14 definiții pentru tinde


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendință să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde).

TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendința să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde).

TÍNDE, tind, vb. III. Intranz. A-și îndrepta activitatea spre atingerea unui obiectiv, a avea o anumită tendință, un anumit scop, a ținti către ceva; a aspira, a năzui. Scriitorul legat de popor tinde spre viață, spre adevăr. BENIUC, P. 101. Casa de mașini avea regulele ei, care tindeau... la prinderea în capcană a clienților nevoiași. PAS, Z. I 243. Cînd arta a tins să devină o forță socială, ea nu s-a înjosit, ci tocmai dimpotrivă. IONESCU-RION, C. 44.

A TÍNDE tind intranz. A-și orienta activitatea (spre atingerea unui scop), fiind stăpânit de o dorință puternică; a năzui; a aspira; a ținti. /<lat. tendere

tinde v. a păși la un scop, a se îndrepta către: a tinde la perfecțiune. [Lat. TENDERE].

tind, tins, a tinde v. tr. (lat. téndere, tĕntum și tĕnsum [de unde avem a-, in- și pre-tențiune, apoĭ ex-tensiune și tensiune], întind, rudă cu vgr. teino [V. tetanos, ipotenuză]; it. téndere, sp. pg. tender, pv. fr. tendre, cat. tendrer, V. întind, tentez). Vechĭ. Întind. Azĭ. V. intr. Neol. (după fr. tendre). Năzuĭesc la, am de scop să ajung la: omu tinde la fericire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 să tíndă; ger. tinzấnd; part. tins

tínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tíndă; ger. tinzând; part. tins

tind, tindă 3 conj., tinsei 1 aor.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÍNDE vb. v. circula, culca, da, extinde, împrăștia, încredința, înmâna, întinde, lăți, lungi, preda, propaga, răspândi, remite, transmite, trânti.

TINDE vb. a aspira, a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.)

tinde vb. v. CIRCULA. CULCA. DA. EXTINDE. ÎMPRĂȘTIA. ÎNCREDINȚA. ÎNMÎNA. ÎNTINDE. LĂȚI. LUNGI. PREDA. PROPAGA. RĂSPÎNDI. REMITE. TRANSMITE. TRÎNTI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tínde (-dm -ns), vb.1. A întinde, a extinde. – 2. A năzui, a aspira. – Mr. tindu, timsu, tes. tindire, megl. tind, tins, tindiri. Lat. tĕndĕre (Pușcariu 1735; REW 8640), cf. it. tendere, prov., fr. tendre, sp., port. tender; sensul al doilea a fost luat din franceză. – Der. întinde, vb. ( a trage în lungime, a extinde; a etira, a lungi; a destinde, a lărgi, a desface, a dezdoi; a arma, a dispune, a așeza; a încorda arcul, a înțepeni; refl., a se mări în lungime, a pune caii la goană; refl., a se desfășura, a se dezvolta; refl., a pretinde prea mult, a depăși limitele; refl., a deveni vîscos un lichid prin alterare), cu pref. în-, sau direct din lat. intĕndĕre (DAR; Rosetti, I, 173), care s-a dezvoltat în alte idiomuri romanice cu sensul special de „a înțelege, a auzi”; întins adv. (direct, fără ocolișuri); (în)tinzător, adj. (care se întinde; s. n., tindeche la războiul de țesut); (în)tinzătoare, s. f. (lambă, lanț sau funie care leagă crucea proțapului cu capetele osiei la car); întindere, s. f. (extensie, desfășurare, tensiune, încordare, suprafață); întinsoare, s. f. (tensiune, încordare; scurtătură); întinsură, s. f. (extensiune); întinzătură, s. f. (extensiune); întinzime, s. f. (extensiune), cuvînt înv.; destinde, vb. (a relaxa, a diminua încordarea). – Der. neol. extinde, vb., după fr. étendre; pretinde, vb., după fr. prétendre; pretenți(un)e, s. f., din fr. prétention; pretențios, adj., din fr. prétentieux; pretendent, s. m., din fr. prétendant.

Intrare: tinde
verb (VT627)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tinde
  • tindere
  • tins
  • tinsu‑
  • tinzând
  • tinzându‑
singular plural
  • tinde
  • tindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tind
  • tinz
(să)
  • tind
  • tinz
  • tindeam
  • tinsei
  • tinsesem
a II-a (tu)
  • tinzi
(să)
  • tinzi
  • tindeai
  • tinseși
  • tinseseși
a III-a (el, ea)
  • tinde
(să)
  • tindă
  • tinză
  • tindea
  • tinse
  • tinsese
plural I (noi)
  • tindem
(să)
  • tindem
  • tindeam
  • tinserăm
  • tinseserăm
  • tinsesem
a II-a (voi)
  • tindeți
(să)
  • tindeți
  • tindeați
  • tinserăți
  • tinseserăți
  • tinseseți
a III-a (ei, ele)
  • tind
(să)
  • tindă
  • tinză
  • tindeau
  • tinseră
  • tinseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)