pironi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 215^r/14 / Pzi: ~nesc / E: piron] 1 vt (Rar) A fixa cu sau în piroane (1). 2 vt (Îvp; spc; c. i. oameni) A țintui în cutie pentru a tortura și a omorî. 3 vt (Spc) A răstigni. 4-5 vtr (Trs) A (se) chinui. 6 vt (Îe) A ~ locului A imobiliza ca și când ar fi bătut în cuie. 7 vt (C. i. privirea, ochii, atenția, gândul etc.) A concentra într-o anumită direcție. 8 vt A fixa pe cineva cu privirea.

PIRONI, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane; a tortura pe cineva străpungîndu-i trupul cu piroane, răstignindu-l; a sfredeli, a străpunge. Aice au aflat un zmeu răstignit, pironit și cătușit bine pe perete și, văzîndu-l așa de grozav, s-au spăimîntat foarte. SBIERA, P. 51. A doua zi, Nică Oșlobanu ca mai ba să deie pe la școală; dar nici părintele Duhu pe la biserica sfîntului Lazăr, că l-ar fi pironit părintele Oșlobanu pe cruce și l-ar fi pus în podul bisericii spre păstrare. CREANGĂ, A. 79. ◊ Fig. Ca un cui înfipt adînc, o gîndire dureroasă îi pironise creierii. La TDRG. 2. (Urmat de determinări locale) A împiedica pe cineva să se miște, a ține pe loc; a imobiliza. Întinzînd arcul, mi-l ochi tocmai în piept, unde pasă voinicului mai mult, și trase cu săgeata. Atîta fu de-ajuns, căci mi-l pironi locului, gîlgîind sîngele dintr-însul, ca dintr-o altă aia. ISPIRESCU, U. 57. ◊ (În contexte figurate, subiectul fiind omul, privirea sau acțiunile omului) Filip își pironi din nou privirile în arabescul încîlcit de pe covor. GALAN, I 9. Un groaznic hohot de rîs... zbucni din toate piepturile și-l pironi în loc. GANE, N. II 26. Întîlnise iar privirile-i pierdui pironindu-l doar o clipă. IOSIF, PATR. 62. Capul cerbului are un ochi otrăvit și, cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăiești. CREANGĂ, P. 225. ◊ (Cu complementul «minte», «gînd» etc.) A fixa, a concentra. Vom pironi toată atențiunea noastră asupra altor elemente. HASDEU, I. V. 213. Eu unul n-am pregetat un moment de a căuta mijloc, spre a face cunoscută publicului romînesc această frumoasă operă, în care își pironise mintea și puterile sale. ODOBESCU, S. III 490. (Refl., neobișnuit) Aci el, dacă se duse, A privi pe sus să puse La toți copacii d-a rîndul, Pironindu-se cu gîndul. PANN, P. V. I 89.

A PIRONI ~esc tranz. 1) A fixa cu piroane; a bate în cuie. 2) fig. (mai ales persoane) A împiedica să se miște; a face imobil; a țintui; a imobiliza; a paraliza. ◊ ~ (sau a fixa, a țintui) cu privirea (sau cu ochii) a privi insistent. 3) (ochii) A îndrepta într-o direcție, privind fix. /Din piron

pironì v. 1. a înfige cu piroane; 2. a înțepeni: a pironi ochii în pământ; 3. fig. a fixa: într’însul își pironiseră toate sperările BĂLC.

pironésc v. tr. (d. piron). Fixez cu piroane (Rar). Fig. Țin fix, țin țeapăn așa în cît să nu se maĭ poată mișca: a pironi pe cineva într’un zid. A-țĭ pironi privirea în cineva, în ceva, a privi fix. – În Munt. vest împiroĭéz.

pironi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironesc, 3 sg. pironește, imperf. 1 pironeam; conj. prez. 1 sg. să pironesc, 3 să pironească

pironi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironesc, imperf. 3 sg. pironea; conj. prez. 3 să pironească

pironi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironesc, imperf. 3 sg. pironea; conj. prez. 3 sg. și pl. pironească

PIRONI vb. v. crucifica, răstigni.

PIRONI vb. 1. a țintui, (înv.) a găvozdi. (A ~ ceva în perete.) 2. v. fixa. 3. v. aținti.

PIRONI vb. 1. a țintui, (înv.) a găvozdi. (A ~ ceva în perete.) 2. a fixa, a imobiliza, a înțepeni, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 3. a aținti, a fixa, a ținti, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) a scufunda. (Își ~ ochii pe...; îl ~ cu privirea.)

pironi vb. v. CRUCIFICA. RĂSTIGNI.

pironi, pironesc, vb. refl. – 1. A bate, a fixa (în cuie). 2. A se chinui, a se necăji; a se supăra: „Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc” (Bilțiu, 1990: 348). – Din piron (Scriban, DEX, MDA).

pironi, pironesc, vb. tranz. – A se chinui, a se necăji; a se supăra: „Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc” (Bilțiu 1990: 348). – Din piron „cui de oțel” (< sl. pironŭ).

pironi, pironesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.