agále av [At: ISPIRESCU, U. 53 / E: ngr ἀαγια] Fără grabă.

AGÁLE adv. Fără grabă; domol. – Din ngr. agália.

AGÁLE adv. Fără grabă; domol. – Din ngr. agália.

AGÁLE adv. Fără grabă, încetinel, domol. V. alene. Iată se-ntoarseră cîrduri pribege, Vîslind agale. DEȘLIU, G. 29. După miezul nopții, vifornița se mai liniști. Săniile cu fîn porniră iar agale prin noapte. SADOVEANU, O. II 227. Plini de praf, rupți de-oboseală, Legănați pe cai agale, Trec pe drum ca niște umbre Și doinesc încet de jale. IOSIF, V. 91. De pe coastă, pe sub ulmi, Se coboară mieii-n vale, Obosit și blînd popor! Și, cîntînd, pășește-agale O copilă-n urma lor. COȘBUC, P. I 157. (Uneori repetat, cu intenții stilistice) Hercule se întorcea acasă agale, agale, cu corăbiile. ISPIRESCU, U. 53.

AGÁLE adv. Fără grabă; domol. – Ngr. agalia.

agále adv.

agále adv.

AGÁLE adv. alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) câtingan. (Merge ~.)

Agale ≠ grăbit, iute, repede, grabnic, zorit

agále, adv. – 1. Încet, domol, molcom. 2. Ușurel. Mr. agale. Ngr. ἀγάλια (Meyer, Neugr., St., IV, 6; Gáldi 141), care provine din it. uguale. Este folosit adesea cu reduplicare, ca în ngr.

AGÁLE adv. Fără grabă; pe îndelete; alene; lin; domol; încet. /<ngr. agalia

agale adv. pop. încetișor, alene: se întorcea acasă agale agale ISP. [Gr. mod. AGÁLI].

agále și agálea (ea dift.) adv. (ngr. agáli și agálĭa, a. î.). Fam. Încet, fără grabă: venea agale. V. alene.

agá sf vz agă

agă sm [At: URECHE, ap. LET. I, 105/14 / V: aga (pl ~le) / Pl: agi / E: tc aga] (Înv) 1 Titlu dat comandantului din armata otomană. 2 Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3-4 Persoană care avea titlul de agă (1-2). 5 (Îrg) Om nepoliticos. corectată

baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc bașaga] (Tcî) 1-3 (Persoană cu) rangul de (întâiul eununc al haremului sultanului). 4-6 (Îppl) (Persoană cu) rangul de (primul căpitan comandant al unui detașament de turci).

câzlár-agá sm [At: LET. I, 277/7 / E: tc kyzlar-agasi] Șef al eunucilor (care păzeau un harem).

ciohodár-agá sm vz ciohodar

AGÁ s. f. v. agă.

ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.