2 intrări

18 definiții

asemuít, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 107 / Pl: -iți, -e / E: asemui] 1 Asemănător. 2 (Construit cu pp „cu”, rar cu dativul) Care este comparat.

ASEMUÍT, -Ă, asemuiți, -te, adj. Asemănător cu..., asemenea, identic, la fel. Norii posomorîți burnițau peste toată mahalaua, tnecînd casele într-o atmosferă grea, fumurie și împufată, asemuită cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților. DELAVRANCEA, S. 107. Nouă... ne trebuiește la orice rimă cele trei litere finale asemuite între ele. MACEDONSKI, O. IV 32.

asemuí [At: ZILOT, CRON., ap. HEM 1852 / Pzi: -esc / E: a3 + seamă + -ui] 1 vtr (Construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A (se) asemăna. 2 vt (Înv) A compara. 4 vtr (Rar; construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A fi la fel cu. 5 vt (Înv; pex) A confunda.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3 + seamă + suf. -ui.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3- + seamă + suf. -ui.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. A stabili o asemănare, a asemăna, a pune alături, a compara. Cînd îi auzisem intîi numele, cu mare mirare îl asemuisem cu urmașii lui Carol cel Mare. SADOVEANU, N. F. 154. De cîte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuind-o-n mintea mea Duminicii preasfinte. IOSIF, PATR. 10. [Poetul] nu află, în puternica sa închipuire, alte in agine mai potrivite spre a descrie pe acei nenorociți, decît a-i asemui cînd cu șire lungi de melancolici cocori, cînd cu stoluri zăpăcite de grauri. ODOBESCU, S. III 34. ◊ Refl. pas. Vînătorii proclamă că nimic pre pămînt nu se poate asemui cu plăcerile vînătoriei. ODOBESCU, S. III 100. 2. A lua pe cineva drept altul (cu care seamănă), a confunda. (Atestat în forma semui) S-a uitat la dumneata de parcă te-ar fi semuit... Da!... să știi că te asemuiește... Se uită mereu! ARDELEANU, D. 132,. - Variantă: semuí vb. IV.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. A stabili o asemănare; a asemăna, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [Var.: semuí vb. IV] – Din a3 + seamă.

asemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 să asemuiáscă

asemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. asemuiáscă

ASEMUÍ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge

A ASEMUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comițând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui

A SE ASEMÚI mă asémui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui

asemuì v. a asimila, a compara: a-i asemui cu șire lungi de melancolici cocori OD. [Dela seamă cu sufixul ui (cf. prețui)].

asemăluĭésc și asemuĭésc, V. sămuĭesc.

asemuĭésc, asemăluĭésc, V. sămuĭesc.

sămuĭésc v. tr. (ung. számolni, a număra, a socoti, d. szám, socoteală, samă). Vechĭ. Socotesc, consider, număr, țin: sămuit pintre vitejĭ. Asimilez, fac asemenea: a sămui o biserică cu alta. Azĭ. Confund o persoană cu alta: l-a sămuit cu frate-su. – Și sămăluĭésc (ung. szdlálni) și (inf. de semăn, asemăn) asămuĭésc, asămăluĭésc. În vest semuĭesc, semăluĭesc și asemuĭesc, asemăluĭesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ASEMUÍ vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a semăna, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arădúce, a se închipui, a se podobi, a rădúce. (Se ~ cu sora lui.) 2. a (se) apropia, a (se) asemăna, a (se) compara, (înv. și reg.) a (se) asemălui, a (se) semălui, (prin Ban.) a (se) bărăbări. (Îl ~ pe... cu un vultur.) 3. a se asemăna, a se compara, a se potrivi, (pop.) a se lovi, (înv.) a se tocmi. (Socoteala de acasă nu se ~ cu cea din tîrg.) 4. a asemăna, a confunda, a semui. (L-a ~ cu altcineva.)

Intrare: asemuit
asemuit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asemuit asemuitul asemuită asemuita
plural asemuiți asemuiții asemuite asemuitele
genitiv-dativ singular asemuit asemuitului asemuite asemuitei
plural asemuiți asemuiților asemuite asemuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: asemui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asemui asemuire asemuit asemuind singular plural
asemuiește asemuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asemuiesc (să) asemuiesc asemuiam asemuii asemuisem
a II-a (tu) asemuiești (să) asemuiești asemuiai asemuiși asemuiseși
a III-a (el, ea) asemuiește (să) asemuiască asemuia asemui asemuise
plural I (noi) asemuim (să) asemuim asemuiam asemuirăm asemuiserăm, asemuisem*
a II-a (voi) asemuiți (să) asemuiți asemuiați asemuirăți asemuiserăți, asemuiseți*
a III-a (ei, ele) asemuiesc (să) asemuiască asemuiau asemui asemuiseră
verb (V343)
Surse flexiune: NODEX
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asemui asemuire asemuit asemuind singular plural
asemuie asemuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asemui (să) asemui asemuiam asemuii asemuisem
a II-a (tu) asemui (să) asemui asemuiai asemuiși asemuiseși
a III-a (el, ea) asemuie (să) asemuie asemuia asemui asemuise
plural I (noi) asemuim (să) asemuim asemuiam asemuirăm asemuiserăm, asemuisem*
a II-a (voi) asemuiți (să) asemuiți asemuiați asemuirăți asemuiserăți, asemuiseți*
a III-a (ei, ele) asemuie (să) asemuie asemuiau asemui asemuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)