agale av [At: ISPIRESCU, U. 53 / E: ngr ἀγάλια] Fără grabă.

AGALE, ‼AGALEA adv. Încetișor, alene: În mirosul de iarbă, tăcuți, pășim agale (VLAH.); nu-l știi pe el că umblă agalea? (CAR.); mai adesea reduplicat: Ercule se întorcea acasă agale, agale (ISP.) [gr. άγάλια].

AGALE adv. Fără grabă, încetinel, domol. V. alene. Iată se-ntoarseră cîrduri pribege, Vîslind agale. DEȘLIU, G. 29. După miezul nopții, vifornița se mai liniști. Săniile cu fîn porniră iar agale prin noapte. SADOVEANU, O. II 227. Plini de praf, rupți de-oboseală, Legănați pe cai agale, Trec pe drum ca niște umbre Și doinesc încet de jale. IOSIF, V. 91. De pe coastă, pe sub ulmi, Se coboară mieii-n vale, Obosit și blînd popor! Și, cîntînd, pășește-agale O copilă-n urma lor. COȘBUC, P. I 157. (Uneori repetat, cu intenții stilistice) Hercule se întorcea acasă agale, agale, cu corăbiile. ISPIRESCU, U. 53.

AGALE adv. Fără grabă; domol. – Ngr. agalia.

AGALE adv. Fără grabă; pe îndelete; alene; lin; domol; încet. /<ngr. agalia

agale adv. pop. încetișor, alene: se întorcea acasă agale agale ISP. [Gr. mod. AGÁLI].

agále și agálea (ea dift.) adv. (ngr. agáli și agálĭa, a. î.). Fam. Încet, fără grabă: venea agale. V. alene.

AGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: aga (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.^[1]

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-aga s. m.] – Din tc. beșli ağası.

CAIMACAM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacan s. m.] – Din tc. kaymakam.

aga sf vz agă

agă sm [At: URECHE, ap. LET. I, 105/14 / V: aga (pl ~le) / Pl: agi / E: tc aga] (Înv) 1 Titlu dat comandantului din armata otomană. 2 Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3-4 Persoană care avea titlul de agă (1-2). 5 (Îrg) Om nepoliticos. corectat(ă)

baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc başaga] (Tcî) 1-3 (Persoană cu) rangul de (întâiul eununc al haremului sultanului). 4-6 (Îppl) (Persoană cu) rangul de (primul căpitan comandant al unui detașament de turci).

baș-beșleagă sm [At: AXINTE URICARIUL, ap. TDRG / V: baș-beșli-aga / Pl: baș-beșlegi / E: baș + beșli + aga] 1-3 (Persoană cu) rangul de (comandant suprem al ostașilor de poliție turcească, numiți beșlii).

baș-beșli-aga sm vz baș-beșleagă

beșleagă sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 123/35 / V: beșli aga / Pl: ~legi / E: tc bìsli agasy] 1 (În epoca fanariotă și în poezia populară) Căpitan de beșlii. 2 (Îvr) Om bătrân, neputincios Si: babalâc, baccea, hodoroagă neputincios, ramolit. 3 (Îvr) Om (cam într-o ureche), care-și face dreptate cu pumnul.

beșli aga sm vz beșleagă

caimacam [At: M: COSTIN, ap. LET. 254 / V: căimă~, ~an, căimacan, căimăcan / Pl: ~i / E: tc kaymakam] (Înv) 1-2 sm (Persoană cu) rangul de locțiitor al unui demnitar turc. 3-4 sm (Îc) -aga (Persoană cu) rangul de locțiitor al marelui vizir (pe un teritoriu străin) Si: guvernator, vicerege. 5-6 sm (Persoană cu) rangul de locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei sau Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 7-8 sm (Persoană cu) rangul de locțiitor al marelui ban al Craiovei, începând din 1761. 9 a (îf -an) Bogat. 10 sm (Îaf) Bătrân din sfatul satului. 11 a (Pex; îaf) Bun de gură.

baș-agá s.m. (milit.; în Ev. Med.) Comandant al unui detașament din armata otomană. • pl. -ale. /<tc. bașaǧa.

baș-beșleágă s.m. (milit.; în Ev. Med.) Persoană care avea rangul de comandant suprem al ostașilor de poliție turcească. • pl. -egi. /baș¹- + beșleagă.

beșleagă s.m. 1 (milit.; înv.) Căpitan de beșlii. Rămăsese un turc ce-au fost beșleagă la Dumitrașco Vodă (n. COST.). 2 fig. (iron.) Om bătrîn, ramolit, prost. • pl. -egi. și beșli-agă s.m. /<tc. beșli ağası.

beșli-agă s.m. v. beșleagă.

‡AGA (pl. agale), sm. 🎖️ Căpetenie militară, ofițer turc (în spec. comandantul ienicerilor) (🖼38, 39): bașibuzucii omorau pe agalele cari voiau să-i reție să nu treacă Dunărea (I.-GH.) [tc.].

‡AGĂ (pl. agi) sm. 🔎 1 Ispravnicul dărăbanilor și al întregii infanterii: simenii, a căror căpitănie era aga, se aflau înarmați cu arcuri și cu măciuci (ISP.) ¶ 2 Rang de boierie de prima clasă ¶ 3 Prefect de poliție (în prima jumătate a veacului trecut); liniștea orașului, fixarea prețului alimentelor, priveghierea străzilor erau în sarcina acestui demnitar, sarcini care cădeau înainte în atribuțiunea căpitanului de dorobanți: aga, straja și liniștea orașului (VLAH.) [tc.].

‡BAȘ-AGA sm. Primul căpitan sau comandat al unui detașament de Turci: Era căpitan pașa, Baș-agaua Turcilor (ALECS.) [baș³ + aga].

‡BAȘ-BEȘLIAGA, BAȘ-BEȘLEAGĂ sm. 🔎 Mai marele peste beșlii: au trimis pașa un agă și pe baș-beșliagă cu cîțiva beșlii (LET.) [tc. baš-bešliagasy].

BEȘLEAGĂ (pl. -egi), BEȘLI-AGA sm. 1 ‡Căpitan de beșlii: un beșli-aga cu cîțiva neferi (I.-GH.) ¶ 2 iron. Babalîc, căzătură, baccea [tc. bešliagasy].

‡CAIMACAM sm. 🔎 1 Locțiitor al marelui Vizir, însărcinat cu paza orașului și cu conducerea trebilor împărăției (🖼 722) ¶ 2 Locțiitor al Domnului, în lipsa acestuia sau pînă la instalarea altuia nou: Ureche Logofătul, ce era ~ la scaun, pînă va veni Domn în țară N. -COST. [tc.].

AGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: aga, agale s. f.] – Din tc. ağa.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-aga s. m.] – Din tc. beșli ağasi.

AGĂ, agi, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Ofițer din vechea armată otomană înainte de secolul al XIX-lea; ofițer inferior (începînd de la 1826, o dată cu reorganizarea armatei otomane). Noul mare vizir adună îndată la divan pe toți vizirii... precum și pe agii ianicerilor și ai bulucilor. BĂLCESCU, O. II 66. Turcii-n casă nemerea, Maică-sa așa vorbea: Poftiți, agă, de ședeți. BIBICESCU, P. P. 264. 2. (În secolul al XIX-lea) Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. Scrie tu... ordinul de arestuire și exil, și dă hîrtia în mîna agăi. ALECSANDRI, T. 1413. – Variantă: (1) aga, agale (ODOBESCU, S. I 436, BĂLCESCU, O. II 48), s. f.

AGĂ s. f. v. agă.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. n. (Învechit și popular; rar la pl.) Ofițer în armata otomană. Da-n caic cine era? Era căpitan-pașa, Baș-agaua turcilor. ALECSANDRI, P. P. 124.

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. 1. (Învechit) Căpitan de beșlii (cîte unul de fiecare județ) sau de soldați pentru paza ordinii. Opt ocă [de tutun]!... Un beșleagă nu trage ciubuc așa de mult. ALECSANDRI, T. 1076. Și-n carte că mi-i scria: Să facă cum o putea, Să meargă la beșleaga. TEODORESCU, P. P. 613. 2. Fig. (Ironic) Om bătrîn, neputincios, moale, ramolit; babalîc. – Variantă: (1) beșli-aga (GHICA, S. 118) s. m.

CAIMACAM, caimacami, s. m. (învechit) Locțiitor al domnitorului în lipsa acestuia sau în caz de vacanță a tronului (pînă la instalarea noului domn). Fiindcă la 1 mai 1856 expirau puterile domnilor Știrbei și Crigore Ghica, numiți la 1849 pe termen de șapte ani, ei erau să fie înlocuiți prin caimacami numiți de Poartă, pînă la alegerea domnilor de către camerele elective. GHICA, S. 425. ♦ Locțiitor al marelui-ban al Craiovei. Iar la masă cine-mi șade?... Banii Severinului, Caimacamii Oltului Și boierii Tirgului. TEODORESCU, P. P. 478. ♦ Locțiitor al diferiților demnitari turci. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir (pe teritoriu străin). La Țarigrad se-ntorcea, Tot lui tatsu că-i spunea, Iară tat’su poruncea, Poruncea lui beșleaga Și lui caimacam-aga De colo din Orava. TEODORESCU, P. P. 636. – Pronunțat: cai-ma-.

AGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer din armata otomană. 2. Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. [Var.: aga, agale, s. f.] – Tc. aga.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. (Înv. și pop.) Ofițer în armata otomană. – Tc. baș-aga.

BEȘLEAGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Babalîc. [Var.: beșli-aga s. m.] – Tc. beșli ağasi.

AGĂ agi m. înv. 1) Ofițer din armata otomană. 2) Dregător domnesc care avea în funcție siguranța publică. [G.-D. agăi; Var. aga] /<turc. aga

BEȘLEAGĂ ~egi m. 1) ist. Căpitan de beșlii. 2) fig. fam. Bătrân neputincios și urât; babalâc; boșorog. [Sil. -lea-gă] /<turc. beșli ağasi

agà m. (pl. agale) ofițer sau comandant turc; agaua ienicerilor (titlu familiar cântecelor populare). [Turc. AGA, căpetenie].

àgă m. (pl. agi) 1. odinioară generalul dorobanților și al întregei infanterii, dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun; 2. boierie pământeană întrodusă de Turci și însărcinată cu privigherea siguranței publice: poftim d-ta întâi, arhon Agă... AL.; 3. (în timpul din urmă) prefect de poliție: scrie tu ordinul de arestuire și dă hârtia în mâna agăi AL. [Formă românizată din agà].

beșleagă m. 1. V. beșli-aga: beșleaga din Orava POP.; 2. (ironic) babalâc, baccea. [Formă românizată din beșli-aga, cu sensul generalizat (acești căpitani fiind obișnuit oameni în vârstă înaintată)].

beșli-aga m. odinioară căpitan de beșlii, câte unul în fiecare județ, iar la București și la Iași câte un baș-beșli-aga. [Turc. BEȘLI AGASY].

agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar. pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ. Odinioară, comandantu general al infanteriiĭ în rezidența domnuluĭ și tot-odată și șefu polițiiĭ, care avea ca ajutor pe căpitanu de dorobanțĭ (dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun). Un boier de prima clasă. Maĭ în coace (la începutu sec. 19), prefect de poliție.

beșleágă f., ca pașă orĭ slugă pl. egĭ (turc. bešli-aghasy). Vechĭ. Căpitan de beșliĭ (care eraŭ cîte unu’n fiecare județ, ĭar cel din Iași și București se numea baș-beșleagă). Azĭ. Iron. (supt infl. altor cuvinte și a sufixuluĭ, nu fiindcă aceștĭ căpitanĭ ar fi fost de obiceĭ oamenĭ bătrînĭ). Babalîc, baccea, hodorog.

agale adv.

agale.

aga (comandant) (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale

agă (șeful agiei) s. m., art. aga, g.-d. art. agăi; pl. agi

baș-aga s. f., art. baș-agaua, g.-d. art. baș-agalei; pl. baș-agale

beșleagă (înv.) s. m., pl. beșlegi

caimacam-aga (desp. cai-) s. f., art. caimacam-agaua, g.-d. art. caimacam-agalei; pl. caimacam-agale

aga (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale, art. agalele

agă s. m., art. aga, g.-d. art. agăi; pl. agi

baș-aga s. f., art. baș-agaua, g.-d. art. baș-agalei; pl. baș-agale, art. baș-agalele

beșleagă (înv.) s. m., pl. beșlegi

caimacam-aga (cai-) s. m.,^[1] art. caimacam-agaua, g.-d. art. caimacam-agalei; pl. caimacam-agale; art. caimacam-agalele

agă s. m. /aga s. f., art. aga/agaua, g.-d. art. agăi/agalei; pl. agi/agale

baș-aga s. f., pl. baș-agale

beșleagă s. m., pl. beșlegi

caimacam-aga s. m. invar. (sil. cai-)

caimacam-aga s. f., pl. caimacam-agale

agale, adv. – 1. Încet, domol, molcom. 2. Ușurel. Mr. agale. Ngr. ἀγάλια (Meyer, Neugr., St., IV, 6; Gáldi 141), care provine din it. uguale. Este folosit adesea cu reduplicare, ca în ngr.

agă (-ale), s. n. – 1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost aga, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte aga (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci).

beșleagă (beșlegi), s. m. – 1. Ofițer turc, căpitan al corpului de frontieră. – 2. Om bătrîn ramolit, boșorog. – Var. bașli aga (numai cu primul sens). Tc. beșli agasi (Roesler 589; Șeineanu, II, 49). – Der. beșlegărit, s. n. (contribuție pentru întreținerea poliției). Cf. beșliu.

Agale v. Aga 1.

beșleagă, beșlegi s. m. bătrân ramolit, cu idei învechite

AGALE adv. alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) câtingan. (Merge ~.)

AGALE adv. alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)

Agale ≠ grăbit, iute, repede, grabnic, zorit

AGA s. f. v. agă.

AGĂ s. m. (Mold., ȚR) Ofițer sau comandant turc. A: Pre acești doi i-au făcut acel agă ce venise cu mazilie lui Mihai-Vodă, anume Iosuf-Aga. caimacami de au păzit scaunul. NCL II, 288. Au sosit la Țuțora Enicer-Aga cu enicerii. PSEUDO-COSTIN, 13^r; cf. N.COSTIN; NCL II, 289, 297. B: Era și un capigi-bașa împărătesc, anume Ahmet-Aga, care mai nainte cu trebi venis[ă] la domn și alți bogaț[i] agi. R. GRECEANU. ♦ Comandant de infanterie român. A: Tocmit-au și boieriile mari în sfat... Aga, ispravnic pre dărăbani și pre tîrg pre Iași giudeț. URECHE. Au fost într-aceaea dată și aga birariul în curte, purcegător cu birul țărîi. PSEUDO-COSTIN, 12^r; cf. GHEORGACHI. B: Și puse domn în locul lui pre Răzvan, carele era agă la Aaron-Vodă. LET. ȚR, 41^r. Variante: -Aga s. f. (R. GRECEANU; NCL II, 288; PSEUDO-COSTIN, 13^r). Etimologie tc. ağa.

BEȘLEAGĂ s. m. (Mold., ȚR) Căpitan de beșlii. A: Rămăsese un turc ce au fost beșleagă la Dumitrașco-Vodă. N. COSTIN; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). B: Aicea iaste scaunul beșleagăi. COSM. 1766, 86^r. Etimologie: tc. beșli ağası. Vezi și beșliu.

CAIMACAM s.m. 1. (Mold.) Locțiitor de demnitar turc. Ieșise poruncă de la caimacamul. M. COSTIN. 2. (Mold., ȚR) Locțiitor de domn. A: Și au pus vezirul caimacami în scaun. PSEUDO-COSTIN, 1^v. Pre acești doi i-au făcut acel agă . . . caimacami de au păzit scaunul. NCL II, 288: cf. PSEUDO-COSTIN, 30^v: NCL II, 289, 290, 293; NECULCE; PSEUDO-MUSTE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Caimacam în locul lui, purtătoriu de grijă tuturor lucrurilor țării. R. POPESCU. Variante: caimacan (R. POPESCU). Vezi și căimăcămi, căimăcămie. Etimologie: tc. kaymakam.