2 intrări

31 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIÁT1, -Ă, aliați, -te, adj. Unit sau întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune. Regimul de stat al republicii noastre, regimul democrației populare, reprezintă puterea oamenilor muncii de la orașe și sate, puterea clasei muncitoare aliate cu țărănimea muncitoare, cu alte cuvinte puterea majorității covîrșitoare a populației țării îndreptate împotriva unei minorități de exploatatori și asupritori. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 692. În curînd Plevna era să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate. CARAGIALE, O. I 356. – Pronunțat: -li-at.

ALIÁT2, -Ă, aliați, -te, s. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care a intrat în alianță cu cineva. Clasa muncitoare, clasă conducătoare in stat, acordă un sprijin permanent aliatului ei, țărănimea muncitoare, ferind-o de exploatarea chiaburească, ajutînd-o să obțină recolte bogate, să-și ridice zi de zi bunăstarea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2636. – Pronunțat: -li-at.

ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. I. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune. 2. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. II. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care a intrat în alianță cu cineva. [Pr.: -li-at] – V. alia.

aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte

aliát adj. m., s. m. (sil. -li-at), pl. aliáți; f. sg. aliátă, pl. aliáte

aliát2, -ă [At: ȘINCAI, HR, II, 26/32 /P: a-li-at / Pl: ~ați, -e / V: (înv) -ánt I E: alia] 1 a (D. un stat) Care a încheiat un tratat de alianță (1). 2-3 smf a (Persoană, clasă, partid, stat etc.) care se alătură cuiva în vederea realizării unei acțiuni comune. 4-5 smf a (Pex) (Persoană) care sprijină pe cineva într-o acțiune. 6-7 smf a (Frm) (Persoană sau familie) înrudită prin căsătorie. 8 a (D. metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj (2).

aliát1 sn [At: DA / P: a-li-at / Pl: (nob) -uri / E: alia] Aliere (4).

ALIÁT s. (înv.) soț, soție.

Aliat ≠ adversar, dușman

ALIÁT, -Ă adj. 1. Unit printr-o alianță. 2. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element în vederea formării unui aliaj. // s.m. și f. Persoană, organizație, stat etc. care a intrat într-o alianță. / < alia, cf. fr. allié].

ALIÁT, -Ă I. adj. 1. unit printr-o alianță. 2. (despre metale) căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element pentru un aliaj. II. s. m. f. persoană, organizație, stat care face parte dintr-o alianță. (< alia)

ALIÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este unit printr-o alianță. State ~te. 2) (despre metale) Căruia i s-a adăugat (prin topire) un alt element. /v. a alia

aliat a. 1. înrudit prin alianță; 2. unit, confederat.

*aliát, -ă adj. (fr. allié). Rudă pin [!] alianță. Confederat. – Pe la 1820 aliant.

ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier.

ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier.

ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. (Despre popoare, state sau conducătorii lor) A încheia un tratat de alianță. Dimitrie Cantemir... se alie cu Petru a Rusiei. NEGRUZZI, S. I 277. 2. Tranz. (Metalurgie) A topi laolaltă două sau mai multe metale, sau anumite metale cu metaloide, pentru a obține un amestec cu proprietăți speciale. – Pronunțat: -li-a.

ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi, pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Fr. allier.

Intrare: aliat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aliat aliatul alia aliata
plural aliați aliații aliate aliatele
genitiv-dativ singular aliat aliatului aliate aliatei
plural aliați aliaților aliate aliatelor
vocativ singular
plural
Intrare: alia
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alia aliere aliat aliind singular plural
alia aliați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aliez (să) aliez aliam aliai aliasem
a II-a (tu) aliezi (să) aliezi aliai aliași aliaseși
a III-a (el, ea) alia (să) alieze alia alie aliase
plural I (noi) aliem (să) aliem aliam aliarăm aliaserăm, aliasem*
a II-a (voi) aliați (să) aliați aliați aliarăți aliaserăți, aliaseți*
a III-a (ei, ele) alia (să) alieze aliau alia aliaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)