APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune; apus, asfințit. Painjenișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un ceri rumenit de apunerea soarelui. EMINESCU, N. 48.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune; apus, asfințit.

apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri

apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri

apúnere sf [At: P. MAIOR, IST. 79/7 / Pl: -ri / E: apune] 1 (D. astre, în special despre soare) Asfințit¹. 2 (Îvr; fig) Defăimare.

APÚNERE s. v. apus, asfințire, asfințit.

Apunere ≠ răsărire

apunere f. 1. trecerea sub orizont (a stelelor); 2. fig. disparițiune.

apúnere f. Acțiunea de a apune (o dată, nu obișnuit).

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. (Despre soare, lună, stele, în opoziție cu r ă s ă r i) 1. A înclina spre apus, a dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, 0. A. 426. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune. EMINESCU, O. I 148. Cine are dor pe lume Știe luna cînd apune. ȘEZ. III 60. 2. Fig. A fi în declin, a decădea; a dispărea, a pieri; (despre oameni) a muri. De voi apune, Una doar mă rog: Fulger să-ncunune Creștetu-mi cu foc. BENIUC, V. 58. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a i se termina epoca de glorie, a decădea; a pieri.

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea. 2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere.

apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús

soáre-apúne (pop.) s. m.

apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. și pl. apúnă; ger. apunând; part. apús

soáre-apúne s. m. invar.

apúne vi [At: (a. 1669), ap. GCR I, 184/30 / Pzi: a'pun / E: ml appone, -ere] 1 (D. aștri) A dispărea sub orizont Si: a asfinți, (pop) a scăpăta. 2 (Îc) Soare- Vest. 3 (Îae) Occident. 4 (Fam; îe) A-i – steaua A decădea. 5 (Înv; îae) A muri. 6 (Înv; d. ochi) A orbi. 7 (Fig) A pieri. 8 (Fig; pex) A-și pierde strălucirea, faima etc.