AROMAT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma.

aromat¹ sn [At: CORESI, ap. MURNU, Gr. 7 / A și: (înv) aromat / V: -ă sf / Pl: ~e / E: vsl аромато, fr aromate] 1 (Rar) sn Mirodenie. 2 (Înv) sn Cuișoare.

aromat², ~ă [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aroma] 1 a Care conține arome (4). 2 a Care are aromă (1) Si: aromatic, binemirositor, parfumat. 3 sf (Înv) O băutură aromată.

AROMAT² sn., ‡AROMATĂ (pl. -te) sf. ☠ Substanță vegetală cu miros plăcut ori pătrunzător întrebuințată la parfumat, la gătit, în medicină, etc.; mirodenii: veneau... cu vase cu balsam și alte ~e (BOL.) [gr. άρωμα, άρώματα].

*AROMAT¹ adj. Ce are aromă: dîndu-le... vinuri ~e în cupe de aur (VLAH.).

AROMAT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos, (modern și) fr. aromate.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – Aromă + suf. -at.

AROMAT¹, aromate, s. n. (Mai ales la pl.) Substanță vegetală răspînditoare de aromă, care se întrebuințează la parfumat, la gătit etc.; mirodenie. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni în care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă. Ceai aromat. ▭ Bătrînul fecior intra și ieșea aducînd pe tave de argint cînd dulcețuri, cînd aromate cești de cafea. ANGHEL, PR. 46. ◊ (Poetic) Văzduhul e răcorit și aromat. C. PETRESCU, S. 141. Prietenă privighetoare! Vii iar din zări îndepărtate Să verși eterna ta cîntare În nopți senine și-aromate. IOSIF, T. 25.

AROMAT¹, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.).

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă. – Din aromă + suf. -at.

AROMAT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspînditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma].

AROMAT², -Ă adj. cu aromă. (< aromă)

AROMAT¹ s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum)

AROMAT² ~te n. Substanță cu miros puternic, plăcut; mirodenie. /<sl. aromatu, ngr. ároma, arómatos, fr. aromate

AROMAT¹ ~tă (~ți, ~te) Care are sau răspândește aromă; cu aromă; aromatic. /aromă + suf. ~at

aromat n. substanță vegetală cu miros plăcut și pătrunzător (ca balsamul, tămâia, scorțișoara), întrebuințată ca parfum, medicament și condiment.

aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj.

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aroma vb. I] – Et. nec.

aroma vt [At: DA / Pzi: ~mez / E: gr ἀρωμα] 1-10 Aromi (1-10).

aromată sf vz aromat¹

aromi [At: MOXA, 347/5 / V: (înv) arumi / Pzi: ~mesc / E: gr ἄρωμα] 1 vt (Înv) A afuma pe cineva cu mirodenii Vz tămâia. 2 vt (Pex) A ameți prin miros îmbătător. vt (C.i. somnul) A ațipi. 4 vt (înv; pex) A amăgi. 5 vt (Pop) A zăpăci pe cineva. 6 vi A pierde șirurile gândurilor prin adormire. 7 vi A fi cuprins de un somn lin. 8 vi A adormi puțin. 9-10 vtr (Fig) A liniști.

arumi v vz aromi

AROMA (-omez)... = AROMI...: pînă să aromez, gîndurile îmi sburară înapoi la drumul ce făcusem (ISP.).

AROMI, ‡ARUMI (-mesc) I. vb. intr. A ațipi: Miul aromea, Miul adormea, Somnul că-l fura (TEOD.). II. vb. tr. 1 A adormi, a face să doarmă: Ca și voi am amețit, Somnul că m’a aromit (R -COD.) ¶ 2 ‡A amăgi, a înșela: șarpele se apropie de aromi pre strămoașa (MX.).

‡ARUMI... 👉 AROMI....

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor, superficial; a dormita; a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aroma vb. I] – Et. nec.

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn lin, plăcut, a fi pe jumătate adormit; a ațipi, a dormita. Un zîmbet e apa, la scaldă momește. Băiatul pe verdele țărm aromește. IOSIF, T. 59. După ce-mi umbla După ce-mi vina. Soare scăpăta... Voinic aromea, Frîul că slăbea, Pe cal Adormea, Greu somn Că-l fura. TEODORESCU, P. P. 490. ◊ Fig. Aerul plin de răcoare, umbra ce le-ncoronează Dragi îmi fac ale lor țărmuri tainice jur-împrejur, Și precum copilu-adoarme cînd dulci cîntece vibrează, Sufletul meu aromește la al apelor murmur. MACEDONSKI, O. I 237. 2. Tranz. A ameți prin miros îmbătător. Rozmarine, Calofire, Cum m-ai aromit Și m-ai adormit! TEODORESCU, P. P. 412. Ici pe iarbă m-am lungit, Florile m-au aromit Și somn greu am adormit. TEODORESCU, P. P. 683. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. (Atestat în forma aroma) Te plîng, iubită maică! Te plîng, o scump părinte, Cu lacrămile-acuma durerea-mi aromez. ALEXANDRESCU, P. 24. – Variantă: (învechit) aroma, aromez, vb. I.

AROMA vb. I. v. aromi.

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor și plăcut; a ațipi; a dormita. 2. Tranz. A ameți printr-un miros îmbătător. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aroma vb. I]

A AROMI ~esc 1. tranz. A fi cuprins de un somn ușor; a ațipi. 2. intranz. 1) (ființe) A ameți cu un miros puternic. 2) fig. (ființe) A face să ajungă la o stare de liniște; a liniști; a ogoi; a potoli; a calma. /Din aromă

aromì v. (transitiv) 1. a ameți prin miros îmbătător: florile m’au aromit și somn greu am adormit POP.; 2. (intransitiv) a adormi ușor, a ațipi. [Dela aromă, mirodenie; primitiv: a afuma cu mirodenii, sens încă conservat de Mold. aromit].

aromésc v. tr. (poate înrudit cu aromă). Vest. Adorm puțin: o aromise somnu (CL. 1910,316). Fig. Seduc, înșel. V. intr. Ațipesc visînd. – La Moxa arumesc.

aromat¹ adj. m., pl. aromați; f. aromată, pl. aromate

aromat² (rar) s. n., pl. aromate

aromat² (rar) s. n., pl. aromate

aromat¹ adj. m., pl. aromați; f. aromată, pl. aromate

aromat adj. m., pl. aromați; f. sg. aromată, pl. aromate

aromat s. n., pl. aromate

aromi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromesc, 3 sg. aromește, imperf. 1 aromeam; conj. prez. 1 sg. să aromesc, 3 să aromească

aromi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromesc, imperf. 3 sg. aromea; conj. prez. 3 să aromească

aromi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromesc, imperf. 3 sg. aromea; conj. prez. 3 sg. și pl. aromească

AROMAT adj. v. înmiresmat.

AROMAT s. v. condiment.

AROMAT adj. aromatic, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, (rar) balsamic, balsamiu, binemirositor. (Flori ~.)

AROMAT s. (mai ales la pl.) condiment, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.) miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.)

AROMI vb. v. ademeni, adormi, amăgi, atrage, ațipi, dormita, ispiti, încânta, înșela, minți, momi, moțăi, păcăli, picoti, piroti, rosti, purta, seduce, tenta, trișa.

aromi vb. v. ADEMENI. ADORMI. AMĂGI. ATRAGE. AȚIPI. DORMITA. ISPITI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. MOȚĂI. PĂCĂLI. PICOTI. PIROTI. PROSTI. PURTA. SEDUCE. TENTA. TRIȘA.