2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

altoire sf [At: (a. 1804) BV II, 450 / V: altui~, (Trs) oltoi~, oltui~, (Mol) ultui~, ultoi~, hultui~ / Pl: ~ri / E: altoi] 1 (Hor) Introducere a vlăstarului unei plante într-o altă plantă, de specie inferioară, pentru ca aceasta să aibă calitățile celei dintâi Si: altoit1 (1). 2 Transformare prin altoire (1) Si: altoit1 (2). 3 (Fig) Sădire, în sufletul cuiva, a unei anumite însușiri. 4 (Reg) Vaccinare. 5 (Fam) Lovire zdravănă a cuiva. Si: altoit1 (4). 6 Bătaie zdravănă dată cuiva Si: altoit1 (6).

ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2.

ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2.

ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2.

altoire f. 1. fapta de a altoi; 2. operațiune prin care se sădește un altoiu.

altoíre f. Acțiunea de a altoi.

altoi2 vtr [At: PRAV. MOLD. 12/2 / V: ~tui2, (Trs) oltui, (Mol) ultoi, ultui, holtui, hultui / Pzi: ~esc / E: mg oltani] 1 A introduce vlăstarul unei plante într-o altă plantă, de obicei de o specie inferioară, pentru ca aceasta să producă floarea și rodul celei dintâi. 2 A transforma prin altoire (1). 3 (Fig) A sădi, în sufletul cuiva, o anumită însușire. 4 (Reg) A vaccina. 5 (Fam) A da o lovitură zdravănă cuiva. 6-7 (Pex) A bate (zdravăn) pe cineva.

ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.

ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.

HULTUÍ vb. IV v. altoi2.

HULTUÍ vb. IV V. altoi2.

ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la portaltoi sau la planta altoită) A introduce o rămurică (anume aleasă) a unei plante în țesutul alteia, stabilind în modul acesta un contact între țesuturile lor generatoare, cu scopul de a da plantei altoite însușirile (mai valoroase) ale altoiului. V. grefa. Am altoit un măr cu un gutui. Am altoit un cais pe un prun.Fig. (Cu privire la o însușire) Povestitorul a știut, cu tainic meșteșug, s-o altoiască adînc [mîndria] și în jalea și în veselia ostașului romîn. ODOBESCU, S. II 530. 2. (Familiar) A da cuiva o lovitură; a plesni, a bate. Răsări... unul cu căciulă ponosită... – Stai, neică, să-l altoiesc și eu pe barosan, spuse, încercînd să se apropie. PAS, L. I 256. – Variantă: (Mold.) hultuí (ALECSANDRI, T. 368) vb. IV.

ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Magh. oltani.

A ALTOÍ ~iésc tranz. 1) (plante) A trata cu altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relații) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva. /<ung. oltani

altoì v. 1. a sădi un altoiu; 2. a vaccina, a împărtăși prin artă o boală molipsitoare. [Ung. OLTANI, de unde și forma moldovenească hultui].

altoĭésc v. tr. (ung. oltani). Vest. Înfig altoĭ (la pomĭ). Vaccinez. – În Trans. și ultuĭesc (Agrb. Înt. 256), în Mold. hultuĭesc. V. presădesc și alduĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri

altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri

altoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. altoiáscă

altoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiesc, conj. altoiască)

arată toate definițiile

Intrare: altoire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • altoire
  • altoirea
plural
  • altoiri
  • altoirile
genitiv-dativ singular
  • altoiri
  • altoirii
plural
  • altoiri
  • altoirilor
vocativ singular
plural
Intrare: altoi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • altoi
  • altoire
  • altoit
  • altoitu‑
  • altoind
  • altoindu‑
singular plural
  • altoiește
  • altoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • altoiesc
(să)
  • altoiesc
  • altoiam
  • altoii
  • altoisem
a II-a (tu)
  • altoiești
(să)
  • altoiești
  • altoiai
  • altoiși
  • altoiseși
a III-a (el, ea)
  • altoiește
(să)
  • altoiască
  • altoia
  • altoi
  • altoise
plural I (noi)
  • altoim
(să)
  • altoim
  • altoiam
  • altoirăm
  • altoiserăm
  • altoisem
a II-a (voi)
  • altoiți
(să)
  • altoiți
  • altoiați
  • altoirăți
  • altoiserăți
  • altoiseți
a III-a (ei, ele)
  • altoiesc
(să)
  • altoiască
  • altoiau
  • altoi
  • altoiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hultui
  • hultuire
  • hultuit
  • hultuitu‑
  • hultuind
  • hultuindu‑
singular plural
  • hultuiește
  • hultuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hultuiesc
(să)
  • hultuiesc
  • hultuiam
  • hultuii
  • hultuisem
a II-a (tu)
  • hultuiești
(să)
  • hultuiești
  • hultuiai
  • hultuiși
  • hultuiseși
a III-a (el, ea)
  • hultuiește
(să)
  • hultuiască
  • hultuia
  • hultui
  • hultuise
plural I (noi)
  • hultuim
(să)
  • hultuim
  • hultuiam
  • hultuirăm
  • hultuiserăm
  • hultuisem
a II-a (voi)
  • hultuiți
(să)
  • hultuiți
  • hultuiați
  • hultuirăți
  • hultuiserăți
  • hultuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hultuiesc
(să)
  • hultuiască
  • hultuiau
  • hultui
  • hultuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

altoire

etimologie:

altoi (vb.) hultui

  • 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: prăsădi 2 exemple
    exemple
    • Am altoit un măr cu un gutui. Am altoit un cais pe un prun.
      surse: DLRLC
    • figurat Povestitorul a știut, cu tainic meșteșug, s-o altoiască adînc [mândria] și în jalea și în veselia ostașului romîn. ODOBESCU, S. II 530.
      surse: DLRLC
  • 2. familiar A bate, a lovi, a plesni pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate lovi plesni un exemplu
    exemple
    • Răsări... unul cu căciulă ponosită... – Stai, neică, să-l altoiesc și eu pe barosan, spuse, încercînd să se apropie. PAS, L. I 256.
      surse: DLRLC

etimologie: