ÎNCONJURĂTOR, -OARE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

înconjurător, ~oare [At: NEGRUZZI, S. I, 99 / V: (reg) ~cun~ / Pl: ~i, ~oare / E: înconjura + -(ă)tor] 1 a Care se află de jur-împrejur. 2 a (Îrg) Care ocolește. 3 a (Îrg) Care împrejmuiește. 4 smf (Îrg) Persoană care se află în apropierea cuiva. 5 sm (Înv) Dușman care asediază o cetate.

ÎNCONJURĂTOR, -OARE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur împrejur, care înconjură. – Înconjura + suf. -ător.

ÎNCONJURĂTOR, -OARE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur împrejur, care înconjoară. Mediu înconjurător.

ÎNCONJURĂTOR ~oare (~ori, ~oare) Care înconjoară; dispus de jur împrejur; împrejmuitor. /a înconjura + suf. ~ător

încunjurător, ~oare smf, a vz înconjurător

înconjurător adj. m., pl. înconjurători; f. sg. și pl. înconjurătoare

înconjurător adj. m., pl. înconjurători; f. sg. și pl. înconjurătoare

înconjurător adj. m., pl. înconjurători; f. sg. și pl. înconjurătoare

OCROTIREA NATURII ȘI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, revistă științifică editată de Academia Română începând cu 1955 (până în 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important în impulsionarea activității protecționiste din România și în promovarea conceptelor și normelor organismelor internaționale implicate în ocrotirea naturii și a mediului.

ÎNCONJURĂTOR adj. 1. v. ocolit. 2. v. împrejmuitor. 3. v. ambiant.

ÎNCONJURĂTOR adj. 1. ocolit, ocolitor. (Un drum ~.) 2. împrejmuitor, (rar) țărmuitor. (Un gard ~.) 3. ambiant. (Mediul ~.)