araba sf vz haraba

ARABA... = HARABA...

arabá, V. haraba.

ARAB, -Ă, arabi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține țărilor arabe sau arabilor (1), privitor la țările arabe ori la arabi; arabic, arăbesc. * Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

arab, ~ă [At: NECULCE, ap. LET. II, 396 / V: (înv) ~av / Pl: ~i, ~e / E: fr arabe, lat arabus] 1-2 smf, a (Persoană) care este din Orientul Apropiat sau nordul Africii Si: maur, sarazin, (îvp) arap (1-2), harap. 3 smp Populație originară din Orientul Apropiat și nordul Africii Si: maur, sarazin, (îvp) arap (3), harap. 4-7 a Care aparține (sau este specific) arabilor sau Arabiei Si: arabic, arăbesc, (îvp) arap, arăpesc. 8-9 a Referitor la arabi (1) sau Arabia. 10 a Produs de arabi (1). 11 a (Îs) Cal ~ Cal de rasă pentru călărie originar din Arabia. 12-13 sf, a (Șîs) Limbă ~ă (Limbă) vorbită de arabi (1) Si: (înv) arăbească (7-8), (Îvp) arapă. 14-15 sn Cuvânt sau expresie (neasimilată încă) împrumutată din arabă (12) Si: (Îvp) arap. 16 a (Îs) Cifră ~ă Cifră care aparține celui mai utilizat sistem zecimal de numerație, inventat de arabi (3).

arav, ~ă smf, a vz arab

haraba sf [At: I. IONESCU, C. 122/5 / V: ar~ / Pl: ~bale / E: tc araba] (Reg; înv) 1 Căruță mare folosită la transportul de mărfuri și de oameni. 2 Cantitate de mărfuri care intră într-o căruță mare.

*ARAB I. adj. 🌍 Din Arabia, al Arabilor: literatură ~ă; alfabetul ~ (👉 TABELA IV); cifre ~e, cifrele 1, 2, 3, etc., spre deosebire de cifrele romane (I, II, III, etc.); cal ~ (🖼 166); gumă ~ă 👉 GUMĂ. II. ARAB sm., ARABĂ (pl. -abe) sf. Locuitor din Arabia (🖼 167) [fr.].

ARAB, -Ă, arabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține arabilor (1) sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

ARAB¹, -Ă, arabi, -e, adj. Care ține de Arabia sau aparține locuitorilor ei; din Arabia; maur, arăbesc. Limba arabă. ◊ El se avîntă pe calul său arab Și drumul, ca săgeții, îi dă peste pustie. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Spre deosebire de cifre romane) Cifre arabe = cifrele 1, 2, 3, 4, 5 etc. (împrumutate de la arabi).

ARAB², -Ă, arabi, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Arabiei (populație răspîndită și în alte țări din vestul Asiei, în Africa de nord etc.); maur. Arabii toți răsar din cort Să-mi vadă roibul cînd îl port Și-l joc în frîu și-l las în trap! COȘBUC, P. I 109.

HARABA, harabale, s. f. (Mai ales în Mold.) Căruță mare de transport. La deal urca o haraba plină de saci, trasă de un căluț răblăgit. CAMILAR, N. I 113. Meșter neîntrecut... cînd i se aduceau cupelele, trăsurile și harabalele vechi cu o roată smintită, cu un arc plesnit, cu învelișul rupt, cu hulubele rupte. PAS, L. I 71. În sfîrșit, nu trece mult la mijloc și numai iaca li se aduc 12 harabale cu pîne. CREANGĂ, P. 260. ♦ Cantitatea care intră într-o căruță ca cea descrisă mai sus. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210.

ARAB, -Ă, arabi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Arabiei sau populației ei, privitor la Arabia sau la populația ei; din Arabia. Cal arab. Cifre arabe. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Arabiei (populație răspîndită și în alte țări din vestul Asiei, în Africa de Nord etc.); maur. – Fr. arabe (lat. lit. arabus).

ARAB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii. II. adj. care aparține arabilor; arabic (1). ♦ arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal. ◊ (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)

HISPANO-ARAB, -Ă adj. (despre arta musulmană) din timpul dominației califilor la Cordoba și în vestul mediteranean; hispano-moresc. (< fr. hispano-arabe)

ARAB¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține țărilor semitice din Orientul Apropiat și din Africa de Nord sau populației acestora. /<fr. arabe, lat. arabus

ARAB² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din Africa de Nord sau este originară din aceste țări. /<fr. Arabe, lat. arabus

ARABĂ f. mai ales art. Limba arabilor. /<fr. arabe, lat. arabus

HARABA ~le f. înv. 1) Căruță mare cu loitre lungi și înalte, destinată transportului de încărcături voluminoase (grâne cosite, fân, paie etc.). 2) Cantitate de încărcături cât încape într-o astfel de căruță. /<turc. araba

arab a. privitor la Arabi: limba arabă; cifre arabe, cele 10 semne de numerațiune cari sunt în realitate de origină indiană.

harabà f. Mold. 1. car mare de transport cu lavițe înăuntru (ținând locul diligențelor de mai târziu): ne-a asurzit în harabaua cea jidovească dela Roman AL.; 2. car mare pentru căratul făinei dela moară: dimerlia scutura, harabale ’ncărca și la moară le ducea POP.; 3. car mare în genere: îi se aduc douăsprezece harabale cu pâne CR. [Turc. ARABA].

*aráb, -ă s. Locuitor din Arabia. Adj. Arăbesc, arabic. V. harap.

harabá f. (turc. ῾araba, cumanic araba, bg. sîrb. araba, rus. arbá, rut. harbá. La noĭ acest cuvînt vine dintr’o formă tătărească). Mold. Munt. Un fel de căruță mare cu lavițe de dus călătorĭ (înlocuită pe urmă de diligență). Mare car de dus cereale, făină ș. a. Fig. Iron. Căruță saŭ trăsură greoaĭe. V. hărăbaĭe, hardughie, odobaĭe.

arab adj. m., s. m., pl. arabi; adj. f. arabă, pl. arabe

arabă (limbă) s. f., g.-d. art. arabei

haraba (reg.) s. f., art. harabaua, g.-d. art. harabalei; pl. harabale

!arab adj. m., s. m., pl. arabi; adj. f. arabă, pl. arabe

arabă (limbă) s. f., g.-d. art. arabei

haraba (reg.) s. f., art. harabaua, g.-d. art. harabalei; pl. harabale, art. harabalele

arab s. m., adj. m., pl. arabi; f. sg. arabă, g.-d. art. arabei, pl. arabe

arabă (limba) s. f., g.-d. art. arabei

haraba s. f., art. harabaua, g.-d. art. harabalei; pl. harabale

haraba

haraba, -bale.

ARAB adj., s. 1. adj. arabic, arăbesc, (pop.) arăpesc. (Popoarele ~.) 2. s. (pop.) arap. (~ii din Africa tropicală.) 3. adj., s. (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin.

HARABA s. (Mold.) șarabană. (~ cu doi cai.)

ARAB adj., s. 1. adj. arabic, arăbesc, (pop.) arăpesc. (Popoarele ~.) 2. s. (pop.) arap. (~ din Africa tropicală.) 3. adj., s. (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin.

HARABA s. (Mold.) șarabană. (~ cu doi cai.)

haraba (harabale), s. f. – Car, căruță mare. Tc. araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. arabá, rus. arbá. – Der. harabagiu, s. m. (căruțaș), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru căruțași); harabagilîc, s. n. (înv., consum, impozit municipal pe căruțel care intră), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (cărăușie); hărăbaie, s. f. (casă mare, clădire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.

ARABĂ s. f. (cf. fr. arabe, lat. arabus): limbă din familia semitohamitică, ramura semitică, cu peste 60 de milioane de vorbitori, folosită în Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Maroc, Tanger, Ifni, Sahara spaniolă și Sudan. A. a înlocuit progresiv limbile berbere, vorbite de populațiile din nordul Africii, și limba latină care se folosea ca limbă oficială și literară, impunându-se ca limbă de mare circulație în secolul al XVII-lea. Dispune de multe dialecte, care se deosebesc între ele fonetic, lexical și gramatical. Toate diferă de limba literară arabă, care continuă araba clasică din care păstrează structura sintetică, în opoziție cu limba arabă vorbită care a evoluat spre o structură analitică. În masa vocabularului arab au pătruns; multe cuvinte străine, mai ales berbere și franceze, care s-au adaptat structurii fonetice și morfologice a limbii arabe, fiind supuse regulilor de alternanță fonetică. A. folosește sistemul de scriere alfabetică literată (care notează fonemele).

ARÁB, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în țările din Orientul Apropiat și în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria și cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ții Pirinei pînă la hotarele Indiei, influențînd modul de viață, cultura, arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate. După primul și mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparținînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține arabilor sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene și iraniene la care s-au adăugat influențele tradiției locale. Principale construcții (moschei, palate, mausolee, fortărețe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric și floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura și caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numerație cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia și în unele țări africane. ♦ (Despre cai) Care aparține unei rase pentru călărie și tracțiune ușoară, originară din Pen. Arabia.

FILIP ARABUL (Marcus Iulius Philippus), împărat roman (244-249). Fiul unui șeic arab. Înfrânt și ucis de Decius, care fusese proclamat împărat de legiunile de la Dunărea de Jos.

LEGIUNEA ARABĂ, organizație militară arabă creată, în 1921, din inițiativa Marii Britanii, pentru a apăra emiratul Transiordaniei. Din 1939 până în 1956, a fost condusă de Sir J.B. Glubb (Glubb pașa), care a intervenit în primul război israeliano-arab (1948-1949). Regele Hussein l-a înlăturat și expulzat pe Glubb pașa și a transformat L.A. într-un corp militar, care a constituit baza armatei regale iordaniene.

LIGA ARABĂ v. Liga Statelor Arabe.

LIGA ȚĂRILOR ARABE, organizație guvernamentală regională creată la 22 mart. 1945, cu sediul la Tunis, cu scopul cooperării în probleme economice, financiare, culturale, juridice, sociale și al coordonării activității pe plan extern, pentru apărarea independenței și suveranității statelor membre. Membri fondatori: Arabia Saudită, Egipt (suspendat în 1979 și reintegrat în 1989), Iraq, Liban, Siria, Transiordania (Azi Iordania) și Yemen (azi Rep. Yemen); au aderat ulterior: Libia (1953), Sudan (1956), Maroc și Tunisia (1958), Kuwait (1961), Algeria (1962) Yemenul de Sud (1967, azi Rep. Yemen), Bahrain, Oman, Quatar (1971), Emiratele Arabe Unite (1972), Mauritania (1973), Somalia (1974), Organizația pentru Eliberarea Palestinei (1976) și Djibouti (1977). Principalele organe sunt Consiliul, Secretariatul General, Consiliul Economic, Consiliul Unității Economice Arabe, comitetele permanente, agențiile și organizațiile specializate în diferite domenii.

ORGANIZAȚIA STATELOR ARABE EXPORTATOARE DE PETROL (O.S.A.E.P.; în engl.: Organization of Arab Petroleum Exporting Countries – O.A.P.E.C.), organizație regională, cu sediul la Kuwait, creată în 1968, în scopul protejării intereselor țărilor membre și stabilirii căilor și mijloacelor pentru dezvoltarea cooperării lor în domeniul petrolului. Are 10 state membre: Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iraq, Kuwait, Libia, Qatar, Siria.

REPUBLICA ARABĂ UNITĂ (R.A.U.), stat fondat în 1958 prin unirea Egiptului cu Siria. În 1961 Sira s-a retras din uniune, Egiptul păstrând denumirea până în 1971. Între 1958 și 1961, la R.A.U. a aderat și Yemen.