri) A apune, a scăpăta. În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. II 69. Luna în cer au asfințit. CREANGĂ, P. 275. De dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare, Că la tine cînd privește Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ (Poetic, despre lumină) Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește Precum aburii pe baltă cînd lumina asfințește. ALECSANDRI, P. A. 45. ◊ Fig. A se apropia de sfîrșit, a merge spre declin. Gloria acestui scriitor asfințește. 2. Fig. (Despre ochi) A se închide. [Judecătorul] picura de somn și din cînd în cînd îi asfințeau ochii. SADOVEANU, D. P. 145. Citea pînă tîrziu, de-i asfințeau ochii, lîngă feștila de seu. SADOVEANU, M. C. 75.

ASFINȚÍ, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare sau alți aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. 2. Fig. (Despre ochi) A se închide. – Din a3 + sfânt.

A ASFINȚÍ pers. 3 ~éște intranz. (despre aștri) A se lăsa după orizont; a apune; a scăpăta; a coborî. /a + sfânt

asfințì v. a apune (de soare, lună, stele). [Cf. «sfântul soare»: scăpătarea sau moartea aparentă a soarelui e considerată ca o sanctificare a astrului].

asfințésc și (maĭ rar) sfințésc v. intr. (infl. de sfînt, dar derivat de la vsl. svĭetiti, a străluci, a lumina [de unde vine și sfetesc], svitati, osvitati, a străluci; sîrb. svitati, osvitati, a răsări, a se lumina de ziŭă. Înț. de „a răsări” s’a transmis celuĭ de „a apune” așa cum crepuscul se zice și despre dimineață, și despre seară. Asfințesc l-a luat pe a din apun). Apun: soarele asfințește.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!asfințít s. n., pl. asfințíturi

arată toate definițiile

Intrare: asfințit
asfințit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asfințit
  • asfințitul
  • asfințitu‑
plural
  • asfințituri
  • asfințiturile
genitiv-dativ singular
  • asfințit
  • asfințitului
plural
  • asfințituri
  • asfințiturilor
vocativ singular
plural
sfințit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfințit
  • sfințitul
  • sfințitu‑
plural
  • sfințituri
  • sfințiturile
genitiv-dativ singular
  • sfințit
  • sfințitului
plural
  • sfințituri
  • sfințiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: asfinți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • asfinți
  • asfințire
  • asfințit
  • asfințitu‑
  • asfințind
  • asfințindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • asfințește
(să)
  • asfințească
  • asfințea
  • asfinți
  • asfințise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • asfințesc
(să)
  • asfințească
  • asfințeau
  • asfinți
  • asfințiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

asfințit sfințit

  • 1. Faptul de a asfinți
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asfințire antonime: răsărit (răsărire, est) 2 exemple
    exemple
    • Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259.
      surse: DLRLC
    • figurat Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322.
      surse: DLRLC
  • 2. Timpul, momentul când apune Soarele.
    surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34.
      surse: DLRLC
    • Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
    • Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179.
      surse: DLRLC
    • Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237.
      surse: DLRLC
  • 3. Locul unde asfințește Soarele.
    exemple
    • Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454.
      surse: DLRLC
    • Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182.
      surse: DLRLC
    • Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160.
      surse: DLRLC
    • Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. II 115.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi asfinți
    surse: DEX '98 DEX '09

asfinți

  • 1. Despre aștri:
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apune coborî scăpăta antonime: răsări 4 exemple
    exemple
    • În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. II 69.
      surse: DLRLC
    • Luna în cer au asfințit. CREANGĂ, P. 275.
      surse: DLRLC
    • De dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare, Că la tine cînd privește Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15.
      surse: DLRLC
    • poetic (Despre lumină) Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește Precum aburii pe baltă cînd lumina asfințește. ALECSANDRI, P. A. 45.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A merge spre declin.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Gloria acestui scriitor asfințește.
        surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre ochi) A se închide.
    surse: DLRLC sinonime: închide 2 exemple
    exemple
    • [Judecătorul] picura de somn și din cînd în cînd îi asfințeau ochii. SADOVEANU, D. P. 145.
      surse: DLRLC
    • Citea pînă tîrziu, de-i asfințeau ochii, lîngă feștila de seu. SADOVEANU, M. C. 75.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • A + sfânt
    surse: DEX '09 DEX '98