ARAB, -Ă, arabi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține țărilor arabe sau arabilor (1), privitor la țările arabe ori la arabi; arabic, arăbesc. * Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

arab, ~ă [At: NECULCE, ap. LET. II, 396 / V: (înv) ~av / Pl: ~i, ~e / E: fr arabe, lat arabus] 1-2 smf, a (Persoană) care este din Orientul Apropiat sau nordul Africii Si: maur, sarazin, (îvp) arap (1-2), harap. 3 smp Populație originară din Orientul Apropiat și nordul Africii Si: maur, sarazin, (îvp) arap (3), harap. 4-7 a Care aparține (sau este specific) arabilor sau Arabiei Si: arabic, arăbesc, (îvp) arap, arăpesc. 8-9 a Referitor la arabi (1) sau Arabia. 10 a Produs de arabi (1). 11 a (Îs) Cal ~ Cal de rasă pentru călărie originar din Arabia. 12-13 sf, a (Șîs) Limbă ~ă (Limbă) vorbită de arabi (1) Si: (înv) arăbească (7-8), (Îvp) arapă. 14-15 sn Cuvânt sau expresie (neasimilată încă) împrumutată din arabă (12) Si: (Îvp) arap. 16 a (Îs) Cifră ~ă Cifră care aparține celui mai utilizat sistem zecimal de numerație, inventat de arabi (3).

*ARAB I. adj. 🌍 Din Arabia, al Arabilor: literatură ~ă; alfabetul ~ (👉 TABELA IV); cifre ~e, cifrele 1, 2, 3, etc., spre deosebire de cifrele romane (I, II, III, etc.); cal ~ (🖼 166); gumă ~ă 👉 GUMĂ. II. ARAB sm., ARABĂ (pl. -abe) sf. Locuitor din Arabia (🖼 167) [fr.].

ARAB, -Ă, arabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține arabilor (1) sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

ARAB², -Ă, arabi, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Arabiei (populație răspîndită și în alte țări din vestul Asiei, în Africa de nord etc.); maur. Arabii toți răsar din cort Să-mi vadă roibul cînd îl port Și-l joc în frîu și-l las în trap! COȘBUC, P. I 109.

ARAB, -Ă, arabi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Arabiei sau populației ei, privitor la Arabia sau la populația ei; din Arabia. Cal arab. Cifre arabe. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Arabiei (populație răspîndită și în alte țări din vestul Asiei, în Africa de Nord etc.); maur. – Fr. arabe (lat. lit. arabus).

ARAB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii. II. adj. care aparține arabilor; arabic (1). ♦ arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal. ◊ (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)

ARAB² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din Africa de Nord sau este originară din aceste țări. /<fr. Arabe, lat. arabus

*aráb, -ă s. Locuitor din Arabia. Adj. Arăbesc, arabic. V. harap.

Arabi m. pl. popor semitic care, după ce a îmbrățișat islamul, cuceri repede Egiptul, Siria, Berberia, Sicilia și Spania. Arabii cultivară literele și științele, devenind națiunea cea mai civilizată a evului-mediu. De atunci ei au decăzut, reluând vieața nomadă și trăind în triburi. Civilizațiunea le datorește algebra, cifrele zise arabice, jocul de șah, almanahul, introducerea dudului, bumbacului, șofranului, zahărului, etc.

arab adj. m., s. m., pl. arabi; adj. f. arabă, pl. arabe

!arab adj. m., s. m., pl. arabi; adj. f. arabă, pl. arabe

arab s. m., adj. m., pl. arabi; f. sg. arabă, g.-d. art. arabei, pl. arabe

ARAB adj., s. 1. adj. arabic, arăbesc, (pop.) arăpesc. (Popoarele ~.) 2. s. (pop.) arap. (~ii din Africa tropicală.) 3. adj., s. (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin.

ARAB adj., s. 1. adj. arabic, arăbesc, (pop.) arăpesc. (Popoarele ~.) 2. s. (pop.) arap. (~ din Africa tropicală.) 3. adj., s. (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin.

ARÁB, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în țările din Orientul Apropiat și în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria și cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ții Pirinei pînă la hotarele Indiei, influențînd modul de viață, cultura, arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate. După primul și mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparținînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține arabilor sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene și iraniene la care s-au adăugat influențele tradiției locale. Principale construcții (moschei, palate, mausolee, fortărețe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric și floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura și caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numerație cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia și în unele țări africane. ♦ (Despre cai) Care aparține unei rase pentru călărie și tracțiune ușoară, originară din Pen. Arabia.

A înălbi un arab! – Expresie moștenită de la filozoful grec Zenon, întemeietorul școlii stoice. Deoarece nu ne-a rămas nimic scris de la el, tot ce s-a aflat (deci și expresia de mai sus) ne-a parvenit indirect prin Cicero și Plutarh, care în lucrările lor pomenesc în repetate rînduri despre Zenon. „A înălbi un arab” înseamnă a încerca un lucru cu neputință de realizat. Ca și schimbarea culorii unui negru. FIL.