8 definiții pentru asemuit

asemuít, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 107 / Pl: ~iți, ~e / E: asemui] 1 Asemănător. 2 (Construit cu pp „cu”, rar cu dativul) Care este comparat.

ASEMUÍT, -Ă, asemuiți, -te, adj. Asemănător cu..., asemenea, identic, la fel. Norii posomorîți burnițau peste toată mahalaua, tnecînd casele într-o atmosferă grea, fumurie și împufată, asemuită cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților. DELAVRANCEA, S. 107. Nouă... ne trebuiește la orice rimă cele trei litere finale asemuite între ele. MACEDONSKI, O. IV 32.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3- + seamă + suf. -ui.

asemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. asemuiáscă

ASEMUÍ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge

A ASEMUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comițând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui

A SE ASEMÚI mă asémui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui

Intrare: asemuit
asemuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asemuit
  • asemuitul
  • asemuitu‑
  • asemuită
  • asemuita
plural
  • asemuiți
  • asemuiții
  • asemuite
  • asemuitele
genitiv-dativ singular
  • asemuit
  • asemuitului
  • asemuite
  • asemuitei
plural
  • asemuiți
  • asemuiților
  • asemuite
  • asemuitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)