3 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune.

apunere sf [At: P. MAIOR, IST. 79/7 / Pl: ~ri / E: apune] 1 (D. astre, în special despre soare) Asfințit1. 2 (Îvr; fig) Defăimare.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune; apus, asfințit. Painjenișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un ceri rumenit de apunerea soarelui. EMINESCU, N. 48.

APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune; apus, asfințit.

apunere f. 1. trecerea sub orizont (a stelelor); 2. fig. disparițiune.

apúnere f. Acțiunea de a apune (o dată, nu obișnuit).

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

apúne vi [At: (a. 1669), ap. GCR I, 184/30 / Pzi: apún / E: ml appone, -ere] 1 (D. aștri) A dispărea sub orizont Si: a asfinți, (pop) a scăpăta. 2 (Îc) Soare- Vest. 3 (Îae) Occident. 4 (Fam; îe) A-i – steaua A decădea. 5 (Înv; îae) A muri. 6 (Înv; d. ochi) A orbi. 7 (Fig) A pieri. 8 (Fig; pex) A-și pierde strălucirea, faima etc.

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. (Despre soare, lună, stele, în opoziție cu răsări) 1. A înclina spre apus, a dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, 0. A. 426. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune. EMINESCU, O. I 148. Cine are dor pe lume Știe luna cînd apune. ȘEZ. III 60. 2. Fig. A fi în declin, a decădea; a dispărea, a pieri; (despre oameni) a muri. De voi apune, Una doar mă rog: Fulger să-ncunune Creștetu-mi cu foc. BENIUC, V. 58. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a i se termina epoca de glorie, a decădea; a pieri.

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Astrul central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învîrtesc pămîntul și celelalte planete ale sistemului; (lumina lui dă lumina zilei pe pămînt, iar căldura lui întreține viața). Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele îdupă deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ (Personificat) A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. ◊ Fig. Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. ◊ Expr. Sub (sau pe sub) soare = pe pămînt, în lume. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. Soare cu dinți, se spune despre soarele care strălucește într-o zi friguroasă, fără a putea încălzi. Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi) v. cruce (I 6). Rupt din soare = foarte frumos, de o deosebită frumusețe. Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. La soare te puteai uita, dar la dînsa (sau la dînsul) ba, expresie folosită mai ales în basme, spre a arăta că cineva sau ceva e de o frumusețe fără seamăn. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, cu multă plăcere. Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. A căuta (sau a găsi) pete-n soare v. pată. A sta cu burta la soare v. burtă. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. A dori cîte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. A vorbi (sau a spune) cîte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. ◊ Compuse: (popular) soare-răsare = (în opoziție cu soare-apune) răsărit, est, orient. Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134. Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33. Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39; soare-apune (sau soare-scapătă) = (în opoziție cu soare-răsare) apus, vest, occident; p. ext. vremea cînd apune soarele. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54; soare-sec = insolație; floarea-soarelui v. floare (I 3); sora-soarelui = floarea-soarelui. ♦ Lumina (și căldura) care vine de la soare. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. ◊ Loc. adv. Cu soare = cît mai e lumină; ziua. Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 2. Nume dat tuturor aștrilor care au lumină proprie. Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. 3. Fig. Fericire, bucurie, bunăstare. Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28.

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea. 2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere.

A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a coborî; a scăpăta. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a decădea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viața; a muri; a deceda; a răposa; a se sfârși. /<lat. apponere

apune v. 1. a trece sub orizont (de soare); 2. fig. a scădea, a dispare treptat: ca un astru el apune EM. și anii mei tineri apun în mormânt BOL. [Lat. APPONERE, a pune jos (acest sens și în macedo-română), specializat la apunerea sau disparițiunea astrelor].

soare-apune n. apus: a cutreera țara dela soare-răsare la soare-apune.

soare-scapătă n. soare apune: apucând spre soare-scapătă ISP.

apún, apús, a apúne v. intr. (lat. appónere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appôr. V. pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cîte gloriĭ apuse!

soáre-apúne n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

soáre-scápătă n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apunere s. f., g.-d. art. apunerii; pl. apuneri

apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri

!soare-apune (pop.) s. n., g.-d. art. lui soare-apune

apune (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apune, perf. s. 3 sg. apuse, 3 pl. apuseră; conj. prez. 3 să apună; ger. apunând; part. apus

apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. și pl. apúnă; ger. apunând; part. apús

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APÚNERE s. v. apus, asfințire, asfințit.

apunere s. v. APUS. ASFINȚIRE. ASFINȚIT.

APÚNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.)

SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest.

APUNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~.)

soare-apune s. v. APUS. ASFINȚIT. VEST.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

apúne (apún, apús), vb.1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381).

Intrare: apunere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apunere
  • apunerea
plural
  • apuneri
  • apunerile
genitiv-dativ singular
  • apuneri
  • apunerii
plural
  • apuneri
  • apunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: apune
verb (V636)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apune
  • apunere
  • apus
  • apusu‑
  • apunând
  • apuind
  • apunându‑
  • apuindu‑
singular plural
  • apune
  • apuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • apun
  • apui
(să)
  • apun
  • apui
  • apuneam
  • apusei
  • apusesem
a II-a (tu)
  • apui
(să)
  • apui
  • apuneai
  • apuseși
  • apuseseși
a III-a (el, ea)
  • apune
(să)
  • apu
  • apuie
  • apunea
  • apuse
  • apusese
plural I (noi)
  • apunem
(să)
  • apunem
  • apuneam
  • apuserăm
  • apuseserăm
  • apusesem
a II-a (voi)
  • apuneți
(să)
  • apuneți
  • apuneați
  • apuserăți
  • apuseserăți
  • apuseseți
a III-a (ei, ele)
  • apun
(să)
  • apu
  • apuie
  • apuneau
  • apuseră
  • apuseseră
Intrare: soare-apune
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-apune
  • soare-apune
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-apune
  • soare-apune
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-scapătă
  • soare-scapătă
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-scapătă
  • soare-scapătă
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

apunere, apunerisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi apune DEX '98 DEX '09

apune, apunverb

  • 1. (Despre aștri) A dispărea sub orizont. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, 0. A. 426. DLRLC
    • format_quote Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
    • format_quote Cine are dor pe lume Știe luna cînd apune. ȘEZ. III 60. DLRLC
    • 1.1. figurat A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 1.1.1. Despre oameni: muri. DLRLC
        sinonime: muri
        • format_quote De voi apune, Una doar mă rog: Fulger să-ncunune Creștetu-mi cu foc. BENIUC, V. 58. DLRLC
        • format_quote Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. DLRLC
      • chat_bubble familiar A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: decădea
etimologie:

soare-apunesubstantiv masculin

  • 1. Apus, occident, vest. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. DLRLC
    • format_quote Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. DLRLC
    • format_quote Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. DLRLC
    • 1.1. Vremea când apune Soarele. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic