UNIRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni³ și rezultatul ei. ♦ Căsătorie. – V. uni³.

unire sf [At: EUSTATIEVICI, GR. RUM. 28^v/1 / Pl: ~ri / E: uni³] 1 Contopire într-un singur tot Si: (înv) obștire, (înv) linie¹. 2 Alianță în vederea unui scop comun. 3 (Pex) Acord de idei între persoane Si: (înv) uniciune (2). 4 (Olt; îe) A fi toți la o ~ A fi uniți. 5 (Olt; îe) A fi de ~ A se înțelege unul cu altul. 6 (Olt; îae) A se obișnui unul cu altul. 7 Stabilire a unei legături de căsătorie Si: (pop) însoțire. 8-9 (Îljv) Într-o ~ (sau în ~) (Care este) de comun acord Si: împreună.

UNIRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni și rezultatul ei. ♦ Căsătorie. – V. uni³.

UNIRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni și rezultatul ei. Să mai glumim... dar să mergem într-o unire. SADOVEANU, P. M. 132. Să facem sfînta unire, adecă înfrățirea dorită de strămoșii noștri. CREANGĂ, A. 162. Vino să te prinzi cu mine, Și la viață cu unire Și la moarte cu-nfrățire. ALECSANDRI, P. A. 104. Să luminăm poporul, să-l facem să simtă trebuința unirii, dacă vrem să facem o revoluție adevărat democratică. BĂLCESCU, O. I 327. ♦ Căsătorie. Maică-sa e contra unei asemenea uniri, dar copila e gata să urmeze oriunde în lume pe cel pe care îl adoră. SADOVEANU, E. 237.

unire f. 1. acțiunea de a (se) uni; 2. în special, contopirea administrativă a Principatelor Române într’un singur Stat, pus sub suveranitatea Porții și sub garanția colectivă a Puterilor europene (conform Convențiunii din Paris dela 1858).

uníre f. Acțiunea de a saŭ de a se uni. Concordie: a trăi în unire. Uniunea Moldoveĭ cu Țara Românească (1859): hora Uniriĭ.

unire s. f., g.-d. art. unirii; pl. uniri (dar: Marea Unire, Unirea Principatelor s. proprii f.)

unire s. f., g.-d. art. unirii; pl. uniri

unire s. f., g.-d. art. unirii; pl. uniri

UNIRE s. 1. v. asamblare. 2. v. îmbinare. 3. îmbinare, prindere. (~ celor două capete ale bârnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. joncțiune. 8. v. căsătorie. 9. îmbinare, împletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.) 10. v. armonie. 11. (înv.) uniciune. (O strânsă ~ exista între ei.)

UNIRE s. 1. asamblare, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare, reunire. (~ elementelor unui sistem.) 2. combinare, combinație, îmbinare, împreunare, îngemănare. (O ~ de elemente.) 3. îmbinare, prindere. (~ celor două capete ale bîrnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. reunire, unificare. (~ tuturor provinciilor.) 6. contopire, fuzionare, fuziune. (~ unor organizații.) 7. împreunare, joncțiune. (~ a două unități militare.) 8. căsătorie, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor...) 9. îmbinare, împletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.) 10. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) 11. (înv.) uniciune. (O strînsă ~ exista între ei.)

Unire ≠ dezbinare, separare

UNIRE. Subst. Unire, împreunare, îmbinare, combinare, combinație; legătură (fig.), conexiune, conexitate, joncțiune, sudură (fig.); contopire, fuziune, fuzionare; alăturare, alipire, lipire, lipit, adeziune, aderare, raliere; coalizare, alianță, asociere. Colaborare, cooperare. Solidaritate, coeziune (fig.); frăție, frățietate (înv.), prietenie. Adj. Unit, împreunat, îmbinat; conex; alăturat, alipit, lipit; asociat. Solidar; frățesc. Vb. A (se) uni, a (se) reuni, a (se) împreuna, a (se) îmbina, a (se) combina, a (se) suda (fig.), a (se) lega, a conexa, a conecta, a ralia, a joncționa; a (se) contopi, a fuziona; a (se) alătura, a (se) coaliza, a (se) asocia, a (se) alipi, a (se) lipi. A (se) solidariza, a (se) înfrăți, a (se) împrieteni. V. adunare, apropiere, colectivism, grup, legătură, prietenie, relație, sociabilitate, structură, uniune.

LINIUȚĂ DE UNIRE ȘI DE DESPĂRȚIRE s. f.: v. cratimă.