16 definiții pentru condiment

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum.

condiment sn [At: V. A. URECHE, ap. TDRG / Pl: ~e / E: fr condiment, lat condimentum, -i] Substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le dau un gust sau o aromă specifică, plăcută Si: ingredient, mirodenie, (înv) lăcomie.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Substanță adăugată Ia o mîncare pentru a-i da gust. Am fost tăvălit ca o cheftea de carne de vită bătrînă prin sare, piper și alte condimente. CARAGIALE, O. VII 286.

CONDIMÉNT s.n. Substanță (picantă) care se adaugă la o mâncare pentru a o face mai gustoasă. [Pl. -te. / < lat. condimentum, cf. fr. condiment].

CONDIMÉNT s. n. ingredient care se adaugă la o mâncare pentru a o face mai gustoasă; mirodenie. (< fr. condiment, lat. condimentum)

CONDIMÉNT ~e n. Ingredient care se adaugă în cantități mici în alimente pentru a da gust plăcut și aromă; mirodenie. /<fr. condiment, lat. condimentum

condiment n. substanță ce dă gust bucatelor și deschide pofta de mâncare.

*condimént n., pl. e (lat. condimentum, d. condire, a drege bucatele. V. condit). Dres p. bucate (ca sarea, piperu, muștaru, vanilia ș. a.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

condiment s. n., pl. condimente

condimént s. n., pl. condiménte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONDIMÉNT s. aromat, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Piperul este un ~.)

CONDIMENT s. aromat, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Piperul este un ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONDIMENT. Subst. Condiment, băcănie (înv.), aromat (rar), mirodenie, mirodie (înv.), ingredient, ingrediență. Boia, piper, ardei, paprică (reg.); caperă; chimen, chimion, chimion-de-cîmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică; cimbru; cuișoare; foi de dafin; hrean; izmă; ghimber; lămîioară; leuștean; maghiran; mărar, mărăraș (dim.); muștar; nucșoară; piper; sare, sare de bucătărie, săricică (dim.); sare de lămîie, săricică; scorțișoară; șofran; tarhon, vișin-turcesc; usturoi; vanilie. Coloniale. Adj. Condimentar. Condimentat, mirodenit (rar), picant, iute, ardeiat, usturoiat, înțepător, pișcător, pișcăcios, piperat, șofrănit; sărat; aromat; vanilat. Vb. A condimenta; a da gust; a pipera; a ardeia, a iuți; a usturoia; a săra, a pune sare. A fi iute, a pișca, a ustura, a înțepa. V. acreală, alimentație, feluri de mîncare, legume și zarzavaturi, plante medicinale.

CONDIMENT, condimente, s.n. Substanță de natură minerală (sare) sau vegetală (frunze, semințe, rădăcini, fructe întregi sau măcinate) sau un preparat din acestea (oțet, ulei, esență, extract, pastă, sos etc.), sau obținută prin sinteză (aromă, esență), care, adăugată unor produse alimentare sau preparate culinare, le conferă un gust sau o aromă specifice, contribuie la conservarea acestora, precum și la stimularea apetitului și a digestiei.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cibi condimentum fames est (lat. „Foamea este condimentul mîncării”) – vezi: Hunger ist der beste Koch. LIT.

Intrare: condiment
condiment substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condiment
  • condimentul
  • condimentu‑
plural
  • condimente
  • condimentele
genitiv-dativ singular
  • condiment
  • condimentului
plural
  • condimente
  • condimentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

condiment, condimentesubstantiv neutru

  • 1. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Am fost tăvălit ca o cheftea de carne de vită bătrînă prin sare, piper și alte condimente. CARAGIALE, O. VII 286. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.