ADVERSAR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

adversar, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. III, 38 / Pl: ~i, ~e / E: fr adversaire, lat adversarius] 1 Persoană care luptă împotriva alteia într-un proces. 2 Dușman. 3 Persoană care concurează cu alta Si: rival. 4 (Pol) Contracandidat. 5 Persoană care se opune unei concepții sau unei ideologii.

*ADVERSAR sm., -ARĂ (pl. -are) sf. Protivnic, cel ce stă împotrivă (într’o luptă) [fr. < lat.].

ADVERSAR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva altuia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

ADVERSAR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia, de obicei într-un proces, într-o luptă reglementară (sport, duel etc., v. rival, vrăjmaș, dușman) sau împotriva unei apucături, a unei concepții. Adversar al alcoolismului. ◊ Năzuințele democrației găseau... [în rege] un adversar de temut. COCEA, P. 28. Dacă nu impărțesc părerile cuiva, acela nu poate zice numaidecît că-i sînt adversar. CARAGIALE, O. III 270 (Glumeț) Povețe în privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui și să dea nevinovaților săi adversari un răgaz... ODOBESCU, S. III 38.

ADVERSAR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia (într-un proces, la sport etc) sau împotriva unei concepții, a unei idei. – Fr. adversaire (lat. lit. adversarius).

ADVERSAR, -Ă s.m. și f. Potrivnic, rival. [Cf. fr. adversaire, lat. adversarius].

ADVERSAR, -Ă s. m. f. 1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival. 2. (sport) partener de întrecere. (< fr. adversaire, lat. adversarius)

ADVERSAR ~i m. Persoană care aspiră în concurență cu alta în atingerea aceluiași scop; concurent; rival. /<fr. adversaire, lat. adversarius

adversar m. cel ce se opune, care se luptă împotrivă.

*adversár, -ă s. (lat. adversarius). Care ți se opune, dușman, potrivnic, antagonist.

adversar s. m., pl. adversari

adversar s. m., pl. adversari

adversar s. m., pl. adversari

adversar.

ADVERSAR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitor, râvnaci. (Și-a întrecut toți ~ii la sprint.) 2. s., adj. v. dușman.

ADVERSAR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitor, rîvnaci. (Și-a întrecut toți ~ la fugă.) 2. s., adj. dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Un ~ de temut în luptă.)

Adversar ≠ aliat, partizan, prieten, amic

a îngropa mingea-n terenul adversarului expr. (la volei) a obține un punct la capătul unui atac executat în forță.