2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

agregáre sf [At: DA ms / Pl: ~gări / E: agrega] 1 (D. elemente) Unire (într-un tot) Si: agregație (1), alipire. 2 Fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele Si: agregație (2).

AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; alipire, unire într-un tot. Agregarea și dezagregarea moleculelor.Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare din cele trei stări sub care se poate prezenta materia. Stările de agregare sînt: starea solidă, lichidă și gazoasă.

AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; alipire. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență diferită sub care se poate prezenta materia.

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregáre s. f. (sil. -gre-), g.-d. art. agregării; pl. agregări

AGREGÁRE s.f. Faptul de a se agrega; unire a unor părți între care nu există o legătură intimă; unire într-un tot; agregație. ◊ Stare de agregare = fiecare dintre cele trei stări de consistență sub care se poate prezenta materia. [< agrega].

AGREGÁRE s. f. faptul de a se agrega; agregație. ♦ stare de ~ = fiecare dintre cele trei stări de consistență a materiei. (< agrega)

*agregáre f. Acțiunea de a agrega, de a uni, de a conglomera.

agregá vr [At: DA ms / Pzi: 3 agregă / E: agréger, lat aggregare] (D. elemente) A se uni (într-un tot) Si: a se alipi.

AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre diferite elemente) A se alipi, a se uni într-un tot. Rocile s-au agregat.Prez. ind. și: agreghează.

AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre diferite elemente) A se uni într-un tot; a se alipi. – Fr. agréger (lat. lit. aggregare).

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregá vb. (sil. -gre-), ind. prez. 3 sg. și pl. agrégă; conj. prez. 3 sg. și pl. agrége

AGREGÁ vb. (TEHN.) a se alipi, a se reuni, a se uni. (Elementele unui tot se ~.)

A (se) agrega ≠ a (se) dezagrega

AGREGÁ vb. I. refl. (Despre molecule, corpuri etc.) A se uni într-un tot; a se alipi. [P.i. agreg. / < lat. aggregare, cf. fr. agréger].

Intrare: agregare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular agregare agregarea
plural agregări agregările
genitiv-dativ singular agregări agregării
plural agregări agregărilor
vocativ singular
plural
Intrare: agrega
verb (V13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) agrega agregare agregat agregând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) agre (să) agrege agrega agregă agregase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) agre (să) agrege agregau agrega agregaseră