haraba (harabale), s. f. – Car, căruță mare. Tc. araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. arabá, rus. arbá. – Der. harabagiu, s. m. (căruțaș), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru căruțași); harabagilîc, s. n. (înv., consum, impozit municipal pe căruțel care intră), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (cărăușie); hărăbaie, s. f. (casă mare, clădire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.