2 intrări

40 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică, obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nicio perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

ÁER2, aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aër.

ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

ÁER2, aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Cristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aēr.

ÁER1 s. n. 1. Amestec gazos și transparent care înconjură pâmîntul (și care este absolut necesar pentru întreținerea vieții animale și vegetale). V. atmosferă. Aerul avea o limpezime de izvor. SADOVEANU, N. F. 26. I Cu fața scăldată în aerul acela îmbătător de primăvară... tinărul Vîrlan se simțea ca renăscut. BUJOR, S. 167. Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspîndind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Fig. Noaptea inundasă pămîntul cu aerul ei cel negru. EMINESCU, N. 22. ◊ Aer lichid = aer în stare lichidă (obținut prin scăderea temperaturii și mărirea presiunii), întrebuințat în laboratoare pentru menținerea unei temperaturi foarte joase sau ca exploziv. Aerul lichid se păstrează în vase cu pereți dubli.Aer comprimat v. comprimat. Aer condiționat v. condiționat. ◊ Climă, climat. A schimba aerul. Aerul de munte nu i-a priit. ◊ Acest aer sănătos și parfumat îi reda vieții toată puterea și tinerețea pe care el credea c-a pierdut-o. VLAHUȚĂ, O. A. I 95. ◊ Loc. adv. La aer sau în aer liber = într-un loc neacoperit, afară. A ieși la aer. A merge la aer. ◊ Spectacole... în aer liber. SAHIA, N. 67. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 2. Spațiul care înconjură pămîntul; văzduh, atmosferă. Cîteva fluiere străpungeau aerul. PAS, L. I 146. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a haosului văi Un mîndru chip se-ncheagă. EMINESCU, O. I 171. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne sau indicii că se pregătește ceva (în ascuns). Nu se întîmplase încă nimic, dar se simțea ceva în aer. DUMITRIU, B. F. 115. A arunca (ceva) în aer v. arunca. 3. Înfățișare exterioară, aspect, expresie, fizionomie. Doamna Vorvoreanu se uită ta soră-sa și o urî o clipă pentru aerul ei rătăcit, cu șuvițe nepieptănate de păr cărunt. DUMITRIU, B. F. 46. Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. Roșeața îi acoperi fața, și, luînd un aer voios, se prefăcu că nu auzise nimic. BOLINTINEANU, O. 425. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să... ) = a da impresia că... Iubite prietene, zise... beizade... te rog să observi, fără a avea aerul, pe cei doi slujitori cu care ai venit de la Ieși. SADOVEANU, Z. C. 186. A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate, a vrea să pară important, a face pe grozavul. Pentru a-și da aere față de lumea de la celelalte mese, domnul Marinică îi spunea... neamțului... Herr Frederic. PAS, Z. I 308. Ceata lui Ghiță începu să-și dea aere de ostași grozavi. BUJOR, S. 172. – Formă gramaticală; pl. (în expr.) aere.

ÁER2, aere, s. n. (Bis.) Epitaf (2).

ÁER2, aere, s. n. (Bis.) 1. Acoperământ de stofă sau de pânză cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Ngr. aer.

ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer în stare lichidă, folosit în industrie. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A pluti în aer, se spune despre ceva care nu se sprijină pe realitate. ♦ Climă, climat. 3. Înfățișare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

áer1 (amestec de gaze, aspect) s. n., (atitudini) pl. áere

áer2 (obiect de cult) s. n., pl. áere

áer s. n. (sil. a-er], (atitudine, obiecte de cult) pl. áere

áer2 sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 416 / Pl: ~e / E: ngr ἀμρ] (Bis) 1 Cel mai mare dintre cele trei văluri cu care se acoperă discul și potirul Si: procovăț, poalele de la icoane. 2 Văl care simbolizează piatra de pe mormântul lui Isus Si: epitaf.

áer1 sn [At: APOSTOLUL (1683), ap. GCR 260/12 / Pl: aere (20-21) / E: lat aer, -is, fr air] 1 Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei, absolut necesar vietăților aerobe. 2 (Îs) ~ lichid Lichid obținut prin răcirea aerului până sub -183° C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. 3 (Îs) ~ comprimat Aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică, obținut cu compresoare. 4 (Îs) ~ condiționat Sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. 5 (Îs) ~ curat Aer nepoluat. 6 (Îlav) La (sau în) ~ (liber) Afară. 7 (Îe) A lua ~ A ieși din casă pentru a respira aer curat. 8 Climă. 9 Spațiul dintre cer și pământ Si: atmosferă, văzduh. 10 (Fig) Atmosferă. 11 (Îe) A fi (sau a se simți) ceva în ~ A exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). 12 (Îe) A fi (sau a rămâne) în ~ A se afla într-o situație critică. 13 (Îae) A nu avea nici o perspectivă. 14 (Fig) Înfățișare. 15 (Fig) Expresie. 16 (Îe) A avea – ul că... A da impresia că... 17 (Îe) A da ~ (de) A da înfățișare (de). 18 A-și da – ul A se preface. 19 (Lpl) Ifose. 20 (Îe) A-și da (sau a-și lua) -e A lua atitudine de superioritate Si: a se îngâmfa. 21 (Înv; fam) Melodie.

ÁER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. v. văzduh. 3. v. climă. 4. v. fizionomie.

ÁER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăț. (Cu aerul se acoperă vasele liturgice.)

áer (áere), s. n. – Văl cu care se acoperă vasele liturgice. Ngr. ἀήρ. Fonetismul indică o contaminare cu aer, pe care îl precedă.

áer (áere), s. n.1. Văzduh. – 2. Aspect, înfățișare. – Mr., megl. aeru. În mr. și aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Pușcariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contribuțiile neol., a căror bază este identică; astfel, aera pare să se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai menționăm numeroasele der. neol. referitoare la aviație. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereală, s. f. (esență); aerel, s. n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseală, s. f. (aerisire); aeronaut, s. m.; aeroplan, s. n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).

ÁER1 ~e n. 1) Amestec de gaze pe care îl respiră vietățile aerobice; atmosferă. ◊ În ~ liber sub cerul liber; afară. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifică a feței; mină; înfățișare; aspect. ◊ A-și da ~e (a umbla cu ~e) a-și da importanță; a o face pe grozavul. /<lat. aer

Intrare: aer
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aer aerul
plural aere aerele
genitiv-dativ singular aer aerului
plural aere aerelor
vocativ singular
plural
Intrare: aer (pref.)
aer (pref.)
prefix (I7-P)