agále av [At: ISPIRESCU, U. 53 / E: ngr ἀγάλια] Fără grabă.

AGÁLE adv. Fără grabă, încetinel, domol. V. alene. Iată se-ntoarseră cîrduri pribege, Vîslind agale. DEȘLIU, G. 29. După miezul nopții, vifornița se mai liniști. Săniile cu fîn porniră iar agale prin noapte. SADOVEANU, O. II 227. Plini de praf, rupți de-oboseală, Legănați pe cai agale, Trec pe drum ca niște umbre Și doinesc încet de jale. IOSIF, V. 91. De pe coastă, pe sub ulmi, Se coboară mieii-n vale, Obosit și blînd popor! Și, cîntînd, pășește-agale O copilă-n urma lor. COȘBUC, P. I 157. (Uneori repetat, cu intenții stilistice) Hercule se întorcea acasă agale, agale, cu corăbiile. ISPIRESCU, U. 53.

AGÁLE adv. Fără grabă; domol. – Ngr. agalia.

AGÁLE adv. Fără grabă; pe îndelete; alene; lin; domol; încet. /<ngr. agalia

agale adv. pop. încetișor, alene: se întorcea acasă agale agale ISP. [Gr. mod. AGÁLI].

agále și agálea (ea dift.) adv. (ngr. agáli și agálĭa, a. î.). Fam. Încet, fără grabă: venea agale. V. alene.

ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.^[1]

BEȘLEÁGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-agá s. m.] – Din tc. beșli ağası.

CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam.

aga sf vz agă

agă sm [At: URECHE, ap. LET. I, 105/14 / V: aga (pl ~le) / Pl: agi / E: tc aga] (Înv) 1 Titlu dat comandantului din armata otomană. 2 Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3-4 Persoană care avea titlul de agă (1-2). 5 (Îrg) Om nepoliticos. corectată

baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc başaga] (Tcî) 1-3 (Persoană cu) rangul de (întâiul eununc al haremului sultanului). 4-6 (Îppl) (Persoană cu) rangul de (primul căpitan comandant al unui detașament de turci).

beșleágă sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 123/35 / V: beșli agá / Pl: ~legi / E: tc bìsli agasy] 1 (În epoca fanariotă și în poezia populară) Căpitan de beșlii. 2 (Îvr) Om bătrân, neputincios Si: babalâc, baccea, hodoroagă neputincios, ramolit. 3 (Îvr) Om (cam într-o ureche), care-și face dreptate cu pumnul.

beșli aga sm vz beșleagă

caimacam [At: M: COSTIN, ap. LET. 254 / V: căimă~, ~an, căimacan, căimăcan / Pl: ~i / E: tc kaymakam] (Înv) 1-2 sm (Persoană cu) rangul de locțiitor al unui demnitar turc. 3-4 sm (Îc) -aga (Persoană cu) rangul de locțiitor al marelui vizir (pe un teritoriu străin) Si: guvernator, vicerege. 5-6 sm (Persoană cu) rangul de locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei sau Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 7-8 sm (Persoană cu) rangul de locțiitor al marelui ban al Craiovei, începând din 1761. 9 a (îf -an) Bogat. 10 sm (Îaf) Bătrân din sfatul satului. 11 a (Pex; îaf) Bun de gură.

ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá, agale s. f.] – Din tc. ağa.