2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ademení vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) -miní, adimení, adămăní / Pzi: -nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c. i. fete sau femei) A seduce (1).

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.

ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă

ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă

ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.

ademení (ademenésc, ademenít), vb.1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).

A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány

ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].

ademánă sf [At: PSALT. (1651), 25/1 / PI: ? / E: mg adomány] (Trs; înv) Camătă.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.

ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v. Etimologie: magh. adomány. Cf. aslam, mîzdă, ujurie.

Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ademeni ademenire ademenit ademenind singular plural
ademenește ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ademenesc (să) ademenesc ademeneam ademenii ademenisem
a II-a (tu) ademenești (să) ademenești ademeneai ademeniși ademeniseși
a III-a (el, ea) ademenește (să) ademenească ademenea ademeni ademenise
plural I (noi) ademenim (să) ademenim ademeneam ademenirăm ademeniserăm, ademenisem*
a II-a (voi) ademeniți (să) ademeniți ademeneați ademenirăți ademeniserăți, ademeniseți*
a III-a (ei, ele) ademenesc (să) ademenească ademeneau ademeni ademeniseră
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adimeni adimenire adimenit adimenind singular plural
adimenește adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adimenesc (să) adimenesc adimeneam adimenii adimenisem
a II-a (tu) adimenești (să) adimenești adimeneai adimeniși adimeniseși
a III-a (el, ea) adimenește (să) adimenească adimenea adimeni adimenise
plural I (noi) adimenim (să) adimenim adimeneam adimenirăm adimeniserăm, adimenisem*
a II-a (voi) adimeniți (să) adimeniți adimeneați adimenirăți adimeniserăți, adimeniseți*
a III-a (ei, ele) adimenesc (să) adimenească adimeneau adimeni adimeniseră
Intrare: ademană
ademană
substantiv feminin (F58) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adema ademana
plural ademeni ademenile
genitiv-dativ singular ademeni ademenii
plural ademeni ademenilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)