2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.

A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány

ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].

ademánă sf [At: PSALT. (1651), 25/1 / Pl: ? / E: mg adomány] (Trs; înv) Camătă.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.

ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v. Etimologie: magh. adomány. Cf. aslam, mîzdă, ujurie.

adămánă f., pl. e (ung. adomány, donațiune. V. ademenesc). Vechĭ. Azĭ Trans. Maram. Camătă. Dobîndă. Lăcomie. – Și ademană, mită.

adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.

ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă

ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă

arată toate definițiile

Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademeni
  • ademenire
  • ademenit
  • ademenitu‑
  • ademenind
  • ademenindu‑
singular plural
  • ademenește
  • ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademenesc
(să)
  • ademenesc
  • ademeneam
  • ademenii
  • ademenisem
a II-a (tu)
  • ademenești
(să)
  • ademenești
  • ademeneai
  • ademeniși
  • ademeniseși
a III-a (el, ea)
  • ademenește
(să)
  • ademenească
  • ademenea
  • ademeni
  • ademenise
plural I (noi)
  • ademenim
(să)
  • ademenim
  • ademeneam
  • ademenirăm
  • ademeniserăm
  • ademenisem
a II-a (voi)
  • ademeniți
(să)
  • ademeniți
  • ademeneați
  • ademenirăți
  • ademeniserăți
  • ademeniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademenesc
(să)
  • ademenească
  • ademeneau
  • ademeni
  • ademeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adimeni
  • adimenire
  • adimenit
  • adimenitu‑
  • adimenind
  • adimenindu‑
singular plural
  • adimenește
  • adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adimenesc
(să)
  • adimenesc
  • adimeneam
  • adimenii
  • adimenisem
a II-a (tu)
  • adimenești
(să)
  • adimenești
  • adimeneai
  • adimeniși
  • adimeniseși
a III-a (el, ea)
  • adimenește
(să)
  • adimenească
  • adimenea
  • adimeni
  • adimenise
plural I (noi)
  • adimenim
(să)
  • adimenim
  • adimeneam
  • adimenirăm
  • adimeniserăm
  • adimenisem
a II-a (voi)
  • adimeniți
(să)
  • adimeniți
  • adimeneați
  • adimenirăți
  • adimeniserăți
  • adimeniseți
a III-a (ei, ele)
  • adimenesc
(să)
  • adimenească
  • adimeneau
  • adimeni
  • adimeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademini
  • ademinire
  • ademinit
  • ademinitu‑
  • ademinind
  • ademinindu‑
singular plural
  • ademinește
  • ademiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademinesc
(să)
  • ademinesc
  • ademineam
  • ademinii
  • ademinisem
a II-a (tu)
  • ademinești
(să)
  • ademinești
  • ademineai
  • ademiniși
  • ademiniseși
a III-a (el, ea)
  • ademinește
(să)
  • ademinească
  • ademinea
  • ademini
  • ademinise
plural I (noi)
  • ademinim
(să)
  • ademinim
  • ademineam
  • ademinirăm
  • ademiniserăm
  • ademinisem
a II-a (voi)
  • ademiniți
(să)
  • ademiniți
  • ademineați
  • ademinirăți
  • ademiniserăți
  • ademiniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademinesc
(să)
  • ademinească
  • ademineau
  • ademini
  • ademiniseră
Intrare: ademană
substantiv feminin (F58)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adema
  • ademana
plural
  • ademeni
  • ademenile
genitiv-dativ singular
  • ademeni
  • ademenii
plural
  • ademeni
  • ademenilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ademeni ademini adimeni

  • 1. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva.
    exemple
    • Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172.
      surse: DLRLC
    • Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234.
      surse: DLRLC
    • Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar A seduce o femeie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: seduce
  • 2. reflexiv A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela.
    exemple
    • Iară împăratul... curmîndu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv neobișnuit A se minuna, a se încânta.
    surse: DLRLC sinonime: minuna încânta un exemplu
    exemple
    • Oricine-n cale ne-ntîlnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204.
      surse: DLRLC
  • comentariu Sensurile (2.) și (3.) sunt atestate în forma regională adimeni.
    surse: DLRLC

etimologie: