ațițat¹ sn vz ațâțat¹

ațițat², ~ă a vz ațâțat²

AȚIȚÁT, -Ă adj. v. ațîțat.

AȚIȚÁT, -Ă adj. v. ațâțat.

ațâțá [At: PALIA (1581), ap. GCR 70/1 / V: (înv) ațița / Pzi: ațâț / E: ml attitiare] 1 vt A reaprinde focul care e gata să se stingă. 2 vt A face focul să ardă mai bine. 3 vt A aprinde focul. 4-5 vtr (Fig) A (se) întărâta. 6-10 vt (Fig) A asmuți (1-5). 11-12 vtr (Fig) A (se) excita. 13 vr (Înv; fig) A se înteți (un rău). 14 vr (D. animale; îrg) A se înmulți.

ațâțát¹ sn [At: DA / V: ațiț- / Pl: ~uri / E: ațâța] (Rar) 1-2 Ațâțare (1-12).

ațâțat², ~ă a [At: BIBLIA (1688), 2841 / V: ațiț~ / Pl: ~ați, ~e / E: ațâța] 1 Reaprins². 2 Întețit². 3 Aprins². 4 (Fig) Întărâtat². 5-9 (Fig) Asmuțit² (1-5). 10 (Fig) Excitat². 11 (D. un rău; fig) Întețit².

ațița v vz ațâța

AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚIȚÁ vb. I v. ațîța.

AȚÎȚÁ, ațî́ț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la foc) A aprinde, a face să ardă; a face să ardă mai bine, a înteți, a înviora (suflînd peste tăciuni, scuturînd cenușa etc.). Ațîță focul și pune ceaunul de mămăligă. SADOVEANU, 21. Mai pe-nnoptat A mers s-ațîțe-n vatră foc, Să facă de mîncat. COȘBUC, P. I 255. Maica așază gătejile, moș Nichifor scapără și îndată ațîță amîndoi focul. CREANGĂ P. 130. ◊ Fig. (Complementul exprimă o stare sufletească, un sentiment) A ațîța spiritele. ▭ Cu vorbele acestea... mai tare le-a ațîțat dorul de a o vedea. RETEGANUL, P. II 7. ♦ Expr. A ațîța focul = a provoca un sentiment sau o acțiune care poate avea urmări grave. Decît să mori, mai bine să ne răzbunăm. – Nu ațîța Jocul, Petcule; nu vorbi de răzbunare., ALECSANDRI, T. 1276. ◊ Refl. Privind la dînsa, i s-ațîță milă. PANN, P. V. II 136. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A întărîta; (cu privire la animale) a asmuți. Ațîță cîinii. ▭ Bătrîna umblă prin case și ațîță oamenii. DUMITRIU, N. 188. ♦ (Cu privire la războaie) A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. Imperialiștii ațîța la război. – Variantă: ațițá (NEGRUZZI, S. I 143) vb. I.

AȚÎȚÁT, -Ă, ațîțați, -te, adj. (Despre oameni, p. ext. despre organismul lor și despre sentimentele sau acțiunile lor) Excitat, întărîtat; exaltat. Fierarul a adormit. Cocor a mai rămas treaz și ațîțat... li năluceau din urmă priveliști și vorbe din ceasul despărțirii lui de sat. SADOVEANU, M. C. 60. Fantezia zboară și se înapoiază ațîțată de un cuvînt sau de o replică. ANGHEL, pr. 145. Nervii îi sînt încă ațîțați. CONTEMPORANUL, II 248. – Variantă: ațițát, -ă (NEGRUZZI, S. I 179) adj.

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațițá vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).

AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Excitat, întărâtat; exaltat. [Var.: ațițat, -ă adj.] – V. ațâța.

AȚIȚÁ vb. I. v. ațâța.

A AȚÂȚÁ ațâț tranz. 1) A face să ardă; a aprinde. ◊ ~ focul a) a aprinde focul; b) a face ca o acțiune, un sentiment să devină mai intens (având urmări serioase). 2) fig. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare, determinând la acțiuni dușmănoase; a incita; a instiga; a stârni; a întărâta; a agasa; a hărțui. ~ spiritele. /<lat. attitiare

ațâțà v. 1. a sgândări tăciuni spre a aprinde focul; 2. fig. a aprinde, a deștepta (pasiunile); 3. a îndemna la ceva rău. [Lat. *ATTITIARE, din TITIO, tăciune].

ațîț, a -á v. tr. (d. țîță, adică „deprind să sugă”, că pruncu, la început, nu suge. Cu tăcĭune și fr. attiser n’are legătură). Excit, aprind: a ațîța focu. Fig. Îndemn, stimulez, instig: bogăția ațîță poftele hoților.