ALĂTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: (pop. și fam.) alăturea adv.] – A³ + lature.

alături [At: DOSOFTEI, V. S. 51/1 / V: (înv) alature, alaturea, alaturia,^[1] ~ea / E: lat ad-latera] 1-2 a, av (Care este) lângă (cineva sau) ceva. 3-4 a, av (Care este) la (dreapta sau la) stânga cuiva (ori a ceva). 5-6 a, av (Care este) unul lângă altul. 7-8 a, av (Care este) unul împreună cu alții. 9 av Lângă. 10 av Împreună cu... 11 av În același timp. 12 av Asemenea. 13 av Laolaltă. 14 av (Îla) De ~ învecinat. 15 av (Îs) Rudele (sau neamurile) de ~rea Rudele de sânge. 16 av (Îe) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) ~rea cu drumul A greși în comportare, în păreri etc. 17 av (Îae) în alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 18 av (Îe) A fi ~ de cineva A fi solidar cu cineva.

ALĂTURI, ALĂTURE(A), ‡ALATURE(A) adv. 1 Lîngă cineva sau ceva, în spec. pe același rînd, în aceeași linie: șade ~; mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stînga celei bătrînești (CRG.); loc. adv.: pe ~, de ~, strecoară-te pe ~; casele de ~; rude de ~, frații, unchii, nepoții, verii, etc., spre deosebire de rudele în linie directă, cum sînt părinții, moșii, strămoșii, copiii, nepoții, strănepoții, etc. ¶ 2 Unul lîngă altul; laolaltă, împreună: oamenii cu cari am trăit ~ ¶ 3 ~ de, loc. prep., lîngă: au început să zidească ~ de casele noastre ¶ 4 ~ cu, loc. prep., în rînd cu, (pe) lîngă; față de, în comparație cu: glonțul trecu ~ cu capul tînărului (NEGR.); tu cu optzeci de mii de fălci de moșie și el un ghiorlan, și uite ce gură face ~ cu mine! (I.-GH.); în spec. cu înțeles pejorativ: a merge ~ cu adevărul sau cu dreptatea, a merge pe căi piezișe, a se abate de la adevăr, etc.: epistolele mele niciodată nu le vor putea găsi ~ cu adevărul (I.-GH.); 👉 DRUM1 [a³ + lature].

ALĂTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc.). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alăturea adv.] – A³ + lature.

ALĂTURI adv. (Și în forma alăturea) 1. (Exprimă un raport local) Lîngă cineva sau ceva, în poziție laterală (la dreapta sau la stînga) față de cineva sau de ceva. Cu toiagul lui alături, Nică-ndată se lungi Și, cu-n zîmbet, adormi. CASSIAN, în POEZ. N. 115. Alături, locul era plin de coceni și coji de dovleac copt. PREDA, Î. 149. Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Gloria te puse l-atîta înălțime, Cît n-aveai tu deasupră-ți și-alăturea pe nime! ALECSANDRI, P. III 253. ◊ Loc. adj. De alături = alăturat, învecinat. Grădina de alături e vestită pentru vișinele ei turcești. CARAGIALE, O. II 98. Avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului. CREANGĂ, P. 97. ◊ Loc. prep. Alături de... (sau cu...) = lîngă, aproape de...; paralel cu... Cel cu făclia era în frunte, iar alături de el era un ofițer. PAS, L. I 67. Alături de el dormea Levi. SAHIA, N. 106. Furca căzu alături cu ea. EMINESCU, N. 9. Glonțul trecu alăturea cu capul tînărului. NEGRUZZI, S. I ◊ Expr. (Familiar) Alături cu drumul = fără judecată, fără rațiune, aiurea. Vorbește alături cu drumul. ♦ În alt punct decît cel vizat (dar foarte aproape de acesta). A nimerit alături. 2. (Exprimă un raport modal) Unul lîngă altul (în poziție laterală); unul împreună cu altul (sau cu alții). Păstrează-mi mîna mea într-ale tale, Să stăm așa, alături, amîndoi. CAZIMIR, L. U. 86. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Doi tineri mergeau alăturea la pas. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Loc. prep. Alături de... (sau cu...) = o dată cu..., pe lîngă..., pe plan paralel cu... Alături cu această mare civilizație materială, două rele mari care mistuiau împărăția [romană] și care îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare, trebuiră a produce și în noua colonie [Dacia] relele lor, înghițind cu încetul proprietățile mici ce fiecare colon dobîndise la început și substituind robi la oameni liberi. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. Popoarele libere sînt alături de popoarele subjugate, care luptă pentru libertate, pentru suveranitatea națională, pentru pace. – Variantă: alăturea adv.

ALĂTURI adv. 1. (Local) Lîngă cineva sau ceva, la dreapta sau la stînga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) Alături cu drumul = fără judecată, fără rațiune. ♦ În alt punct decît cel vizat (dar foarte aproape de acesta). A nimerit alături. 2. (Modal) Unul lîngă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = o dată cu..., pe lîngă... ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alăturea adv.] – Din a³ + lature.

ALĂTURI adv. Lângă cineva sau ceva. A se așeza ~. ◊ A fi ~ de cineva a acorda cuiva un sprijin; a fi solidar cu cineva. ~ cu drumul fără judecată; fără chibzuință. [Sil. -turi; Var. alăturea] /a + lature

alăturĭ (vest) și alăturea (est) adv. (d. lature). Lîngă: alăturea de noĭ, cu noĭ; alăturea cu casa, de casă. Fig. Afară din: alăturea de adevăr, cu adevăru. Pe alăturea, pe lîngă: mergea pe alăturea de mine, locuĭește pe alăturea de noĭ. – Vechĭ alaturea.

alature av vz alături

alătura [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătur, -rez / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara.

alăturea av vz alături

lăturea^1[1] av vz alături

ALĂTURA (-ur, -urez) I. vb. tr. 1 A pune alături, a așeza unul lîngă altul: alăturați mesele, ca să fie loc pentru toți ¶ 2 A apropia, a aduce alături: la a mea învățătură ia aminte și la cuvintele mele alătură-ți urechea (BIBL.) ¶ 3 A adăuga, a anexa: vei alătura la petițiune și actele legalizate ¶ 4 ‡A pune față în față, a confrunta, a compara: m’am nevoit de am alăturat izvodul slovenesc lîngă cel grecesc (BIBL.). II. vb. refl. 1 A veni alături, a se așeza lîngă cineva sau ceva, a se apropia: apoi, deschizînd un cortel, se alătură de mine (ALECS.) ¶ 2 A sta alături, a fi în atingere, a se hotărnici: moșia se alăturează spre răsărit cu siliștea satului ¶ 3 ‡A se asemăna, a fi asemenea, a se potrivi: omul se alătură cu dobitoacele cele fără minte și să asămănă lor (BIBL.).

ALĂTURA, alătur, vb. I. 1. Tranz. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «de») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.

ALĂTURA, alătur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lătura vb. I] – V. alături.

A ALĂTURA alătur tranz. 1) A face să se alăture. 2) A mai pune la ceea ce este; a adăuga. 3) fig. A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a confrunta; a compara. /Din alături

A SE ALĂTURA mă alătur intranz. 1) A se așeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mișcări, al unui curent ideologic, împărtășindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături

alăturà v. 1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel; 2. a se apropia: nu poți să te alături de el.

alăturea adv. 1. lângă; pe alăturea, prin prejur; 2. fig. afară din: alături cu adevărul, alături cu dreptatea. [V. lature].

aláturea, V. alăturĭ.

alătur și -éz, a -á v. tr. (d. alăturea). Pun alăturea: a alătura o bancă de alta. Anexez: a alătura o scrisoare la alta saŭ alteĭa. Compar: a alătura un lucru cu altu. V. refl. Alăturați-vă de zid.

!alături adv.

alături/(pop., fam.) alăturea adv.

alături/alăturea adv.

alături adv.

alătura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 alătură; conj. prez. 1 sg. să alătur, 3 să alăture

alătura (a ~) vb., ind. prez. 3 alătură

alătura vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. și pl. alătură

alătur, alături 2, alătură 3.

alături, adv. – 1. Lîngă, aproape de. 2. În afara locului. – Var. alăturea. Lat. ad latera (REW 4934; DAR), cf. it. allato, v. fr. lez. Forma înv. este alăture, păstrată în var. – Der. alătura, vb. (a așeza alături); alăturaș, s. m. (înv., vecin).

A WOMAN’S FUTURE IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.

a călca pe alături expr. a comite infidelități conjugale.

a da pe-alături expr. a încălca fidelitatea conjugală.

a o lua alăturea cu drumul expr. a divaga, a nu vorbi la subiect

ALĂTURI adv. 1. (local) (pop.) acolea, colea. (E ~, chiar lângă tine.) 2. (modal) împreună, laolaltă. (Stau ~ pe marginea ferestrei.)

ALĂTURI adv. 1. (local) (pop.) acolea, colea. (E ~, chiar lîngă tine.) 2. (modal) împreună, laolaltă. (Stau ~ pe marginea ferestrei.)

ALĂTURA vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)

ALĂTURA vb. 1. a (se) anexa, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)