MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

maur², ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 70 / Pl: ~i, ~e / E: ger Maure, fr Maure] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația așezată în Antichitate în nord-vestul Africii. 3-4 smf, a (Persoană) care făcea parte parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 5 smp Populație care locuia în Evul Mediu în nord-vestul Africii și într-o o parte a Spaniei. 6 a Care aparține maurilor² (5). 7 Privitor la mauri² (5). 8 a Care provine de la mauri² (5).

MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația băștinașă care locuia în antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor, privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

MAUR², -Ă, mauri, -e, adj. De maur¹, al maurilor, caracteristic maurilor. O vastă construcție, ale cărei ziduri lungi se întîlnesc în patru unghiuri drepte, asemeni cetăților maure. BOGZA, C. O. 214. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. EMINESCU, O. I 44. – Pronunțat: ma-ur.

MAUR, -Ă I. s. m. (pl.) nume dat în antichitate de romani populației băștinașe din nord-vestul Africii (berberi), în evul mediu cuceritorilor arabi ai Spaniei. II. adj. 1. din vechea Mauritanie. 2. care aparține maurilor; mauresc, moresc. ♦ stil ~ = stil arhitectonic caracteristic populației maure. (< germ., fr. Maure, lat. Maurus)

maur a. ce ține de Mauri: sus în frunte-i turnul maur EM.

*máur, -ă s. și adj. Locuitor indigen din Mauritania (nordu Africiĭ). Adj. Mauresc: stil maur. – Se confundă une-orĭ cu Arab.

maur adj. m., s. m., pl. mauri; adj. f., s. f. maură (desp. ma-u-), pl. maure

maur adj. m., s. m., pl. mauri; adj. f., s. f. maură (ma-u-), pl. maure

maur s. m., adj. m., pl. mauri; f. sg. maură, g.-d. art. maurei, pl. maure

HRABAN MAURUL v. Rabanus Maurus.

LUDOVIC MAURUL v. Sforza, Lodovico.

RABAN MAUR v. Rabanus.

MAUR adj. (înv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)

MAUR adj. (înv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)