3 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

turc, ~ă [At: (cca 1550-1580) GCR I, 6/5 / Pl: ~rci, ~rce / E: tc türk] 1-2 sm Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmangiu, osmanlâu, (reg) turcalău (1-2), turcan1 (1-2), turcel1 (1-2), turcoman2 (1-2). 3 sm (Pex) Persoană de religie mahomedană. 4 smp Popor care trăiește în Turcia. 5 sm (Mol; îs) Vânt de la ~ Vânt care bate dinspre Sud. 6 smp (Reg; îs) Boala ~rcilor Ciumă (1). 7 smp (Fam; îe) (Doar) nu dau (sau nu vin) ~rcii sau (ce) au năvălit ~rcii? Se spune pentrua modera graba neîntemeiată a cuiva. 8 smp (Pfm; îe) Parcă te-alungă ~rcii sau parcă-l aleargă ~rcii (ori parcă-l gonesc ~rcii, parcă l-au luat ~rcii la goană), parcă dau ~rcii și tătarii) Se spune cuiva sau despre cineva care e foarte grăbit. 9 sm (Pfm; îe) A fi ~ (sau ca ~ul) A fi foarte încăpățânat. 10 smp (Pfm; îe) (Parcă) se bat ~rcii la gura lui Se spune despre cineva care mănâncă lacom. 11 smp (Pfm; îae) Se spune despre cineva care vorbește foarte repede. 12 sm (Olt; îe) Eu văd ~ul ce gândește Eu știu ce vrei. 13 sm (Trs; îe) A tăia ~ul Se spune despre copii, la scăldat, când își astupă nările apoi se dau în apă adânc. 14 sm (Pfm; îe) ~ul plătește Se spune despre cineva care este nevoit să plătească paguba sau cheltuiala făcută de alții. 15 sm (Reg; pex) Păgân. 16 sm (Reg) Personaj din jocul popular „capra”, înfățișând un bărbat cu fes pe cap, care are rolul de conducător al jocului și pe cel de a strânge banii. 17 smp (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum officinale). 18-19 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de turci (4) Si: (rar) turceasca (26-27). 20-27 a Turcesc (1-8).

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURC1, -Ă, turci, -e, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turcesc. Limba turcă.Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331. La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21.

TURC2, -Ă, turci, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau care este originară de acolo; p. ext. persoană de religie mahomedană. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ (Cu sens colectiv) Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89. Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Expr. Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui, v. gură (I 1). Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sînt și faptele lui, prietenii lui. (Doar) nu dau (sau vin) turcii, se spune pentru a modera graba neîntemeiată a cuiva. Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28. A fi turc (sau ca turcul) = a fi încăpățînat, a nu ține seamă de nimic, a nu vrea să înțeleagă. E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85. Turcul plătește, se spune cînd cineva este silit să plătească, vrînd-nevrînd, paguba sau cheltuiala făcută de alții.

TURC1 ~că (~ci, ~ce) v. TURCESC. /<turc. türk

TURC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia. /<turc. türk

turc a. ce ține de Turcia sau de locuitorii ei: limba turcă. ║ m. locuitor din Turcia: Turcul să plătească! floarea turcului, lăcrămioare.

Turc, Turcoáĭcă s. (vsl. Turŭkŭ, ngr. Tûrkos). Om care are limba turcească drept limbă maternă (Populațiunea Turciiĭ e de vre-o 18 milioane, dintre care ¼ străinĭ). Cap de Turc, un fel de dinamometru care are o căpățînă de forma unuĭ turban (cap de Turc), în care trage cu cĭocanu cel ce-șĭ încearcă puterea. Fig. Om în care daŭ toțĭ (cĭuca saŭ gazda bătăilor). Cum e Turcu, (așa) și pistolu, cum e stăpînu, și sluga; cum e Tandea, și Mandea; cum e unu, așa și cel-lalt. A fugi par’că daŭ Turciĭ și Tătariĭ, a fugi în panică, ca odinioară cînd năvăleaŭ aceștia.

TURCĂ1 f. mai ales art. Limba turcilor. /<turc. türk

Podu-Turcului n. târg în jud. Tecuci: 2200 loc. Târguri anuale.

Răsboiul greco-turc, declarat la 1921, se începu cu un șir de succese ale oștirii grecești asupra armatei turcești demoralizate. Când aceasta fu reorganizată în 1922, Turcii alungară din toate părțile Aziei Mici pe Greci și răsboiul se termină cu dezastrul lamentabil al Grecilor. El avu de urmare ruina prosperității economice a Greciei și micșorarea-i teritorială prin retrocedarea Traciei orientale Turcilor; V. mai la vale Tractatul din Lausanne.

Turci m. pl. ramura cea mai civilizată din grupul etnic al Turcomanilor, se așezară în Azia pe ruinele Statului Abasizilor, pătrunseră în sec. XIV în Europa, unde fundară în sec. XV un Stat puternic pe ruinele imperiului bizantin, Stat care ajunse la apogeul său, sub Soliman I.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

turc adj. m., s. m., pl. turci; adj. f. turcă, pl. turce

turc adj. m., s. m., pl. turci; adj. f. turcă, pl. turce

turc s. m., adj. m., pl. turci; f. sg. turcă, pl. turce

turcă (limbă) s. f., g.-d. art. turcei

turcă (limbă) s. f., g.-d. art. turcei

turcă (limba) s. f., g.-d. art. turcei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TURC s., adj. 1. s. (înv. și pop.) necredincios, (înv. și reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) șalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.

TURC s., adj. 1. s. (înv. și pop.) necredincios, (înv. și reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlîu, otoman, păgîn, (ir.) șalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlîu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgîn, păgînesc.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

turc (-ci), – Otoman. – Mr. turcu, megl. turc. Tc. turk (Șeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), cf. ngr. τοῦρϰος, sl. turύkύ.Der. turcoaică, s. f. (femeie din Turcia); turcaleț, s. m. (varietate de zmeu; varietate de patlagină); turcesc, adj. (turc); turcește, adv. (în limba turcă; ca turcii); turci, vb. (a converti la islamism); turcie, s. f. (înv., limba turcă); turcime, s. f. (mulțime de turci); turcism, s. n. (cuvînt turcesc); turculeț, s. m. (copil turc; Banat, sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa); turcoază, s. f., din fr. turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez), adj. (albastru-verzui), unul din puținele cuvinte fr. care au uz popular.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TURCĂ s. f. (cf. tc. türk): limbă turcică din familia limbilor altaice, ramura turco-mongolă, grupa oguză (venită din Asia), subgrupa oguzo-seldjucă, vorbită de turci – actualii locuitori ai Turciei, urmași ai osmanlâilor (osmanilor, otomanilor, anatolilor) – și de turcii care locuiesc în unele state din Peninsula Balcanică sau din Asia (în România este vorbită de turcii din Dobrogea). Se caracterizează prin: armonie vocalică; rădăcină formată din consoană + vocală + consoană; lipsa genului gramatical; aglutinarea afixelor lexicale din derivare și a celor gramaticale; folosirea largă a numeroaselor forme nominale ale verbului; lipsa conjuncțiilor; existența propozițiilor nominale etc. Cele mai vechi atestări de limbă t. datează din secolul al XI-lea. Influențată de limbi cu mare prestigiu (araba, care i-a oferit terminologia administrativă și științifică, și persana, care i-a pus la dispoziție bogăția ei literară), t. a folosit până în 1929 alfabetul arab, după care, prin reforma lui Kemal Atatürk, scrierea veche a fost înlocuită cu alfabetul latin (astăzi chiar Coranul este editat cu litere latine, adaptate pentru limba t.). Din amestecul elementelor altaice (turcești), semitice (arabe) și indo-europene (persane, bizantine, slave, italiene, germane, franceze etc.) a rezultat, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, limba literară turcă. Aspectul vorbit al acesteia are un caracter conservator, în sensul că a păstrat multe din trăsăturile limbii t. vorbite de vechii osmanlâi (osmani). Limba literară turcă s-a desăvârșit după revoluția din 1919-1923, pe baza dialectului din Istanbul și Ankara. Limba t. a exercitat o puternică influență asupra limbilor din sudul, centrul și răsăritul Europei, asupra limbii tătare din Dobrogea și asupra unor limbi din unele zone ale Asiei (krâm-tătara din R. Uzbekă; gruzina și zana din R. Gruzină). Încă din secolul al XIII-lea se poate vorbi de o influență a limbilor turcice asupra limbii române, exercitată în două etape: a) prin venirea pecenegilor și cumanilor în țările române (Moldova și Țara Românească); b) prin desele incursiuni ale turcilor osmani în țările române, timp de câteva secole. Influența turcă s-a exercitat asupra limbii române atât în vocabular (mai ales), cât și în domeniul formării cuvintelor (sufixele -iu, -lâc și -giu împrumutate), mai ales în Moldova și în Muntenia. În același timp însă, se poate vorbi și despre o influență a limbii române asupra limbii turce (mai ales asupra celei vorbite de turcii din România). O contribuție importantă la cunoașterea limbii turce, vorbită la noi în Dobrogea, a adus cercetătorul român Vladimir Drimba.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TURC etnic, nume folosit în ambele țări înainte de venirea Turcilor osmanlîi la Dunăre; epitetul „turc”, sinonim cu „păgîn” se aplica copiilor înainte de botez. 1. Turcu fam.; – Stanciu 1388 (Ț-Rom 50); – ard., 1511 (Paș); – Stepan munt. 1461 (Glos); Ivanco, munt., 1488 (Glos); Turcul, Sim., boier în divanul Moldovei, 1436 (Dm; Mih; nepoții săi: Ivanco, Toader și Mihuță vînd două sate în 1497, dar fiul lui Ivanco poartă un nume turcesc Șaidir (Ștef II 107); Ion (16 A III 26). 2. Turcul ca prenume fiul lui C-tin, nepot Simei (17 A IV 504); fiul Drăgălinei (16 A II 85). 3. + -an: Turculan (Paș). 4. Turculeț, Gh. (Sd XI 57). < subst. o pasăre (Păs) 5. Turca, fam. (Moț); Turcă, Ilie, ard. (C Cos II 482); cf. și subst. turca (brezaia). 6. Turcan (17 B III 458). 7. Turcaș (Giur 291). 8. Turcea (16 A III 113; 17 BII 76, 216; Paș etc.); pîrcălab de Hotin (Sur II); Turc/escu, Gh.(RI XXIX 284); -ești, -eni, -oaia, ss. 9. Turcin (Moț; Ard); – munt., 1654 (An C III 740) -a f. (Sd XI 53); -u boier (16 B I 185); -ești s. 10. Turcioiu s. (17 B I 338). 11. Turciul (17 A IV 181); – Leca (Sur V); – Toader (16 A IV 119). 12. „Ștefan Turcuman, ficiorul Turciului” mold. 1660 oct. 28); Turcuman, vornic (Isp VI1). 13. Turcus (Ard; Mar). 14. Turcitul, supranume dat celor trecuți la islamism: Mihnea Vvd -; Badea Turcitul (AO XXI 177). 15. Prob. din ung. török „turc”: Toroc pîrcălab., olt. (16 B I 39).

JUNII TURCI, denumire europeană dată membrilor organizației naționaliste turce „Unitate și progres”, fondată în 1889. În urma revoluției din 1908, J.t. au preluat puterea, fără a aduce însă schimbări esențiale ale regimului politic și social existent în Imp. Otoman. Organizația s-a autodizolvat în 1918.

PODU TURCULUI, com. în jud. Bacău, situată în SSV colinelor Tutovei, pe râul Zeletin; 5.112 loc. (2003). Nod rutier. Fabrici de tricotaje, de prelucr. a lemnului și de produse alim. Creșterea bovinelor. Centru pomicol. Prelucr. artistică a răchitei și papurei. Pe terit. satului Căbești, menționat documentar în 1505, au fost descoperite vestigiile unei așezări carpice din sec. 2-3, deasupra cărora au fost identificate urmele uneia de tip Sântana de Mureș (sec. 4 d. Hr.), din care s-au recuperat vase ceramice, obiecte de uz casnic, fibule ș.a. Satele P. t., Bălănești, Giurgioana și Lehancea apar menționate documentar, prima oară, în 1531. Bisericile Sf. Gheorghe (1763), Sf. Nicolae (1795), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (ante 1809, reclădită în 1865) și Sf. Ilie (1830-1834, reparată în 1878, 1905, 1910), în satele Fichitești, Plopu, Giurgioana și P. t.; bisericile de lemn și vălătuci cu hramurile Sfinții Voievozi (1806, reparată în 1930) și Sf. Dumitru (1837-1842), în satele Lehancea și Sârbi.

RĂZBOAIELE RUSO-TURCE, denumirea conflictelor armate din sec. 18-19 între Rusia și Imp. Otoman, prin care prima urmărea să obțină supremația în bazinul Mării Negre, să ia locul stăpânirii turcești în Balcani și să-și deschidă drum spre Constantinopol. În cursul istoriei au avut loc următoarele războaie ruso-turce: 1. R. r.-t. din 1711, la care a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Încheiat prin Pacea de la Prut (iul. 1711), dar starea de război s-a menținut până în 1713. 2. R. r.-t. din 1735-1739, la care a participat de partea Rusiei și Austria, încheiat cu Pacea de la Belgrad (sept. 1739), prin care Imp. Otoman înapoia Rusiei fortăreața Azov, demilitarizată. Oltenia a reintrat în hotarele Țării Românești. 3. R. r.-t. din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia a primit teritorii în N și NE Mării Negre și unele cetăți, precum și libertatea comerțului în Marea Neagră și Mediterană. Prevederile acestei păci limitau monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române. În timpul ostilităților, Țările Române au fost sub administrație provizorie militară rusă, sub comanda mareșalului P.A. Rumeanțev. 4. R. r.-t. din 1787-1791, la care Austria a participat din nou din partea Rusiei. Prin Pacea de la Iași, care încheia războiul, Rusia a primit terit. dintre Bugul de Sud și Nistru și i se recunoștea stăpânirea asupra Crimeii. În timpul ostilităților, Moldova a fost ocupată de trupele ruse, iar Țara Românească de cele austriece. 5. R. r.-t. din 1806-1812, încheiat prin Pacea de la București, prin care, între alte prevederi, Rusia a anexat partea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru (Basarabia). În timpul acestui război, Moldova și Țara Românească au fost sub administrație provizorie militară rusă. 6. R. r.-t. din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obținea recunoașterea stăpânirii asupra țărmului caucazian al Mării Negre, asupra unor terit. din Transcaucazia și asupra gurilor Dunării, precum și dreptul pentru flota comercială rusă de a trece nestingherită prin Bosfor și Dardanele; Turcia recunoștea independența Greciei și acorda o largă autonomie Serbiei. În privința Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol prevedea: restituirea către Țara Românească a cetăților de pe malul stâng al Dunării, autonomia administrativă pentru ambele țări, alegerea pe viață a domnilor, care vor administra liber țara împreună cu Divanul, libertatea comerțului pentru toate produsele (abolirea monopolului turcesc asupra comerțului Principatelor Române), îngrădirea dreptului de intervenție a Turciei în Principate, menținerea ocupației rusești până la plata despăgubirilor de război de către Poartă ș.a. Între 1828 și 1834, Moldova și Țara Românească, au fost sub administrația rusă, în care timp au fost elaborate și au intrat în vigoare Regulamentele Organice. 7. R. r.-t. din 1877-1878 v. Războiul pentru independență.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fuma ca un turc expr. (d. bărbați) a fuma foarte mult / excesiv.

turcul plătește expr. folosită în situațiile când cineva, vrând-nevrând, plătește paguba sau cheltuiala făcută de alții.

Intrare: Turc
nume propriu (I3)
  • Turc
Intrare: turc (adj.)
turc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
  • turcă
  • turca
plural
  • turci
  • turcii
  • turce
  • turcele
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
  • turce
  • turcei
plural
  • turci
  • turcilor
  • turce
  • turcelor
vocativ singular
plural
Intrare: turc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
plural
  • turci
  • turcii
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
plural
  • turci
  • turcilor
vocativ singular
  • turcule
  • turce
plural
  • turcilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

turc, turcăadjectiv

  • 1. Care aparține Turciei sau turcilor, privitor la Turcia sau la turci. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: turcesc
    • format_quote Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331. DLRLC
    • format_quote La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21. DLRLC
etimologie:

turc, turcisubstantiv masculin
turcă, turcesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    diminutive: turculeț
    • format_quote Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană de religie mahomedană. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui. DLRLC
    • chat_bubble Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28. DLRLC
    • chat_bubble A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. DEX '09 DLRLC
      • format_quote E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85. DLRLC
    • chat_bubble Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. DEX '09 DLRLC
  • comentariu Pentru feminin se folosește de regulă forma turcoaică. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic