14 definiții pentru aromat (s.n.)

AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos.Cf. fr. aromate.

AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos, (modern și) fr. aromate.

AROMÁT1, aromate, s. n. (Mai ales la pl.) Substanță vegetală răspînditoare de aromă, care se întrebuințează la parfumat, la gătit etc.; mirodenie. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni in care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99.

AROMÁT1, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.).

aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte

aromát s. n., pl. aromáte

aromát1 sn [At: CORESI, ap. MURNU, Gr. 7 / A și: (înv) aromat / V: sf / Pl: ~e / E: vsl apoмaтo, fr aromate] 1 (Rar) sn Mirodenie. 2 (Înv) sn Cuișoare.

AROMÁT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspânditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma].

AROMÁT1 s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum)

AROMÁT2 ~te n. Substanță cu miros puternic, plăcut; mirodenie. /<sl. aromatu, ngr. ároma, arómatos, fr. aromate

aromat n. substanță vegetală cu miros plăcut și pătrunzător (ca balsamul, tămâia, scorțișoara), întrebuințată ca parfum, medicament și condiment.

aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AROMÁT s. (mai ales la pl.) condiment, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.) miroáse (pl.), miródie, mirositúră, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.)

Intrare: aromat (s.n.)
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aromat aromatul
plural aromate aromatele
genitiv-dativ singular aromat aromatului
plural aromate aromatelor
vocativ singular
plural