accentuare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 148 / Pl: ~uări / E: accentua] 1 Marcare prin accent (1) Si: accentuat¹ (1). 2 (Fig) Reliefare.

*ACCENTUARE, *ACCENTUAȚIUNE, *ACCENTUAȚIE sf. Faptul de a accentua [fr. accentuation].

ACCENTUARE, accentuări s. f. Acțiunea de a accentua. 1. Marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvînt; scoaterea în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii. Accentuarea silabei penultime. 2. Fig. Sporire, creștere. Dezmățul militarismului duce la intensificarea procesului de descompunere a sistemului de credit capitalist, la accentuarea inflației, la zdruncinarea întregului sistem de credit monetar și financiar al capitalismului, la creșterea costului vieții și la agravarea mizeriei maselor populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 6/4. – Pronunțat: -tu-a-.

ACCENTUARE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-]

ACCENTUARE s.f. Acțiunea de a (se) accentua; accentuație. [Pron. -tu-a-. / < accentua].

accentuare s. f. (arh.) ◊ „Domină blocurile de P + 4 nivele cu accentuări, adică blocuri de P + 8 nivele [...]” R.l. 11 XI 86 p. 1 (din accentua; DEX, DN3, alte sensuri)

accentua vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: ~uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

*ACCENTUA (-tuez) I. vb. tr. 1 📖 A ridica vocea pe o vocală ¶ 2 📖 A pune pe o vocală semnul care arată accentul ¶ 3 A da vocii mai multă intensitate pe o silabă ¶ 4 A pronunța cu mai multă tărie, făcînd să reiasă importanța ideii exprimate. II. vb. refl. A se întări, a căpăta mai multă tărie, a ieși în evidență: mișcarea politică pornită de curînd se accentuează din ce în ce mai mult [fr.].

*ACCENTUAT adj. p. ACCENTUA ¶¶ contr. NEACCENTUAT.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă. ◊ Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult. ◊ Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvînt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

ACCENTUA vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvînt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUA vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A SE ACCENTUA se ~ează intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A ACCENTUA ~ez tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate.

accentuați(un)e f. lucrarea și modul de a accentua, intonațiune.

*accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu. Variez vocea. Fig. Scot în relief.

accentuare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuării (desp. -tu-ă-); pl. accentuări

accentuare (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuării (-tu-ă-); pl. accentuări

accentuare s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. accentuării (sil. -tu-ă-); pl. accentuări

accentua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. accentuez (desp. -tu-ez), 3 accentuează (desp. -tu-ea-), 1 pl. accentuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să accentuez, 3 să accentueze; ger. accentuând (desp. -tu-ând)

accentua (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentuează, 1 pl. accentuăm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentueze (-tu-e-); ger. accentuând (-tu-ând)

accentua vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuez, 3 sg. și pl. accentuează, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentueze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

accentua (ind. prez. 3 sg. și pl. accentuează)

accentuez, -uează 3, -uam 1 imp., accentuând ger.

ACCENTUARE s. 1. accentuație. (O ~ corectă a cuvintelor.) 2. evidențiere, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)

ACCENTUARE s. evidențiere, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. a apăsa, a insista. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.) 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.)