2 definiții pentru încelui
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
încelui [At: DA ms / P: ~lu-i / Pzi: ~esc / E: în- + celui] (Înv) 1-2 vtr A (se) înșela. 3 vt A decepționa. 4 vr A constata că a fost înșelat.
ÎNCELUI vb. (Ban., Trans. SV) A înșela, a amăgi. Nădeajdea aceștii lumi înceluiaște pre om și pre urmă-l umple de frică. PP, 35r. Decipio. Incsaluesk. Csalok. LEX. MARS., 198. Nici nu poate minți si nici încelui. CAT., 6; cf. PSALT. SEC. XVII, apud TEW; PP, 3r, 38r, 85v. Etimologie: pref. în- + celui. Vezi și celșag, celui, celuitor, celuitură, înceluitor. Cf. c e l u i, o p ă c i, p o t i c ă l i.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: încelui
| verb (VT408) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)