adeverire sf [At: BIBLIA (1688), 180¹/2 / Pl: ~iri / E: adeveri] 1 Confirmare a exactității unui fapt, a unei afirmații etc. 2 (Jur; înv) Legalizare. 3 (Înv; îlav) Cu ~ într-adevăr.

ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri.

ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri.

ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri; confirmare, atestare.

ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri; confirmare; realizare.

adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri

adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri

ADEVERÍRE s. v. confirmare.

Adeverire ≠ infirmare

adevăra vtr [At: N. TEST. (1648), ap. HEM 320 / Pzi: ~rez / E: adevăr] (Înv) 1-2 A (se) adeveri (1-2).

adeveri vtr [At: (a. 1622) ap. HEM 331 / Pzi: ~resc / E: adevăr] 1-2 A (se) confirma exactitatea, justețea unui fapt, a unei afirmații etc. Si: (înv) adevăra (1). 3-4 A (se) dovedi conform cu adevărul Si: (înv) adeveri (2). 5-6 (Înv) A (se) încredința, a (se) convinge.

ADEVĂRÁ vb. I v. adeveri.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr.

ADEVĂRÁ vb. I v. adeveri.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.

ADEVĂRÁ vb. I v. adeveri.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. 1. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. 2. Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se împlini, a se realiza. Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată. ALECSANDRI, T. 1433. – Variantă: (învechit și popular) adevărá, adeverez (TEODORESCU. P.P. 100, TEODORESCU, P. P. 81), vb. I.

ADEVĂRÁ vb. I. v. adeveri.

ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). ♦ Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.

adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă