ambiant, ~ă a [At: DA / Pl: ~nți, ~e / E: fr ambiant] 1 Înconjurător. 2 (Îs) Atmosferă ~ă Atmosfera în care trăim.

ambianță sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr ambiance] Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau se află ceva Si: climat.

*AMBIANT adj. Care înconjoară, înconjurător: fluid ~; mediu ~; 📻 aer ~, aerul care împresoară un corp, cu care acesta este în atingere peste tot sau mai pe toată suprafața sa [fr.].

*AMBIANȚĂ sf. Ceea ce înconjoară, ce constitue un mediu material, intelectual sau moral [fr.].

AMBIANT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în. jur, în apropiere; înconjurător. Mediu ambiant. Atmosferă ambiantă. – Pronunțat: -bi-ant.

AMBIANȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material și social care înconjură pe cineva sau ceva, atmosferă în care trăiește cineva sau ceva. Ambianță culturală. ◊ Beethoven a trăit în ambianța ideilor generoase și marșurilor avîntate ale revoluției de la 1789 și... el însuși a fost un înflăcărat militant pentru triumful ideilor republicane. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 381, 4/2. – Pronunțat: -bi-an-.

AMBIANT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere; înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Fr. ambiant.

AMBIANȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material și social care înconjură pe cineva sau ceva. [Pr.: -bi-an-] – Fr. ambiance.

AMBIANT, -Ă adj. Înconjurător, din apropiere, vecin, din jur. [Pron. -bi-ant. / < fr. ambiant, cf. lat. ambire – a înconjura].

AMBIANȚĂ s.f. Mediu, societate în mijlocul căreia se află cineva sau ceva. [< fr. ambiance].

AMBIANT, -Ă adj. (despre mediu, atmosferă) înconjurător. (< fr. ambiant, lat. ambiens)

AMBIANȚĂ s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care trăiește cineva. (< fr. ambiance)

AMBIANT ~tă (~ți, ~te) Care se află în jur; din apropiere; înconjurător. [Sil. -bi-ant] /<fr. ambiant

AMBIANȚĂ ~e f. Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturală. [G.-D. ambianței; Sil. -bi-an-] /<fr. ambiance

ambiant a. care înconjoară: mediu ambiant.

ambiant (desp. -bi-ant) adj. m., pl. ambianți; f. ambiantă, pl. ambiante

ambianță (desp. -bi-an-) s. f., g.-d. art. ambianței; pl. ambianțe

ambiant (-bi-ant) adj. m., pl. ambianți; f. ambiantă, pl. ambiante

ambianță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambianței; pl. ambianțe

ambiant adj. m. (sil. -bi-ant), pl. ambianți; f. sg. ambiantă, pl. ambiante

ambianță s. f. (sil. bi-an-), g.-d. art. ambianței; pl. ambianțe

ambiant.

ambianță, -țe.

AMBIANȚĂ AERONAUTICĂ mediul aerian și factorii săi care se manifestă în timpul zborului.

AMBIANT adj. înconjurător, (livr.) ambiental. (Mediul ~.)

AMBIANȚĂ s. v. mediu.

AMBIANT adj. înconjurător. (Mediul ~.)

AMBIANȚĂ s. anturaj, cadru, cerc, mediu, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (Trăiește într-o ~ nesănătoasă.)