2 intrări

34 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. – V. asemăna.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.

ASEMĂNÁRE asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei. 1. Analogie, similitudine. Avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări... legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi: capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva sau după chip și asemănare = întocmai, leit, la fel cu cineva. Și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul și asemănarea celei dintîi. CREANGĂ, P. 7. ♦ Raport între două sau mai multe figuri care au respectiv unghiurile egale și laturile omoloage proporționale. Cele trei cazuri de asemănare a triunghiurilor. 2. Comparație, comparare. Asemănarea ce-o faci nu-i potrivită.Loc. adj. Fără asemănare = fără egal, fără comparație, foarte frumos, extraordinar. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În asemănare cu... = în comparație cu... Cît mă simțeam de mic in asemănare cu băietul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri? NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A face o asemănare între... = a stabili o paralelă între..., a compara. – Variantă: (învechit și regional) asămănáre (DRĂGHICI, R. 109) s. f.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație.

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănắrii; pl. asemănắri

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări

asemănáre sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 42/21 / V: (înv) săm-, asăm-, (reg) asămân- / Pl: ~nări / E: asemăna] 1 (Înv) Nivelare. 2 Faptul de a semăna cu cineva sau ceva Si: (înv) asemănătură, (pop) semănătură, similitudine. 3 (Pfm; îlav) După (sau, înv, pre) chipul și ~ a cuiva întocmai după imaginea cuiva. 4 (Înv; ccr) Chip. 5 (Înv) Comparație. 6 (Îlv) A face ~ între... A compara. 7-8 (Îlav; îla) Fără ~ Incomparabil. 9 (Îvr; îlav) Cu ~ Aproape (ca...). 10 (Mat) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant.

ASEMĂNÁRE s. 1. v. potrivire. 2. (MAT.) similitudine.

Asemănare ≠ deosebire, neasemănare

ASEMĂNÁRE ~ări f. 1) v. A ASEMĂNA și A SE ASEMĂNA. 2) Similitudine între lucruri sau între acțiuni; analogie. ◊ Fără ~ extraordinar, incomparabil. 3) mat. Corespondență între punctele a două figuri, astfel încât raportul lungimilor segmentelor omoloage să fie constant. /v. a (se) asemăna

asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune.

asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele [!] are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna2. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna2. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁ, asémăn și (3) asemănez, vb. I. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. Refl. A avea aceeași structură sau același caracter cu altcineva sau altceva, a fi la fel, analog, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Atît de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireș. EMINESCU, O. I 117. Pasărea numită de latini «turdus»... se aseamănă cu mierla. ODOBESCU, S. III 26. Cu cine te aduni, te asemeni. 2. Tranz. A socoti la fel cu altul, a așeza pe același plan, a compara, a asemui, a asimila. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. ◊ Refl. pas. Este un sunet cărui altul nu se poate asemăna. NEGRUZZI, S. I 243. ◊ Refl. (În forma asămăna) Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni! EMINESCU, O. I 177. 3. Tranz. (Învechit; cu privire la un teren) A face asemenea cu altul, a aduce la același nivel, a nivela, a netezi. (Refl. pas.) Dacă fața drumului nu este netedă, se asemănează, umplind cu pămînt tocurile în care ar putea să se strîngă apa. I. IONESCU, M. 318. ◊ Expr. A asemăna (o clădire) cu pămîntul = a distruse cu desăvîrșire, a face asemenea (sau una) cu pămîntul. Era atunci Tîrgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pămîntul. BĂLCESCU, O. II 99. – Variantă: asămăná, asámăn, vb. I.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A fi la fel, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. ♦ Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) compara. 2. Tranz. (Înv.) A nivela, a netezi. ◊ Expr. A asemăna (o clădire etc.) cu pământul = a distruge cu desăvârșire. – Lat. assimilare.

asemăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 aseámănă; conj. prez. 3 să asémene

asemăná vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 sg. și pl. aseámănă; conj. prez. 3 sg. și pl. asémene

asemăná [At: COD. VOR. 110/11 /V: (înv) asămă-, (reg) asămâna, (îrg) -ăra, (reg; sst) ~ma / Pzi: asemăn / E: ml assimilare] 1-2 vtr (Înv; d. terenuri denivelate) A (se) aduce la același nivel Si: (reg) a (se) asemeni. 3 vt (Pop) A așeza lucrurile astfel încât să nu mai rămână locuri goale între ele. 4 vi (Înv; îe) A ~ cu pământul A face una cu pământul. 5-6 vtr A (se) face sau a fi asemenea cu... 7 vt (Înv; nob) A face să pară. 8 vt (înv; d. vise) A interpreta. 9 vr A se considera la fel ca altul Si: a (se) asemui.

ASEMĂNÁ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

Intrare: asemănare
asemănare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asemănare asemănarea
plural asemănări asemănările
genitiv-dativ singular asemănări asemănării
plural asemănări asemănărilor
vocativ singular
plural
Intrare: asemăna
verb (VT39)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asemăna asemănare asemănat asemănând singular plural
aseamănă asemănați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asemăn, aseamăn* (să) asemăn, aseamăn* asemănam asemănai asemănasem
a II-a (tu) asemeni (să) asemeni asemănai asemănași asemănaseși
a III-a (el, ea) aseamănă (să) asemene asemăna asemănă asemănase
plural I (noi) asemănăm (să) asemănăm asemănam asemănarăm asemănaserăm, asemănasem*
a II-a (voi) asemănați (să) asemănați asemănați asemănarăți asemănaserăți, asemănaseți*
a III-a (ei, ele) aseamănă (să) asemene asemănau asemăna asemănaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)