ațintat², ~ă a [At: MARCOVICI, D. 93 / V: (reg) ațân~ / Pl: ~ați, ~e / E: aținta] (Reg) 1-4 Ațintit² (1-4).

ațintát¹ sn [At: DA / V: (reg) ațân- / Pl: ~uri / E: aținta] (Reg) 1-4 Ațintire (1-4).

ațânta vt vz aținta

aținta vt [At: MARCOVICI, D. 3/20 / V: (reg) ațân~ / Pzi: ~tez și ațânt / E: a³ + țintă] (Reg) 1-4 A aținti (1-4).

aținti vt [At: DA / Pzi: ~tesc / E: a³ + ținti] 1 A îndrepta bătaia unei arme spre o țintă. 2 A-și fixa privirea spre ceva. 3 A-și îndrepta atenția spre ceva. 4 (Fig; rar) A tinde spre un scop.

ațintit², ~ă a [At: FILIMON, ap. HEM 2089 / V: ațân~ / Pl: ~iți, ~e / E: aținti] 1 (D. arme) Îndreptat² spre o țintă. 2 (D. privire, ochi) Fixat² asupra a ceva. 3 (D. atenție) Concentrat². 4 (Fig; rar) Orientat² spre un scop.

ațintit¹ sn [At: DA / V: ațân~ / Pl: ~uri / E: aținti] (Rar) 1-4 Ațintire (1-4).

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A³ + ținti.

AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A³ + ținti.

AȚINTIT, Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau ceva; pironit. – V. aținti.

AȚINTÁ vb. I v. aținti.

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la ochi, p. ext. la privire, la căutătură) A îndrepta ochii țintă spre cineva sau ceva, a concentra privirea asupra unei ființe sau a unui lucru, a pironi. Căutau cu ochii... ațintiți dușmănos spre cer. PAS, L. I 12. Visam o pescuire minunată, stînd cu ochii ațintiți asupra plutei. SADOVEANU, N. F. 53. Spînul repede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb. CREANGĂ, P. 233. Ochii mei ce-n veci la tine Ațintesc a lor lumine. ALECSANDRI, P. I 144. ◊ (Cu intervertirea complementelor) Omul nalt și slab îl ațintește [pe străin] cu singurul ochi pe care-l avea. SADOVEANU, D. P. 155. ◊ Refl. Ochii tutulor se ațintiră la măiastra și mărturisiră că așa frumusețe... nici c-au mai văzut. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Rar, despre alte organe, p. ext. despre om și manifestări ale lui) Și eu am văzut cîrdurile de dropii, cutrierînd cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază acele șesuri fără margine [ale Bărăganului]. ODOBESCU, S. III 14. Urechile erau ațintite spre astă cîntare nepovestită. POPESCU, I 129. Junele, a cărui atențiune era ațintită la cea mai mică mișcare... auzi și el acest zgomot. FILIMON, C. 44. 2. Tranz. (Cu privire la arme de foc) A îndrepta spre o țintă, a ochi. Ațintește pușca asupra fiarei. 3. Intranz. (învechit, impropriu) A aspira, a năzui. a tinde, a ținti. Libertatea-n fața lumii a aprins un mîndru soare, Ș-acum neamurile toate cătră dînsul ațintesc. ALECSANDRI, P.A. 81. – Variantă: (învechit) ațintá (ALEXANDRESCU, M. 26) vb. I.

AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, sau privire) îndreptat, fixat, pironit asupra cuiva sau a ceva. Priveam cu ochii ațintiți o floare de ametist care tremura într-un strop de apă pe o creangă. SADOVEANU, O.VIII 14. ◊ (Adverbial) Dimonul stă ghemuit într-un colț, lîngă gherghef, și se uită ațintit la dumneaei. SADOVEANU, N. F. 32. Ea rămase singură.., gîndindu-se ațintit ce are de făcut a doua zi. SADOVEANU, B. 73. – Variantă: (învechit) ațintát, -ă (NEGRUZZI, S. III 366) adj.

AȚINTÁ vb. I. v. aținti.

AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. 2. Tranz. A îndrepta o armă de foc spre o țintă; a ochi. 3. Intranz. (Înv.) A aspira, a năzui, a tinde către... [Var.: ațintá vb. I] – Din a³ + ținti.

AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, pironit, concentrat asupra cuiva sau a ceva. [Var.: ațintat, -ă adj.] – V. aținti.

A AȚINTÍ ~ésc tranz. 1) A privi insistent. ~ privirea. 2) înv. (arme) A îndrepta spre țintă; a ochi. /a + a ținti

ațintì v. a ținti la: 1. a îndrepta vederea spre un punct: ochii tăi ’n zare cu dor îi ațintești AL.; 2. a îndrepta arma la o țintă.